parteneriat estic - ultimele știri
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a participat la cel de-al şaselea Summit al Parteneriatului Estic (PaE). În luarea sa de cuvânt, preşedintele Iohannis a pledat pentru o cooperare mai amplă în cadrul Parteneriatului Estic în materie de securita...
Maia Sandu a adăugat că Chişinăul „va insista asupra alegerii sale” şi aşteaptă „respectul pentru această alegere din partea altor ţări”.
Noua politică pentru ţările Parteneriatului Estic, anunţată în martie de Uniunea Europeană, urmează a fi aprobată în cadrul Summitului PaE, la care vor participa şefi de stat şi de guverne.
Dilema în care se găseşte în prezent Republica Moldova nu este doar o chestiune de politică internă ci, mai ales, una de politică europeană....
Parteneriatul Estic, la fel ca şi Acordul de Asociere, nu trebuie folosit în calitate de paravan în spatele căruia de fapt are loc osificarea clasei politice, erodarea instituţiilor democratice sau segregarea societăţii civile şi a mass-media pe prin...
Mai rar am văzut un raport de asemenea duritate ca cel pe care l-am primit acum câteva ore, sub embargo, din partea Curţii Europene de Conturi (principala instituţie europeană care verifică dacă fondurile UE sunt colectate şi utilizate corect şi ajut...
Uniunea Europeana este preocupată de situaţia din ţară noastră, agravată inclusiv de evoluţiile şi riscurile crizei din regiune, a declarat Johannes Hahn, Comisarul European pentru Politică de Vecinătate şi Negocieri pentru Extindere la întrevederea ...
Într-o analiză cu titlul „UE şi Moldova: Cum se poate elibera un stat capturat”, analiştii prestigiosului think-tank German Marshall Fund atrag atenţia că Moldova este cel mai vulnerabil stat în faţa propagandei ruse din Europa de Est, iar slăbiciune...
Cam aşa s-ar putea caracteriza astăzi relaţia dintre Parteneriatul Estic şi Uniunea Europeană după reuniunea la nivel înalt de la Riga. Citind printre rândurile Declaraţiei finale, devine evident că UE s-a dezis de ţările din cadrul Parteneriatului, ...
Preşedintele Klaus Iohannis s-a întors astăzi de la Riga, acolo unde a avut loc summitul Parteneriatului Estic, şi a prezentat concuziile întâlnirii dintre reprezentanţii UE şi liderii statelor din Est.
Ce politică mai are UE în vecinătatea estică a României – şi cum o gestionăm de la Bucureşti? Summitul UE de la Riga indică un Parteneriat Estic diluat, cu o falie clară între statele care rămân pe orbita UE şi cele apropiate Rusiei.
Comisarul european pentru politică de vecinătate şi negocieri pentru extindere, Johannes Hahn, a anunţat joi, 21 mai, o nouă investiţie de 200 de milioane de euro pe care Comisia o va face pentru Întreprinderile mici şi mijlocii din Republica Moldova...
„Ştiu că o mare parte din ziariştii din sală vor fi dezamăgiţi, pentru că vestea că această primă conferinţă media a ieşit bine, este o veste bună, iar veştile bune nu reprezintă o ştire, dar conferinţa noastră este chiar reuşită” - Eduards Stiprais,...
Miezul nopţii, în Riga, este absolut orice, dar în niciun caz un pustiu albastru. Dimpotrivă, avionul care aduce încă ziarişti şi oficiali europeni dinspre Frankfurt, traversează marea Baltică, rade aproape la mustaţă imense petroliere cu punţile lum...
Summitul Parteneriatul Estic de la Riga este primul după Vilnius care a marcat izbucnirea Euromaidanului ucrainean. Şi de această dată, atenţia va fi îndreptată prea puţin către moldoveni.
Uniunea Europeană oferă stabilitate şi pace, a declarat europarlamentarul slovac Ivan Štefanec, lucru care ar trebui să îi motiveze pe cetăţenii din Republica Moldova, Georgia şi Ucraina să creadă în proiectul european, transmite IPN cu referire la u...
Ministrul de Externe al României, Bogdan Aurescu, a subliniat, luni, necesitatea consolidării Parteneriatului Estic (PaE), cu precădere în actualul context de securitate dificil, şeful diplomaţiei de la Bucureşti susţinând că summitul de la Riga treb...
Întâlnirea din 17 martie, 2015, la Kiev, între preşedinţii României şi Ucrainei survine la zece zile distanţă până la fireasca aniversare a unirii Basarabiei cu Regatul României. Statul românesc cu capitala la Bucureşti trebuie să fie în relaţia cu ...
O carte foarte interesantă, „Puterile de ieri şi de mâine: starea lumii“ în 2014 (editori Dominique Vidal şi Bertrand Jadie, ed. La Decouverte) începe cu o prefaţă în care figurează o referinţă care ar trebui să dea de gândit, dincolo de frumuseţea p...
