participare - ultimele știri
Campionatele Naţionale de Schi s-au desfăşurat pentru prima dată sub egida FIS şi, astfel, au fost prezenţi sportivi din alte ţări, cum este suedezul Isac Hedstroem.
Peste 12.500 de candidaţi s-au înscris pentru mai mult de 6.000 de locuri în domeniile medicină, stomatologie şi farmacie, la concursul de rezidenţiat care are loc duminică. Concursul se va desfăşura în 6 centre universitare: Bucureşti, Cluj-Napoca, ...
Specialiştii spun că fundamentul pe care trebuie să ne construim tot demersul de a schimba ceva în societatea românească este educaţia, chiar cu riscul de a lăsa mai puţin loc în educaţie pentru ceea ce numim noi „materii fundamentale”.
Alegeri parlamentare 2020. Până la ora 21.00, şi-au exercitat dreptul constituţional doar 131.774 de buzoieni, adică 34,82 % dintre cei 378.427 de alegători din judeţ. Prezenţa naţională era la amintita oră de 31,84 %.
Bursa Generaţia lui John are deja trei câştigători, anul acesta urmând a fi ales cel de-al patrulea. Bursa Generaţia lui John 2020 constă în 4 ani de educaţie în sistem privat, anii de gimnaziu, pentru un singur copil.
Secularizarea, participarea rară la slujbele biserici şi păcatele multe ale oamenilor sunt motivele care ar face Icoana făcătoare de minuni de la Nicula să „lăcrimeze” astăzi, la fel cum a făcut-o în urmă cu 320 de ani, spune ÎPS Andrei Andreicuţ, mi...
Vezi-ţi de treabă, nu te băga! Dar scanează în jur: stânga, dreapta, în spate, mai ales mişcările din spate. De ce să te bagi în cauze care nu ţin de interesul tău?...
Judeţul Buzău înregistrează o prezenţă la urne sub media pe ţară. Se află pe locul 28, în a doua jumătate a clasamentului, cu 30,34 % rată de participare.
Să ne imaginăm că mai există un român care nu priveşte bătălia politică în chip partizan. Un cetăţean neutru. Unul care ascultă ce spun candidaţii despre adversari şi/sau suporterii acestora. Iată ce ar fi putut reţine el din intervenţiile ultimelor ...
Elevii unui club de robotică din Slatina au ajuns, în mai puţin de un an, în clubul tinerilor care caută soluţii geniale din reţeaua Coder Dojo. La prima participare s-au calificat în finala unui concurs de top, care se organizează la Dublin, însă au...
Marius Oprescu, preşedintele executiv al PSD Olt, a anunţat marţi, 9 aprilie 2019, că organizaţia pe care o conduce nu va duce oameni la „marele miting al Olteniei“ anunţat de PSD pentru 12 aprilie.
Înseamnă mai mulţi bani investiţi în campaniile electorale la o participare mai mare la vot? Au succes sistemele media cu televiziuni de ştiri publice în a demobiliza votanţii? Duce intervenţia guvernului în media şi campanii la o participare elector...
Filiala USR Alba a depus, joi, 15 noiembrie, la Primăria Alba Iulia, o propunere de amendament la bugetul pentru 2020 vizând participarea publică a cetăţenilor la luarea unor decizii privind cheltuirea banilor publici.
Referendumul pentru familie nu a îndeplinit condiţiile de validare, prezenţa la vot, duminică, la ora 21.00, la închiderea urnelor fiind de 20,41%, potrivit rezultatelor prezentate de Biroul Electoral Central. Prezenţa în judeţul Buzău, de 23,08 proc...
Foarte multe unităţi educative organizează pentru elevi, în ultimii ani, „şcoli de vară“. Ce plus aduc acestea şi ce fac efectiv copiii, puteţi afla în articolul următor.
Peste 150.000 de absolvenţi de clasa a vIII-a sunt aşteptaţi să participe la Evaluarea Naţională, sesiunea 2018, informează Ministerul Educaţiei Naţionale. Examenele încep luni, 11 iunie, transmite instituţia.
După ce, recent, a ridicat o interdicţie locală asupra cinematografelor, Arabia Saudită a anunţat că va participa pentru prima dată la Festivalul de Film de la Cannes, cu o selecţie de scurtmetraje, cu un pavilion, scrie Varietry.com.
Proiectul Mnemonics, care va reprezenta România la cea de-a 16-a ediţie a ExpoziţieiInternaţionale de Arhitectură - La Biennale di Venezia, a fost prezentat oficial publicului luni, 19 februarie, în cadrul unui eveniment organizat de Ministerul Cultu...
