
Revelion în Piaţa Constituţiei - Restricţii de circulaţie, program şi reguli de acces
„Revelion 2020. Disco Night Fever” va avea loc în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, unde traficul va fi restricţionat începând cu ora 13.00.
„Revelion 2020. Disco Night Fever” va avea loc în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, unde traficul va fi restricţionat începând cu ora 13.00.
Poliţia Capitalei anunţă, joi, că încă patru persoane au fost reţinute în cazul crimei din Piaţa Constituţiei, de la sfârşitul lunii septembrie, trei dintre ele fiind plasate în arest preventiv. În cauză sunt în spatele gratiilor în total 11 persoane.
Un al optulea suspect în cazul crimei din Piaţa Constituţiei a fost reţinut vineri, după ce individul s-a predat poliţiştilor. Poliţia Capitalei a anunţat anterior că vineri un al şaptelea bărbat implicat în scnadal a fost arestat preventiv vineri, după ce fusese reţinut joi.
Bătaia cu săbii şi bâte din Piaţa Constituţiei, în urma căreia o persoană şi-a pierdut viaţa, s-a purtat între clanul lui Alex Barbaro din zona Tei şi Ionuţ Mirea zis „Boxerul” din sectorul 5, de la o presupusă relaţie pe care ultimul ar fi avut-o cu concubina primului. Potrivit referatului procurorilor, cei doi s-au prezentat la „întâlnirea” din Piaţă cu un adevarat arsenal de oameni şi arme albe.
O parte din cei şase arestaţi în acest weekend în cazul crimei din Piaţa Constituţiei ar fi putut fi încă în spatele gratiilor dacă nu beneficiau de legea recursului compensatoriu.
Un bărbat a fost reţinut, vineri seară, în cazul crimei care a avut loc, la sfârşitul săptămânii trecute, în Piaţa Constituţiei din Capitală. Audierile în acest caz continuă, relatează News.ro.
„Tu ce faci de Revelion?” Este clasica întrebare ce apare pe buzele tuturor încă din luna octombrie a fiecărui an şi toţi trebuie să avem deja răspunsul pregătit, fie el şi indecis. Şi anul acesta, cele mai bune oferte pentru Revelion 2020 au apărut încă din luna septembrie şi, cum tot ce-i frumos nu durează prea mult, trebuie să te hotărăşti rapid ce faci dacă vrei să-ţi petreci noaptea dintre ani în locul preferat şi la cel mai bune costuri.
„Două bande rivale, care făceau trafic de persoane în Germania, nu s-ar fi înţeles în privinţa banilor”, a declarat, luni, pentru Mediafax, liderul Sindicatului Agenţilor de Poliţie, Iulian Surugiu, despre scandalul din Piaţa Constituţiei. Acesta avertizează că astfel de conflicte se pot repeta.
INML a stabilit, în urma necropisie, că decesul bărbatului implicat în bătaia din Piaţa Constituţiei a fost cauzat de o hemoragie cerebrală cauzată de lovire cu un corp dur.
Iulian Surugiu, liderul Sindicatului Agenţilor de Poliţie, a declarat că bătaia cu bâte şi săbii care a avut loc duminică noapte în Bucureşti ar fi început după ce două clanuri rivale, care se ocupă cu traficul de persoane, nu s-au înţeles la bani.
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunţat că o comisie din cadrul instituţiei va verifica modul de gestionare a ordinii publice în Piaţa Constituţiei, în urma incidentului de duminică seară în urma căruia un bărbat a murit şi altul a fost rănit. Poliţia Capitalei audiază mai multe persoane.
O bătaie cu bâte şi săbii a avut loc, duminică seară, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti. Înregistrarea realizată de un şofer a surprins momentul violenţelor, în urmă cărora un bărbat a murit şi un altul a fost grav rănit.
Trupa britanică The Cure, emblematică pentru stilurile new wave şi post punk, a concertat luni seară în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, prezentând un setlist care a cuprins cele mai cunoscute piese lansate în cele patru decenii de activitate.
Sute de angajaţi ai Senatului, Camerei Deputaţilor şi Curţii Constituţionale, dar şi prieteni, vecini şi rude ale acestora au asistat, duminică, gratis, la concertul Bon Jovi din curtea Palatului Parlamentului, eveniment la care biletele au costat între 230 de lei şi 2.400 de lei.
Duminic[, 21 iulie, în Piaţa Constituţiei va avea loc mult aşteptatul concert al trupei americane Bon Jovi. În deschidere vor urca pe scenă cei de la Firma şi Gramofone. Pe 22 iulie ne pregătim pentru concert The Cure, pentru prima oară în România. În deschidere: Editors, God Is An Astronaut, Coma şi Days Of Confusion.
