parjol - ultimele știri
Seceta face ravagii şi în ţinutul străjuit de Ceahlău, crescătorii de animale şi agricultorii din Neamţ fiind afectaţi de lipsa precipitaţiilor din această vară
Aproximativ 70 de hectare de mirişte de porumb s-au făcut scrum pe raza comunei Drăgoeşti, focul fiind pus intenţionat, comform constatărilor făcute de pompieri.
Din fericire, pârjolul nu a afectat nicio locuinţă deoarece anexele gospodăreşti erau la marginea localităţii. Au ars în schimb mii de baloţi de lucernă, peste 800 de metri pătraţi de clădiri şi o mare cantitate de cereale.
Pompierii s-a luptat mai bine de cinci ore cu pârjolul care a izbucnit puţin după miezul nopţii şi a fost stins de-abia în zori. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, însă pagubele materiale sunt considerabile.
Iulie, cea mai călduroasă lună a anului, şi-a câştigat pe bună dreptate denumirea de “Cuptor”, deoarece acum arşita este la putere şi pârjoleşte tot ce întâlneşte în cale. Ţăranul român, om cu frică de Dumnezeu, păstrează din moşi-strămoşi tradiţii p...
Judeţul Botoşani este pur şi simplu pârjolit de secetă. Zeci de iazuri, sute de fântâni şi opt pârâuri au secat iar oamenii stau la mila pompierilor să aducă apă potabilă pentru vite şi gospodării. Culturile au fost distruse în proporţie de 90% iar d...
Cu toate nenorocirile care s-au abătut asupra Bărăganului, fermierii nu-l mânie pe Dumnezeu. După ce au strâns roadele din câmp, oamenii se declară mulţumiţi: “ A fost un an bunicel, putea să fie extraordinar, dar e bine şi atât”, e de părere Vasile ...
Aproximativ 50 de hectare de mirişte au fost pârjolite, luni seară, de un incendiu devastator. Pompierii au fost alertaţi să intervină pe raza localităţii Dragoş Vodă pentru lichidarea focului care ameninţa să se extindă cât ai clipi....
Peste 20 pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea, în cooperare cu reprezentanţii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Năruja au acţionat pentru stingerea unui incendiu c...
Un foc lăsat nesupravegheat la marginea drumului, în apropiere de DN3, i-a pus pe jar pe pompieri. 15 hectare de teren şi mai mulţi plopi au fost pârjolite pe raza localităţii Vlad Ţepeş, luni după-amiază. Militarii au intervenit rapid pentru că flăc...
Trei familii au rămas fără case de locuit. Focul a mai mistuit două adăposturi de animale şi un depozit de furaje....
Sute de hectare cuprinse de flăcări, focul extinzându-se la mai multe adăposturi de animale, depozite de furaje şi societăţi comerciale...