pacienti covid - ultimele știri
Medicul de familie Mihai Mara, din Cluj, a afirmat că nu se mai acordă concedii medicale pentru pacienții COVID-19 care se plătesc sută la sută, ci se acordă ca pentru o boală obișnuită, respectiv 75%, datorită unei ordonanțe de urgență emisă de Guvern săptămâna trecută.
Un nou studiu a constatat că persoanele care s-au vindecat de COVID-19 au avut o şansă cu 40% mai mare de a fi diagnosticate cu diabet de tip 2 în comparaţie cu cele care nu au fost infectate cu virusul.
Doar la unul dintre pacienţi, infecţia a fost provocată de tulpina Omicron. În celelalte cazuri, e vorba, cel mai probabil, de varianta Delta, spun medicii.
Şase cazuri de infecţie cu ciuperca neagră au fost despistate într-o lună la pacienţi care au trecut prin COVID-19, potrivit Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV). Iar medicii atrag atenţia c...
Uşile de la secţia de Terapie Intensivă, acolo unde sunt trataţi bolnavii de COVID-19 sunt cu 10 centimetri mai înguste decât paturile. Astfel că, în cazul unei evacuări de urgenţă, singura soluţie e ca bolnavul să fie aşezat pe o targă, la un loc cu...
În Singapore, bolnavii Covid-19 nevaccinaţi vor trebui să plătească tratamentul primit în spital, începând cu data de 8 decembrie, au decis luni autorităţile, scrie Yahoo! News.
Raed arafat a spus că nu se cunoaşte numărul concret de cazuri de vaccinare „la chiuvetă” şi precizează că pacienţii riscă să nu primească tratamentul optic anti-COVID atunci când ajung la spital, dacă nu recunosc că nu s-au imunizat.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, spune că nu crede că în următoarele 2-3 săptămâni se vor înregistra scăderi ale numărului de pacienţi de COVID de la ATI.
Alţi şase pacienţi COVID vor fi transferaţi, miercuri, la spitalele din Germania. Aceştia vor fi transportaţi cu un avion german, conform şefului DSU, Raed Arafat.
Încă şase pacienţi cu COVID-19, aflaţi în stare critică, sunt transportaţi marţi la spitale din Germania cu o aeronavă a a Forţelor Aeriene Române
Medicul Simin Florescu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Bucureşti, susţine că persoanele care au fost infectate cu COVID-19 ar putea să se reinfecteze şi să facă o formă „chiar mai severă” decât prima, dacă nu se imunizeaz...
Mulţi dintre pacienţii care se află acum la UPU-SMURD Iaşi sunt îngrijiţi în regim de Terapie Intensivă. Medicii fac apel la creşterea numărului de paturi din celelalte spitale ieşene.
Diana Cimpoeşu, medicul-şef UPU-SMURD Iaşi, a subliniat că peste 90% dintre pacienţii care ajung la spital cu forme grave ale bolii nu sunt vaccinaţi.
Ministerul Sănătăţii a ajunţat, joi, că a distribuit o nouă tranşă de Remdesivir în spitalele cu paturi care au în tratament pacienţi COVID. Medicamentul a ajuns în 49 de spitale din România şi se va folosi pe bolnavii cu forme medii de boală.
Medicul chirurg Paul Ichim, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi, a constatat cu îngrijorare că printre pacienţii care ajung cu COVID-19 la spital în stare gravă, nevaccinaţi, sunt şi cu suferinţe oncologice, care necesită intervenţie chirurgica...
Unitatea medicală de la Leţcani a operaţionalizat primele 24 de paturi ATI, din totalul de 48. Primii patru pacienţi în stare gravă, infectaţi cu noul coronavirus, au fost deja internaţi în secţia ATI a Spitalului de la Leţcani, jud. Iaşi.
Anterior, medicul Vasile Cepoi, şeful DSP Iaşi, a explicat, că unitatea încă nu poate fi pusă în funcţiune pentru că încă nu a ajuns toată aparatura necesară punerii în funcţiune a stocatorului de oxigen.
Un medic de la Spitalul Colentina din Capitală spune că situaţia din secţiile ATI ar fi fost mult mai simplă acum, dacă pacienţii ajunşi în stare gravă în unităţile medicale nu s-ar fi gândit că devin „cobai” şi ar fi ales să se vaccineze anti-COVID.
Bolnavii sunt evaluaţi şi apoi se încearcă găsirea unui loc în spital. De cele mai multe ori o soluţie se găseşte în două – trei ore. În acelaşi timp, la Iaşi se desfăşoară cel mai mare pelerinaj din ţară. Medicii cer lockdown de cel puţin două săptă...
Uniunea Europeană trimite, prin Mecanismul de Protecţie Civilă, 250 de concentratoare de oxigen pentru a trata pacienţii Covid-19 cu simptome severe din România, transmite Janez Lenarčič, comisarul european pentru Gestionarea Crizelor.
