peer steinbruck - ultimele știri
Statul german, lăudat constant pentru politicile sale economice şi critic acerb al paradisurilor fiscale, a folosit companii înregistrate în Irlanda pentru a-şi masca deficitul, scrie Forbes, care citează o investigaţie a Der Spiegel.
Angela Merkel şi-a asigurat un nou mandat de cancelar al Germaniei, partidul condus de ea câştigând o majoritate de 42,5% la alegerile federale pentru Bundestag, dar îşi va pierde partenerul liberal de coaliţie, care nu a reuşit să treacă de pragul d...
Alegerile din Germania ar putea duce la formarea de alianţe inedite, în contextul în care obţinerea unei largi majorităţi nu pare să fie o certitudine pentru nici unul dintre partide.
Participarea la alegerile legislative germane, duminică, a fost în creştere puternică la mijlocul zilei, când votaseră 41,4 la sută dintre alegători, faţă de 36,1 la sută în 2009, a anunţat responsabilul de organizarea scrutinului, relatează AFP.
Alternativa pentru Germania (AFD), partidul născut din frustrarea apărută pe fondul crizei euro şi a măsurilor de austeritate adoptate pentru redresarea economică, are şanse mari să treacă peste pragul electoral şi să intre în Parlamentul german....
Germania îşi ţine răsuflarea. Dar şi Europa, ca un întreg continent. Uniunea Europeană, ca suprastat al celor 28 de state membre. Dar nu numai. Cu siguranţă Barack Obama nu va dormi câteva nopţi în timp ce chinezii vor ieşi pe stradă rugându-se să nu...
Birourile de vot s-au deschis duminică, la ora 06.00 GMT (09.00 ora României), în Germania pentru alegerile legislative care ar urma să o confirme pe Angela Merkel în funcţia de cancelar pentru alţi patru ani, relatează AFP.
Au trecut opt ani de când Angela Merkel a câştigat primul mandat în fruntea Cancelariei germane. Bătălia cu Schroeder a fost câştigată. La fel şi cea cu austeritatea. Germania are cea mai puternică economie din Europa şi este cel mai mare creditor al...
Cu 48 de ore înainte de alegerile legislative germane, Angela Merkel, aflată în deplasare la Munchen înainte de Oktoberfest, se bazează pe personalitatea sa pentru a mobiliza alegătorii nehotărâţi în timp ce coaliţia sa este ameninţată, relatează AFP...
Votul din cea mai mare economie a Europei este aşteptat de toţi cetăţenii Uniunii, fiind un indicator clar pentru viitorul blocului comunitar, al zonei euro şi al economiei de pe vechiul continent....
Cu o săptămână şi jumătate înainte de alegerile legislative din Germania, Uniunea Creştin Democrată, partidul al cărui lider este Angela Merkel, este în continuare în frunte sondajelor, cu toate că principalul rival politic, Partidul Social Democrat,...
Autorităţile germane investighează tentativa de şantajare a candidatului social-democrat la alegerile din 22 septembrie, Peer Steinbruck, care a primit zilele trecute o scrisoare de ameninţare. Autorul, o persoană necunoscută, ameninţa cu dezvăluiri ...
Partidul Social-Democrat (SPD) a înregistrat un uşor beneficiu în urma dezbaterii televizate între candidatul său Peer Steinbrück şi cancelarul Angela Merkel, câştigând un punct într-un sondaj apărut miercuri, cu cel puţin trei săptămâni înainte de a...
Socialistul Peer Steinbruck a ratat ocazia de a o destabiliza pe Angela Merkel, care conduce detaşat în intenţiile de vot, în cursa pentru postul de cancelar....
Cancelarul german, Angela Merkel, a avut duminică prima confruntare televizată cu candidatul propus de Partidul Social-Democrat pentru funcţia de cancelar al Germaniei....
Cu o populaţie de aproape 82 milioane de oameni, Germania şi-a intensificat influenţa în Uniunea Europeană în timpul furtunii economice din ultimii ani, mai bine decât orice alt stat membru. Revenindu-şi din recesiunea din 2008, statul german se prez...
Angela Merkel va fi desemnată candidată, de către creştin-democraţii reuniţi la congresul de marţi şi miercuri, la cancelaria unde speră la un al treilea mandat....
Cancelarul german Angela Merkel arată mai puţin optimism decât preşedintele francez în ce priveşte ieşirea din criză.