Aşa cum le-am primit şi eu nici nu mai ştiu de la cine, vi le livrez în chip de lectură pentru acest sfârşit înnorat de săptămână.
Ar fi mai degrabă o reinterpretare a unui titlu, tot al unui film, iniţial carte, a lui Irving Stone, ecranizată de Carol Reed, din 1965. Agonia e de fapt o suferinţă profundă şi nu neapărat ultimele clipe înainte de a închide ochii, definitiv.
Pandemia a dovedit o dată în plus că nu puţini sunt tentaţi să creadă diverse teorii ale conspiraţiei. Sunt unii oameni mai predispuşi să cadă în capcana ştirilor false? Care ar fi explicaţia psihologică?
Ecaterina era sora lui Alexandru Moruzi, domnitorul. După măritiş, şi-a căpătat toate libertăţile şi obişnuia să pună caii la trăsură şi să facă mici excursii prin Bucureşti şi prin împrejurimi, încât la trei ani distanţă de la nuntă i se dusese vestea de plimbăreaţă ce se făcuse.
Un lucru mai degrabă rar, Opera a ajuns pe prima pagină a presei şi în Breaking news toată săptămâna. Nu printr-un spectacol remarcabil, ci prin „acţiunea în forţă” a „oamenilor legii” de la DIICOT, care au percheziţionat Opera Naţională Iaşi şi două duzini de locuinţe, reţinând-o pe Dna Beatrice Rancea pentru audieri într-un dosar penal în care este acuzată de delapidare.
Eu
şi toţi recrutorii şi angajatorii cu care vorbesc, primim din ce în ce mai
multe mesaje de la candidaţi în care ni se scrie explicit că ei sunt altfel,
sunt diferiţi, că gândesc şi acţionează out of the box, tot felul de lucruri
din acestea. Îi cred, chiar mă bucur pentru ei că se simt bine în această
postură, însă cel mai adesea asta face doar să-i îndepărteze de joburile pentru
care facem noi recrutări.
Deşi foarte tânăr, Florin Caracala este nu doar regizor ci şi
profesor de teatru nu la una ci la douî universităţi, la Iaşi şi la
Craiova. Teatrul Naţional din Iaşi a deschis anul 2021 invitând
publicul în sală, cu porţile deschise, la premiera „Libertate la Bremen” pusă în scenă de Florin Caracala.
De ziua Naţională Brâncuşi, la 145 de ani de la naşterea marelui sculptor, manifestărilor aniversare târgujiene şi bucureştene li s-a adăugat, cu darul de a rămâne în memoria noastră, o carte de suflet, tipărită de editura Hoffman, în Colecţia Cărţilor esenţiale, carte cu titlul semnificativ ”Recurs la Brâncuşi”.
Un mare avantaj pe care îl avem în aceste zile
este faptul că putem păstra legătura între noi şi partenerii noştri internaţionali prin comunicarea cu ajutorul tehnologiei.
Conform unui articol din Forbes, se pare că tot mai multe echipe se formează online cu
oameni din diferite părţi ale lumii, iar angajările internaţionale aduc un
suflu nou oricărei echipe.
Nu poţi lua măsuri numai împotriva unora, lăsându-i pe ceilalţi să zburde în funcţii şi sporuri, în decoraţii şi demnităţi. Sunt foşti turnători la securitate sau foşti ofiţeri făcuţi "cetăţeni de onoare", indemnizaţi meritoriu, promovaţi şi livraţi societăţii ca modele, retribuiţi, sub un statut sau altul, "special", din buzunarul public,
Nu de wikipedii ambulante avem nevoie şi nici de creiere în cuvă, ci de minţi, de spirite, de oameni. Iar aceasta nu se poate face continuând să ne evaluăm studenţii ca la 1984. La propriu şi la figurat.
Elevii care se pregătesc pentru susţinerea examenului de Bacalaureat anul aceasta au o nouă direcţie de sprijin de la Digital Nation. GATA DE BAC este platforma de meditaţii online unde elevii de clasa a 12-a se pot pregăti într-un mod antrenant pentru examen, alături de profesori de specialitate.
De 30 de ani, la nivel decizional se promite reformarea poliţiei şi a instituţiilor de ordine şi linişte publică! Atât! Fiecare guvernare a minţit că va reforma Poliţia Română astfel încât aceasta să-şi poată îndeplini atribuţiile conform legilor. Lucrurile au mers însă, invers şi în locul reformării şi profesionalizării, instituţia poliţienească s-a degradat continuu, ba chiar a ajuns un instrument de folosinţă politică!
Există semnale din ce în ce mai mari că o criză militară ar putea izbucni în strâmtoarea Taiwan în acest an, în timp ce China îşi flexează muşchii militari către Taipei pentru a accepta unificarea. Beijingul încearcă să testeze calitatea noii administraţii americane sub presedintele Biden.
Pandemia şi aprobarea bugetului de stat pe 2021
au relansat discuţia asupra numărului bugetarilor de la noi, asupra salariilor
lor, asupra standardelor cu care ar trebui evaluată activitatea acestora. Se
fac comparaţii cu alte state europene, fără a pune în ecuaţie şi alte date esenţiale:
PIB-ul/locuitor, calitatea infrastructurii, gradul de colectare la buget.
Expunerea de
motive a legii prin care, printre altele, Comisia Iordache a înfiinţat Secţia
Specială are fix 13 (treisprezece) rânduri.
Expunerea de motive prin care ministrul Justiţiei, Stelian Ion, propune
desfiinţarea Secţiei Speciale are 13 (treisprezece) pagini. Efortul justificativ al ministrului s-ar putea să fie însă în zadar, pentru că e
foarte posibil ca victoria să fie adjudecată de părintele ordonanţei (cum
altfel?) 13.