stiri despre ovidiu silaghi

Ne amintim de greva ilegală de la Metrou din 26 martie 2021. Peste două luni se face un an de la această grevă. Ştie cineva vreo consecinţă în plan juridic şi financiar după această încălcare gravă a legii? Eu nu ştiu. Ştim doar că pierderile au fost de 2,8 milioane de lei.  O dovadă cum nu se poate mai clară  a unui stat eşuat. Iar ilegalitatea s-a repetat.

acum 7 ore · comentarii (22)

Peste drum de curtea bunicilor mei locuiau, într-o casă cu trei camere, trei familii cu 14 membri, din care majoritatea erau copii. Adulţii nu aveau loc de muncă, copiii umblau dezbrăcaţi şi iarna şi doar unul a terminat 8 clase, după care a abandonat şcoala în clasa a IX-a.

acum 1 ora · comentarii (1)

La sfârşitul anilor 1970, Statele Unite ale Americii şi Republica Populară Chineză au stabilit relaţii diplomatice formale, iar China, sub conducerea lui Deng Xiaoping, a adoptat o agendă de „reformă şi deschidere către lumea exterioară”. Pe parcursul celor patru decenii care au urmat şi în ciuda unor eşecuri ocazionale, relaţia bilaterală a avut o evoluţie pozitivă.

acum 15 ore · comentarii (8)

Va exista oare „un demers SUA/NATO“ şi unul european în negocierile de securitate cu Rusia? S-ar putea să existe şi o asemenea variantă, iar semnalele în acest sens se multiplică după ce, la Strasbourg, preşedintele Macron a evocat dosarul ucrainean în faţa europarlamentarilor.

acum 12 ore · comentarii (37)

Anul 2022 a debutat în mod furtunos cu un mare scandal care a cuprins tabla politică de joc din primele sale săptămâni. Tensiunile mocnite, aprinse încă de la finalul anului trecut în interiorul formaţiunii politice create de fostul preşedinte Traian Băsescu, au izbucnit din nou, de data aceasta cu o violenţă care are potenţialul de a transforma Partidul Mişcarea Populară, al treilea partid în ierarhia puterii locale, doar în cenuşă şi scrum.

acum 14 ore · comentarii (20)

Prioritatea trebuie să fie consolidarea mişcării conservatoare ca fenomen politic şi curent de gândire, dincolo de un partid “conservator” sau altul. Testul din perspectiva opiniei publice va fi măsura în care conservatorii români vor reuşi să prezinte soluţii concrete la problemele ţării, împreună cu o viziune politică pragmatică şi credibilă pentru viitor.

acum 9 ore · comentarii (6)

Dacă vă sună cunoscut titlul e pentru că îi aparţine scriitoarei catalane Care Santos, care a scris romanul „Aerul pe care îl respiri”, tradus în 2014 şi în limba română. Dar nu despre atmosfera din anticariate, cu parfum de carte veche şi valoroasă, va fi vorba în continuare, ci despre aerul pe care îl respiră românii şi care este de o calitate îndoielnică.

acum 2 zile · comentarii (1)

Ce se întâmplă la această oră în lume ne afectează şi ne îngrijorează, într-un fel sau altul, pe toţi. La fel, la nivelul societăţii noastre unde pare că nu mai de leadership nu avem parte. Rolul de conducere aduce după sine putere. De foarte multe ori, când te uiţi de jos în sus, e greu să distingi leadershipul de putere, pentru că întotdeauna jocul de putere va fi mai vizibil.

Problema României nu mai este doar dacă va fi sau nu război în Ucraina. Pentru că cele patru runde de discuţii între ruşi şi occidentali au încurajat Moscova să-şi expliciteze pretenţiile. Ultimatumul privind sfera de influenţă a Rusiei – căci asta înseamnă aşa-zisele garanţii de securitate – vizează nu doar Ucraina, ci şi România şi Bulgaria.

acum 2 zile · comentarii (95)

„Nu-mi pasă de pietrele ce mi se aruncă în viaţă, îmi pasă de piatra ce se va pune pe mormântul meu”. Este unul dintre citatele mele preferate din moştenirea pe care o avem de la Ionel Brătianu, probabil cel mai mare om de stat din istoria României moderne. Şi care este definitorie pentru rolul şi misiunea lui, într-o lume la fel de cinică şi în vremuri mult mai grele.

acum 2 zile · comentarii (4)
Modifică Setările