Situaţia devine disperată în spitalele din Bucureşti, după avalanşa de infectări adusă de valul 4 al pandemiei. Toţi pacienţii de la spitalele „Malaxa” şi „Sfântul Ioan” vor fi externaţi joi, pentru a face loc bolnavilor de coronavirus....
Medicul timişorean Virgil Musta spune că persoanele care ajung în spital în valul 4 al pandemiei au forme mai severe şi că în proporţie de 98% sunt nevaccinate. Acesta a precizat că numărul de paturi în zona pentru COVID a Spitalului de Boli Infecţio...
Specialiştii subliniază că rata de infectare cu SARS-CoV2 a crescut foarte mult, drept pentru care s-au luat măsuri de extindere a zonei COVID în unele spitale ieşene
Familii întregi de persoane nevaccinate anti-COVID au fost internate în utima perioadă la spitale, toţi infectaţi, atrage atenţia medicul Simin Aysel Florescu, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Capitală. El avertizeaz...
Managerul Spitalului „Victor Babeş” din Bucureşti, Simin Aysel Florescu, atrage atenţia, marţi, că numărul pacienţilor COVID internaţi este în creştere şi îndeamnă oamenii să se vaccineze.
Ambii pacienţi decedaţi aveau plămânii afectaţi grav de infecţia cu coronavirus, şansele lor scăzând mai ales din cauza bolilor asociate.
Încă patru pacienţi COVID-19 au fost transferaţi aseară, cu avionul Spartan, de la Bucureşti la Iaşi, din cauza lipsei locurilor la ATI din Capitală.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a precizat sâmbătă seara că deja au fost internaţi la Spitalul Foişor 7 pacienţi cu COVID-19 la ATI, iar transferul bolnavilor va continua la interval de aproximativ 60 - 90 minute.
Primul pacient cu COVID a fost adus, sâmbătă după-amiază, de la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, potrivit unei informări transmise de Ministerul Sănătăţii. Decizia de transfer aparţine Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Inter...
Medicul Beatrice Mahler, manager al Institutului „Marius Nasts”, afirmă că, spre deosebire de primele două valuri ale pandemiei de COVID-19, în acest al treilea val ajung săptămânal la spitalul pe care îl conduce pacienţi cu vârste tinere şi care, di...
Protestele sunt mediul ideal în care se poate transmite virusul, spune medicul Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat că Guvernul a alocat suma de 242 de milioane de lei pentru achiziţia de medicamente necesare pentru pacienţii cu COVID-19. De asemenea, Executivul a prelungit cu şase luni angajările pentru cele 2.000 d...
Şeful Secţiei boli infecţioase din Spitalul Victor Babeş Timişoara, Virgil Musta, afirmă că se constată, la cazurile recente de COVID-19, o evoluţie foarte rapidă a bolii la tineri, el arătând că sunt pacienţi care în doar câteva zile ajung de la o a...
Managerul Spitalului Colentina din Capitală atrage atenţia că multe cadre medicale iau în calcul să plece, nemulţumiţi că nu mai pot profesa, deoarece aici se tratează doar bolnavi de COVID. Specialiştii se plâng că pacienţii cu boli cronice nu mai a...
Ministerul Sănătăţii a transmis, miercuri, că vaccinarea este recomandată şi persoanelor care au avut COVID-19, întrucât imunitatea dobândită în urma bolii variază de la o persoană la alta. ”Chiar dacă extrem de rară, reinfectarea cu SARS-CoV-2 este ...
Preşedintele Societăţii Române de Anestezie si Terapie Intensivă, Şerban Bubenek, atrage atenţia că în unele terapii intensive se întâmplă un non-sens medical: pacienţilor li se administrează prea mult oxigen, iar acest lucru poate duce foarte uşor l...
Managerul Spitalului „Marius Nasta“, Beatrice Mahler, atrage atenţia asupra hypoxiei silenţioase, o formă extrem de vicleană pe care o îmbracă insuficienţa respiratorie, precum şi asupra unei adaptări extrem de ciudate a unor valori glicemice mari sa...
Oana Gheorghiu şi Carmen Uscatu, membre fondatoare ale Asociaţiei Dăruieşte Viaţă, îl acuză pe secretarul de stat Raed Arafat că se laudă cu dotarea cu ventilatoare a spitalului modular de la Elias, care stă nefolosit de o lună din cauză că statul nu...
Administraţia Spitalelor prezintă sâmbătă situaţia persoanelor diagnosticate cu COVID-19 aflate în spitalele din subordinea Primăriei Capitalei, precizând că la Spitalul Colentina sunt 77 de persoane cu COVID-19, iar unitatea medicală a primit aviz d...
Un asistent medical de la Spitalul Judeţean Focşani, diagnosticat cu COVID-19 şi internat în Secţia Boli Infecţioase, afirmă că mutarea pacienţilor din Vrancea la spitale din Brăila şi Buzău este ”un abuz de putere şi inconştienţă”, întrucât pacienţi...