Coreea de Sud doreşte să poarte discuţii la nivel înalt cu regimul de la Phenian, în 9 ianuarie, despre o eventuală participare a Coreei de Nord la Jocurile Olimpice de Iarnă din 2018.
Preşedintele Klaus Iohannis participă, joi şi vineri, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European, în care se va discuta despre Brexit, despre viitorul Uniunii Europene, precum şi despre migraţie, agenda digitală a Uniunii, securitatea şi apărare...
Cel mai mare spital de urgenţă din Bărăgan caută un nou manager, după ce, în ultimele 6 luni, 4 şefi s-au perindat la conducerea instituţiei. Doritorii pot merge în vizită la spital, pe 16 mai, pentru a se familiariza cu problemele unităţii medicale....
La cea de-a XVI-a ediţie a expoziţiei „Fabricat în Moldova” şi-au anunţat participarea peste 300 de companii din Republica Moldova şi din România, transmite IPN. Anul acesta, pentru prima oară, companiile româneşti vor participa la expoziţie cu gener...
Dezbaterile politice din ultimii ani despre soarta spaţiului politic românesc s-au învârtit de foarte multe ori în jurul unor teme devenite aproape „clasice” în discursul politic şi în programele electorale. Dincolo de aproape eterna „reformare” desp...
Simona Halep a anunţat vineri pe pagina sa de Facebook că nu va participa la Jocurile Olimpice de la Rio. Jucătoarea română de tenis a indicat drept motiv al deciziei sale îngrijoarea faţă de pericolul pe care îl poate implica virusul Zika....
Rata de participare la prima probă a examenului de Bacaluareat a fost de 96,12 la sută, iar 70 de candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă, arată datele centralizate, luni seară, de Ministerul Educaţiei....
Agenţia Face2face Model Management organizează castingul Elite Model Look România, în perioada 23- 26 iunie, la Bucureşti. Considerat cel mai prestigios concurs de modele din lume, evenimentul oferă aspiranţilor, atât fete, cât şi băieţi, şansa unei ...
Deschiderea oficială a conferinţei ştiinţifice va avea loc joi, 2 iunie, începând cu ora 9,00, în sala D12 din cadrul Facultăţii de Inginerie (strada Domnească nr.111).
Echipa unui laborator din cadrul Institutului Internaţional de Studii Avansate de Psihoterapie şi Sănătate Mentală Aplicată din UBB îi invită pe clujeni, şi nu numai, să participe la un studiu care îşi propune să analizeze impactul orarului de muncă ...
Premierul Dacian Cioloş a explicat că Ambasada SUA s-a ocupat de invitaţiile la ceremonia de inaugurare a scutului antirachetă de la Deveselu, arătând că a participat în calitate de prim-ministru. Reacţia lui Cioloş vine după ce fostul premier Victor...
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a acceptat intrarea Chinei în acţionariatul său, cu o participaţie simbolică de 0,1%....
CS Universitatea Craiova nu îndeplineşte nu îndeplineşte condiţiile privind participarea în ediţia viitoare a cupelor europene. Gruparea din Bănie nu este afiliată de minimum trei ani ca membru al Federaţiei Române de Fotbal.
În comuna gorjeană Baia de Fier, acolo unde Victor Ponta îşi are domiciliul în actul de identitate, primul tur al ALEGERILOR PREZIDENŢIALE 2014 s-a desfăşurat la fel ca viaţa localnicilor, adică în linişte.
Campionatul Mondial din Brazilia va începe pe 12 iunie şi majoritatea echipelor şi-au anunţat prezenţa acolocu o săptămână înaintea debutului competiţiei.
La intrebarea de mai sus, CSCI şi Fundatia Multimedia au dat deja un răspuns anul trecut, într-un proiect de cercetare ambiţios, în care au evaluat nivelul culturii politice în România. Iar raspunsul este următorul – în România, avem doar participare...
Luis Suarez a suferit o contuzie la un genunchi şi are nevoie de o operaţie de menisc, care îl va scoate din circuit între 4 şi 6 săptămâni. Din acest motiv, atacantul uruguaian ar putea rata participarea la Cupa Mondială.
Deşi s-a retras în urmă cu o săptămână de la turneul de la Roma din cauza unor dureri la muşchii abdominali, Simona Halep s-a refăcut complet şi este aptă pentru participarea la al doilea turneu de Mare Şlem al anului, Roland Garros, care va debuta d...
Greva cetăţeanească pe care Comunitatea Uniţi Salvăm o declară pe 25 mai, ziua votului, nu înseamnă absenţa spiritului civic şi nici nu este antidemocratică. Este o formă democratică de presiune exercitată asupra clasei politicile pentru mai multă de...
Două dintre ţările care îşi doreau să găzduiască meciuri la Euro 2020 au renunţat la intenţii, iar de acest lucru ar putea profita România.
