politia gorj - ultimele știri
Cosmin Băban, primarul comunei Mușetești, din județul Gorj, este acuzat de un localnic că l-a bătut, iar edilul are acum dosar penal pentru lovire și alte violențe.
Un lucrător forestier în vârstă de 44 de ani și-a pierdut viața luni, 11 martie, în urma unui accident de muncă. Poliția Gorj și Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj au deschis anchete pentru a stabili ce s-a întâmplat.
Un tânăr de 26 de ani, din municipiul Târgu Jiu care dispăruse de acasă de câteva zile, a fost găsit mort vineri, 8 martie, într-o zonă de depozite de la marginea orașului pe unde trece râul Amaradia.
Dan Ilie Morega a fost internat în spital, luni seară, pentru o expertiză psihiatrică cerută de polițiștii rutieri. Fostul prefect de Gorj și deputat PNL a fost prins conducând, deși avea permisul auto retras. O comisie de medici va stabili dacă Morega are discernământ și dacă este apt de a conduce.
Dan Ilie Morega, fostul deputat și prefect al județului Gorj, a fost prins din nou luni, 26 februarie, în timp ce conducea pe o stradă aglomerată din municipiul Târgu Jiu, deși are permisul retras.
Fostul comandant al Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj, Viorel Caragea, un personaj controversat, s-a înscris în AUR. Acesta a mai făcut parte din USR, timp de câteva zile, și din Partidul Ecologist Român (PER), unde a fost președintele organizației din Gorj.
Fostul prefect al județului Gorj și ex deputat PNL, Dan Ilie Morega, s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui autovehicul în condițiile în care i se retrăsese permisul auto cu săptămână în urmă.
Oamenii legi au efectuat zeci de percheziții în cadrul unui dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunilor de schingiuirea animalelor și organizarea și participarea la lupte de câini.
Polițiștii gorjeni au primit sâmbătă, 20 ianuarie, un apel neobișnuit din partea unui bărbat disperat că este bătut chiar de către iubita sa, cu care locuiește.
O amenințare cu bomba a avut loc vineri, 19 ianuarie, la mall-ul din municipiul Târgu Jiu, toate persoanele și mașinile fiind evacuate din parcarea subterană și din cea exterioară.
Mai mulți tineri s-au distrat într-un mod periculos: un adolescent a fost plimbat pe capota mașinii pe mai multe străzi din municipiul Târgu Jiu.
O minoră în vârstă de 12 ani, din municipiul Târgu Jiu, dată dispărută de familie, a fost găsită marți, 2 ianuarie 2024, de poliţişti după numai o oră, într-un imobil nelocuit, în cadrul misiunii fiind folosit şi un criminalist însoţit de un câine de urmă.
Un om de afaceri din județul Gorj care a fost prădat de hoți chiar în noaptea de Revelion oferă o recompensă de 10.000 de euro pentru prinderea acestora, pentru că polițiștii nu au reușit să dea de urma lor.
Peste 250 de bărbați din județul Gorj au fost victimele agresiunii partenerelor lor de viață, în urma unor situații de violență în familie cercetate de polițiștii gorjeni.
Un băiat în vârstă de 18 ani a trecut prin momente groaznice. Acesta a fost luat la autostop de un șofer, care, la un moment dat, a oprit mașina lângă un râu și l-a violat.
Un agresor sexual care acosta adolescente și femei pe străzile din Târgu Jiu a fost prins de polițiștii gorjeni, după o postare pe un grup pe Facebook destinat mămicilor.
Un gorjean este dat în urmărire națională după ce a înjunghiat un tânăr din Târgu Jiu în zona abdomenului chiar în fața unui club de noapte din zona centrală a municipiului Târgu Jiu.
Un copil de șapte ani din comuna Bengești Ciocadia, care suferă de sindrom Down, a fost căutat mai multe ore de zeci de salvatori, după ce a dispărut de la domiciliu.
Doi polițiști gorjeni au fost răniți într-un accident rutier. Echipajul aflat într-un BMW de serviciu era în misiune, iar un șofer nu i-a acordat prioritate, deși mașina de Poliție semnaliza că are o urgență.
Cosmin-Constantin Coară, polițist în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj, a fost condamnat joi, 14 septembrie 2023, de Curtea de Apel Craiova la o pedeapsă de doi ani de închisoare cu executare.
Patru bărbați sunt acuzați că pătruns într-o casă de vacanță din stațiunea Rânca, din județul Gorj, de unde au furat diferite bunuri în valoare de aproape 30.000 de euro.
Un recidivist din Gorj a a fost dat în urmărire generală pentru că a fost condamnat la închisoare cu executare, însă a dispărut de la domiciliu. În urmă cu câteva zile fusese reținut de polițiști pentru scandal.
O femeie în vârstă de 57 de ani, angajată a Primăriei din Baia de Fier, a fost ucisă duminică seara de concubinul ei care, în urma unui conflict spontan, i-a aplicat acesteia mai multe lovituri de cuţit în zone vitale, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.
Polițiștii au transmis imagini surprinse de o cameră de supraveghere video din comuna Lelești în care se observă un bărbat cu părul alb care merge pe stradă, cu semnalmentele fugarului înarmat din Gorj, însă, în realitate, era un localnic surdo mut.
Un gorjean din comuna Turcinești a fost împușcat în propria curte de un interlop periculos, care a fost condamnat de mai multe ori pentru o serie de infracțiuni.
Un nou cămin de bătrâni fără autorizație a fost depistat de autorități în municipiul Târgu-Jiu. Cei aproape 30 de vârstnici internați vor fi mutați.
Președinta unei asociații din județul Gorj, care deținea un azil de bătrâni care funcționa fără autorizație în localitatea Țicleni, s-a ales cu dosar penal.
Un bărbat, de 37 de ani, din municipiul Târgu Jiu, a fost reținut de polițiști pentru săvârșirea infracțiunilor de uzurparea de calități oficiale, șantaj, hărțuire și amenințare.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj au venit cu lămuriri în ceea ce privește ancheta în cazul polițistei care ar fi fost agresată de către doi colegi și a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.
Un tânăr sportiv de performanță și-a cerut în căsătoria iubita, elevă a Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr" Câmpina, în fața sediului Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Gorj.
O elevă de la un liceu din Târgu Jiu a fost bătută și amenințată de către un coleg cu doi ani mai mare, în pauza dintre cursuri. Mama adolescentei a sesizat Poliția
Un polițist gorjean s-a urcat pe plafonul unei camionete încărcate cu lemne pe care o oprise pentru verificări pe un drum național.
Zeci de transportatori de persoane din județul Gorj au fost sancționați, luni, 10 octombrie, în urma unei acțiuni organizate, pe mai multe drumuri, de Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj.
O autospecială de poliție a fost avariată de către un autoturism al cărui șofer era urmărit de oamenii legii, pentru că a refuzat să oprească, iar un jandarm a fost rănit și a ajuns la spital.
O anchetă internă este efectuată la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Gorj, după ce o tânără în vârstă de numai 19 ani a fost ucisă în chinuri de către fostul ei iubit, cu toate că depusese plângeri la poliţie împotriva acestuia pentru hărţ...
Un bărbat de 55 de ani din comuna Hurezani a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce şi-a terorizat un vecin. Suspectul este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de ameninţare, distrugere prin incendiere şi tentativă de distrugere prin incendiere.