orgolii - ultimele știri
PSD şi-a arătat iarăşi şi mârlănia, şi dispreţul pentru democraţia parlamentară, şi lipsa de respect pentru competenţă. Dar, ca să fim cinstiţi, şi forţa. Faptul că nu este chiar atât de debilitat cum ne-ar plăcea să o credem tot la fel cum nici alia...
Spre deosebire de alianţele din Vest şi din Nord-Est, „Alianţa Dunării”, între Galaţi şi Brăila, s-a înţepenit la jumătatea drumului. Negocierile dintre cele două oraşe, în vederea demarării unor proiecte comune (ca zonă metropolitană), sunt vechi de...
Miza disputelor între marii scriitori români era reprezentată de funcţii şi de bani. Nicolae Ceauşescu era considerat la acea vreme un reformator al culturii.
Să începem prin a recapitula, pe scurt, principalele fapte. Sâmbătă, 13 august, aşadar acum o săptămână, echipa alcătuită din Horia Tecău şi Florin Mergea a pierdut finala de dublu de la Jocurile Olimpice de la Rio. Adversari nu le-a fost chiar orici...
Rivalitatea dintre cele două oraşe aflate la doar 12 kilometri distanţă unul de celălalt a ajuns la un nivel atât de mare, încât îşi acestea îşi „sapă” reciproc proiectele şi riscă să compromită şansele amândurora de a beneficia de finanţări pentru i...
Comuna Andreiaşu de Jos nu are de mai bine de doi ani consiliu local care să aprobe proiecte de dezvoltare pentru comunitate, deşi între timp au avut loc şi alegeri parţiale pentru alegerea unui alt legislativ local.
Primarul Clujului, Emil Boc, a afirmat, în obişnuita conferinţă săptămânală de presă, că în urma rezultatelor de la europarlamentare, dreapta trebuie "să lase orgoliile" şi "să înceapă discuţiile de la principii, nu de la persoane"....
România-Ungaria / Aproape că nu a existat meci de fotbal între echipele de club maghiare şi cele din România sau, mai ales, între reprezentativele celor două ţări, care să nu stârnească scandaluri între suporteri, jucători sau oficiali.
Reconstrucţia şi unitatea dreptei au devenit, în ultimii ani, locuri comune atât pentru jurnalişti, cât şi pentru cei mai mulţi dintre politicienii care se revendică a avea valori şi principii liberale, conservatoare sau creştin-democrate.
Mircae Lucescu a vorbit în termeni laudativi la adresa campionatului din Qatar, acolo unde antrenează fiul său, Răzvan.
Preşedintele Partidului Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu, susţine că alianţa de centru-dreapta se realizează cu dificultate din cauza orgoliilor şi este cazul ca acestea să fie mai moderate pentru atingerea scopului final....
Peste 200 de milioane de euro puteau fi disponibili pentru construirea zonei metropolitane dacă edilii celor două oraşe s-ar fi înţeles. Lucrările la importantul proiect ar fi necesitat crearea a 10.000 de locuri de muncă.
Războiul din consiliul local Balta Albă duce la pierderea banilor destinaţi realizării reţelei de apă a comunei. Consiliul Judeţului vrea să le dea banii pentru plata proiectului tehnic, dar nu are cum. O parte din consilierii locali este în dispută ...
Universitatea şi Pandurii vor oferi diseară o dispută a ambiţiilor, cele trei puncte fiind extrem de importante pentru ambele echipe. Craiova este pe val după venirea lui Piţurcă şi ţinteşte locurile fruntaşe, în timp ce gorjenii caută să scape de ul...