Taximetriştii afiliaţi Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) protestează marţi, în Piaţa Constituţiei, faţă de proiectul de lege pentru „ridesharing".
Reprezentanţii festivalului Rock the City 2019, care va avea loc pe 22 iulie în Piaţa Constituţiei, au anunţat alte două nume de trupe care vor cocnerta în Bucureşti: grupul britanic Editors şi românii de la FiRMA.
Primăria Capitalei, prin Arcub - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, organizează, în data de 31 decembrie, începând cu ora 19.30, în Piaţa Constituţiei, "Revelion Centenar", un show de peste şase ore, care marchează cei o sută de ani de la Marea Unire.
Târgul de Crăciun Bucureşti 2018 va fi inaugurat tot în Piaţa Constituţiei, de Sfântul Andrei, pe data de 30 noiembrie. Târgul de Crăciun din Bucureşti, organizat de Primăria Capitalei, deschide sezonul de iarnă, printr-o serie de evenimente, spectacole artistice şi atracţii specifice sărbătorilor.
Mesajul „Jos PSD” a fost proiectat, sâmbătă seara, pe Palatul Parlamentului, între proiecţiile ce rulau pe clădire în cadrul festivalului internaţional iMapp. Deşi publicul a primit mesajul cu ovaţii, Primăria Capitalei, organizatorul evenimentului, anunţase încă de dinaintea începerii evenimentului, că orice perturbare a concursului va avea drept consecinţă plângere penală.
Cântăreţul şi compozitorul britanic Rod Stewart a transmis într-un mesaj video, publicat pe pagina sa de Facebook, ca este nerăbdător să ajungă la Bucureşti şi promite spectatorilor că va fi o noapte distractivă, palpitantă şi sexy.
Cântăreţul şi compozitorul britanic Rod Stewart, în vârstă de 73 de ani, va concerta în Bucureşti, în această toamnă.
Departe de anul 1918 şi de prezent, Primăria Capitalei a organizat, prin intermediul Teatrului Excelsior, un spectacol despre Vlaicu Vodă - Vladislav I, care a domnit în Ţara Românească între 1364 şi 1377. Din distribuţie face parte şi Lavinia Şandru, fost deputat de Mureş.
Sute de taximetrişti protestează în Piaţa Constituţiei, aceştia cerând scoaterea în afara legii a Uber, Clever Taxi şi Taxify.
Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei (BPR) a anunţat că perimetrul cuprins între Bulevardul I. C. Brătianu şi Piaţa Constituţiei, din centrul Capitalei, va fi închis în luna decembrie, în cursul serii, pentru organizarea „Târgului de Crăciun”.
Peste 10.000 de oameni au participat vineri seara, în Piaţa Constituţiei, la concertul extraordinar susţinut de Angela Gheorghiu, care a marcat deschiderea Zilelor Bucureştiului. Soprana a avut un repertoriu clasic cu arii din opere celebre, iar în partea a doua a cântat şi şlagăre, printre care şi hitul Doinei Badea, „Ploaia şi noi“.
Zeci de evenimente culturale sunt organizate, începând de vineri, în Piaţa Constituţiei şi Parcul Cişmigiu, pentru a marca împlinirea a 558 de ani de la prima atestare documentară a Bucureştiului. Accesul la toate evenimentele din cadrul Zilelor Bucureştiului 2017 este liber.
Circulaţia rutieră este închisă, duminică, în Piaţa Constituţiei, pe bulevardele Unirii, Libertăţii, Decebal, Basarabia, I.C. Brătianu, Naţiunile Unite şi pe Splaiul Independenţei, pentru Semimaratonul Bucureşti, care se desfăşoară pe un traseu de 21 de kilometri. Organizatorii se aşteaptă ca la cea de-a şasea ediţie a OMV Petrom Bucharest Half Marathon să participe peste 16.000 de alergători.
Circulaţia rutieră este închisă, sâmbătă şi duminică, în Piaţa Constituţiei, pe bulevardele Unirii, Libertăţii, Decebal, Basarabia, I.C. Brătianu, Naţiunile Unite şi pe Splaiul Independenţei, pentru Semimaratonul Bucureşti, care se desfăşoară pe un traseu de 21 de kilometri. Organizatorii se aşteaptă ca la cea de-a şasea ediţie a OMV Petrom Bucharest Half Marathon să participe peste 16.000 de alergători.
La comentariile critice de pe reţelele sociale, care ironizează decorul kitsch din Piaţa Constituţiei, Primăria Capitalei răspunde că găinile şi iepurii uriaşi îşi propun „să valorifice arta tradiţională şi să readucă în atenţia publicului valori autentice româneşti“.