Săptămâna trecută, la Bruxelles, Ucraina, Republica Moldova şi Georgia au semnat Acordul de asociere cu Uniunea Europeană. Partea politică a documentului a fost semnată în martie, acum a urmat parafarea celor mai importante capitole, cel economic şi ...
De cele mai multe ori, marile gesturi nu sunt însoţite de imense exclamaţii de bucurie, ci de o calmă şi demnă tăcere: s-a îndeplinit un fapt, dorit, aşteptat, pentru care cineva undeva cândva toţi sau niciunul a depus eforturi. A sperat. Semnarea Ac...
Pe fond, privind Ucraina şi nu numai, iată ecuaţia de bază, cea în contextul căreia această ţară (dar şi celelalte state membre ale Parteneriatului Estic) trebuie să-şi decidă viitorul pe termen scurt, mediu şi lung: în spaţiul Uniunii Europene sau î...
Moldova ocupă poziţia a doua la libertatea presei, după Georgia, potrivit Peisajului Mediatic pe anul 2013, editat în comun de către şase organizaţii neguvernamentale de media din ţările PaE....
Moldova, Georgia şi Armenia vor beneficia de fonduri suplimentare de 87 de milioane de euro în cadrul programului de integrare şi cooperare a Parteneriatului Estic (EaPIC)....
Simpatizanţi ai partidelor de opoziţie, nemulţumiţi de decizia Guvernului ucrainean de a suspenda pregătirile pentru semnarea Acordului de asociere cu UE, au organizat o amplă demonstraţie la Kiev în sprijinul politicii de integrare europeană a ţării...
Cu doar câteva zile înainte de Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, unde Republica Moldova va parafa un acord de asociere şi de liber schimb cu UE, Fundaţia Universitară a Mării Negre, ziarul „Adevărul” şi revista „Foreign Policy” organizeaz...
Comisarul european Cecilia Malmström i-a înmânat premierului Iurie Leancă raportul Comisiei Europene
Comisarul european pentru afaceri interne, Cecilia Malmström, i-a înmânat oficial premierului Iurie Leancă raportul privind realizarea de către Moldova a angajamentelor din Planul de acţiuni pentru liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii mol...
Şansele Ucrainei de a semna Acordul de Asociere la Summitul Parteneriatului Estic, de la Vilnius, din 28-29 noiembrie, sunt de 50 la 50. Un eventual eşec al Kievului va face mult mai dificil parcursul european al Republicii Moldova, susţin experţii...
UE a decis să aloce 4 milioane de euro pentru proiecte de cooperare derulate de organizaţiile moldoveneşti împreună cu cele ucrainene din regiunile Cernăuţi, Viniţa şi Odesa. Sunt eligibile autorităţile centrale şi locale, şcoli, universităţi, spital...
La Chişinău, tema summit-ului de la Vilnius domină agenda publică. Buletinele de ştiri, emisiunile de dezbateri sunt pline de vizite oficiale şi declaraţii încurajatoare la nivel înalt. Integrarea europeană a rămas la etajele de sus ale puterii. (art...
Din cînd în cînd, televiziunile noastre de talk-show – numite şi „de ştiri“ – se opresc, pentru o clipă, asupra ameninţărilor venite dinspre Moscova la adresa Ucrainei şi a Moldovei. Se insistă pe aspectul spectaculos – e interesant cînd Moscova se î...
Comisia Europeană propune să deschidă complet piaţa Uniunii Europene pentru importurile de vinuri din Republica Moldova, înainte de intrarea în vigoare a Acordului de Asociere dintre UE şi Republica Moldova şi a Acordului de liber schimb (DCFTA), ca ...
Uniunea Europeană şi Statele Unite şi-au exprimat susţinerea totală faţă de ţările din fosta Uniune Sovietică care au ales calea apropierii de Europa şi au avertizat Rusia că presiunea pe care o exercită în contrapondere este inacceptabilă, relatează...
Lecţii Maria Varga, consultant român în domeniul absorbţiei de fonduri europene nerambursabile, ne spune ce trebuie să facem pentru a beneficia de aceşti bani alocaţi de UE mediului rural....
Ministrul de Externe al Belarusului, Vladimir Makey, se află într-o vizită oficială la Bruxelles, prima după aproape trei ani de relaţii îngheţate între regimul dictatorial al preşedintelui Lukaşenko şi Uniunea Europeană....
E vara, e iulie, e luna lui cuptor, iar moldovenii sunt cu gândul la Parteneriat, la Est, la Summit, la Vilnius, la Succes. Preşedintele Ţării gândeşte, tace, iar uneori face şi vorbeşte cu gândul la Vilnius, la Succes. Guvernul stă în şedinţe deschi...