Preşedintele american Barack Obama a salutat participarea afganilor într-un număr atât de mare în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din această ţara. Liderul de la Casa Albă a subliniat că acest scrutin este esenţial pentru parcursul de...
Washingtonul a invitat de curând opoziţia siriană să participe la conferinţa internaţională de pace Geneva II, în speranţa unei soluţionări a conflictului sirian care durează de trei ani. Pe de altă parte, guvernul de la Damasc, împreună cu Rusia înc...
Alba Iulia găzduia, în urmă cu 148 de ani, Adunarea generală a ASTREI, considerată de către contemporani „evenimentul cel mai de seamă al inteligenţei româneşti” din Transilvania. Mihai Eminescu, cel care avea să ajungă „poetul nepereche“ a fost vă...
Preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat miercuri seară, în cadrul unei emisiuni de televiziune, că nu va participa la ceremonia în care va depune jurământul Lucian Bolcaş, persoana nominalizată de Senat pentru ocuparea locului vacant la CCR...
Liderul spiritual tibetan, Dalai Lama, căruia i-a fost refuzată de două ori viza pentru Africa de Sud, a anunţat prin intermediul purtătorului său de cuvânt că nu va participa la funeraliile primului preşedinte de culoare sud-african, Nelson Mandela,...
Băieţii lui Piţurcă pot intra în rândul celor care au participat la Mondiale sau pot îngroşa rândurile generaţiilor care au ratat acest obiectiv.
La fel ca în ultimii ani, Selecţia Naţională pentru concursul Eurovision este pusă sub semnul întrebării. Din cauza situaţiei dificile prin care trece Televiziunea Română, organizatorul selecţiei, România ar putea să nu participe anul viitor în compe...
Participarea la alegerile legislative germane, duminică, a fost în creştere puternică la mijlocul zilei, când votaseră 41,4 la sută dintre alegători, faţă de 36,1 la sută în 2009, a anunţat responsabilul de organizarea scrutinului, relatează AFP.
Am aterizat în Bucureşti în urmă cu peste 15 ani. Veneam dintr-un oraş minier. Din Valea Jiului. Trecuseră doar 6-7 ani de la descinderile minerilor în Piaţa Universităţii. Puţini, ce-i drept....
Victor Hănescu, un jucător care ne-a obişnuit să fie prezent la aproape toate turneele importante de peste an, este un tenismen special. Îi place să joace pe zgură, dar nu detestă nici suprafeţele dure. Îşi doreşte ca în viitor să evolueze şi în part...
Clubul sportiv Remonda a organizat pe terenul fermei Dér din Bekescsaba cea de a 2-a etapa a Campionatului hipic pentru copii Bekes-Arad.
Dorinel Munteanu, fostul antrenor al Mordoviei Saransk, are mari probleme cu fosta sa echipă, care încearcă să se opună plecării sale la Kuban Krasnodar, echipă care va juca în cupele europene în sezonul viitor.
Echipa din Vâlcea ar putea fi amendată cu 50.000 de euro şi exclusă timp de trei ani din competiţiile europene dacă oficialii Oltchimului vor înscrie iniţial echipa în Liga Campionilor şi apoi se vor răzgândi din raţiuni financiare.
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat miercuri că a decis ca premierul Victor Ponta să participe la Consiliul European din 22 mai, în baza unui mandat pe care urmează să îl aprobe....
Fostul ministru de Externe, Teodor Baconschi, şi-a exprimat susţinerea faţă de participarea României la misiunea militară UE din Mali, spunând că o decizie în acest sens va fi discutată în viitoarea şedinţă a CSAT.
Exclus pe viaţă din ciclism de Agenţia Americană Antidoping (USADA), Lance Armstrong nu va fi acceptat la startul maratonului de la Chicago, programat în 7 octombrie, au anunţat organizatorii competiţiei citați de Mediafax.
Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, afirmă că maghiarii au participat în număr redus la referendum deoarece ei au înţeles "foarte bine modul ilegal cum a fost decapitată conducerea statului" şi că ei "nu pot fi atraşi în jocuri politicianiste"....
Sportul românesc e în colaps, iar acest lucru este reflectat de rezultatele de la JO. Căci mâine, în Marea Britanie se va încheia cea mai slabă ediţie românească din ultimii 48 de ani! Românii revin acasă cu doar două titluri, lucru nemaiîntâlnit din...
Premiera constituită de participarea unei echipe româneşti în cea mai tare competiţie de baschet din Europa, echivalentul Champions League din fotbal, este pe cale să nu aibă loc. Consilierii USL şi „cei trei muşchetari” ai poporului au votat împotri...