plasare - ultimele știri
Aceştia au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă, fiind luată şi măsura reintroducerii lor în carantină într-un spaţiu special desemnat....
Începând de sâmbătă, locuitorii din 24 de judeţe din România sunt plasaţi în „Zona Roşie” de către autorităţile belgiene. Astfel, carantina şi testarea vor fi obligatorii pentru persoanele care provin din aceste judeţe şi care vor să călătorească în ...
Încă un caz de coronavirus a fost confirmat în judeţul Olt, numărul persoanelor plasate în carantină ajungând la 36.
Ştirea că la fiecare 9 minute un român părăseşte ţara în căutarea unui loc de muncă bine plătit a fost una dintre cele mai citite, în ultimele zile, în mediul on-line. Nu toţi cei care pleacă, însă, au parte exact de locul de muncă la care au visat, ...
Costin Vâlceleanu, primarul comunei oltene Perieţi (PSD), a fost reţinut luni-seară şi plasat în arestul poliţiei, fiind acuzat de delapidare şi instigare la fals intelectual, pentru ca astăzi procurorul să hotărască în cazul lui controlul judiciar p...
Judecătoria Slatina s-a pronunţat marţi-seara cu privire la instituirea măsurii arestului preventiv cerută de procurorii care anchetează cazul furtului de la ALRO, hotărând că trei inculpaţi vor rămâne în închisoare, ceilalţi patru fiind plasaţi sub ...
Pentru a veni în sprijinul somerilor care doresc să lucreze în străinătate, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă pune la dispoziţia celor interesaţi mai multe informaţii. Iată mdalităţile prin care se poate obţine un loc de muncă în str...