persoane de acelasi sex - ultimele știri
Camera Reprezentanţilor a adoptat o lege care protejează căsătoria între persoane de acelaşi sex în întreaga Americă, de teama unui revers la Curtea Supremă în acest dosar, relatează AFP.
Politicienii şi activiştii conservatori unguri caută să boicoteze băuturile Coca cola şi să obţină retragerea unor reclame ale companiei în care apar cupluri de acelaşi sex sărutându-se. Parte a campaniei publicitare „Iubirea e iubire”, reclamele au...
Curtea Constituţională a României (CCR) a hotărât, joi, să ia în dezbatere în data de 5 iulie sesizarea privind nerecunoaşterea căsătoriilor dintre persoane de acelaşi sex. Decizia vine la două zile după ce Curtea de Justiţie a UE a decis că statele ...
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, pe tema discuţiei privind definirea familiei tradiţionale, că toleranţa "nu înseamnă să fii tăntălău", ci să accepţi şi alte viziuni decât ale tale, criticând faptul că unii politicieni "s-au căţărat p...
„Coaliţia pentru familie“ a solicitat luni, 23 mai, Parlamentului României, un referendum de modificare a unui articol din Constituţie, prin care să se elimine termenul de „soţi“, ce putea da naştere la includerea persoanelor de acelaşi sex, cu terme...
Eu am crescut într-o vreme în care părinţii nu prea vorbeau cu copiii despre sex. Cel puţin nu ai mei. De pe la ţară am văzut diferite modele zoologice ale sexului: cocoşii care călcau găinile, câinii care se înciotau, curcani prea idioţi să se descu...
La scurt timp după refuzul Curţii Supreme de Justiţie din Statele Unite ale Americii de a se pronunţa în privinţa chestiunii interzicerii căsătoriei între persoane de acelaşi sex, în cinci state din această ţară, marţi o curte de apel a emis o decizi...
La cinci luni de la promulgarea legii care permite căsătoria şi posibilitatea realizării de adopţii de persoane de acelaşi sex, o asociaţie din Franţa pentru apărarea familiilor formate din persoane de acelaşi sex a anunţat vineri primul caz de adopţ...