orfani - ultimele știri
Proiectul de metodologie lansat în dezbatere publică de Ministerul Educației omitea orfanii de un singur părinte din categoriile de beneficiari ai burselor sociale. Eroarea a fost corectată.
Prințul Harry s-a costumat în Spider-Man într-un mesaj video surpriză pentru a încerca să-i consoleze pe copiii de militari îndurerați din cauza unui deces în familie.
Un studiu asupra relaţiei dintre cancer şi riscul copiilor de a rămâne orfani, o variabilă care nu a fost luată în calcul anterior.
Noua casă pentru cei trei copilaşi şi pentru tatăl lor se află în satul Toflea, comuna Brăhăşeşti, din judeţul Galaţi. A fost ridicată din bani donaţi de săteni şi de biserică, în doar câteva luni, fiind complet mobilată şi dotată pentru a fi de folo...
Copiii românilor plecaţi în străinătate la muncă vor putea fi crescuţi de orice persoană la care aceştia ţin, nu doar de rudele lor, iar tinerii din sistemul de protecţie specială vor avea şi posibilitatea de a opta pentru continuarea măsurii de prot...
Un pui de urs rătăcit de mama sa a fost salvat de jandarmii din Bacău. Aceştia au prins animalul, l-au predat reprezentanţilor Ocolului Silvic Dărmăneşti, iar în cele din urmă ursuleţul a ajuns la Centrul pentru Reabilitarea Urşilor Orfani din Bălan,...
În urmă cu 30 de ani, orfanii României ajungeau pe prima pagină a ziarelor occidentale în ceea ce străinii numeau pe atunci „Orfelinatul Groazei” din Siret. Azi, trei dintre femeile care au crescut chiar acolo impresionează prin modul în care îi ajut...
Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a dat asigurări că ţara noastră respectă drepturile fiecărui copil ucrainean care se află în grija statului român şi că „toţi orfanii se vor întoarce acasă, când se va termina războiul, şi niciunul nu va fi dat spr...
26 de copii din două case de tip familial din Ucraina au ajuns la Braşov, vineri dimineaţa. Pe lângă hrană şi îmbrăcăminte, micuţii vor primi şi ajutor de specialitate din partea asistenţilor şi psihologilor
Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că 18.000 din refugiaţii care rămân în România, până acum, sunt minori. În acest context, şeful Executivului a precizat că au fost discutate soluţii şi demersuri privind activarea mecanismelor de finanţare UE pentru ...
Anchetatorii au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a unui individ care a comis o faptă infamă, furând cadourile pregătite de măicuţe pentru copii orfani
Preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii (ANDPDCA), Florica Cherecheş a acordat un interviu pentru ”Adevărul” în care a vorbit despre numărul-record de adopţii din acest an, dar şi despre sim...
O faptă josnică a fost comisă de un individ, acesta fiind reţinut deoarece a sustras cadourile de Crăciun pregătite la o mănăstire pentru copiii orfani.
O listă cu sute de nume, tineri şi adulţi aflaţi în căutarea părinţilor, a fost recent publicată pe pagina „Copiii niciodată uitaţi ai României“. Trei dintre ei sunt din Olt şi îşi doresc o minune de Crăciun.
Claire Bignal a venit în România în urmă cu aproape 20 de ani, după ce a aflat de suferinţele copiilor din orfelinatele comuniste. Tânăra voluntar venită din Anglia, este acum preşedintele Fundaţiei „Bunul Samaritean”. Împreună cu soţul său, Claire a...
Viaţa plină de traume a românului care munceşte pe şantierele din Anglia şi îşi împarte leafa cu orfanii din România, a devenit subiectul unui roman biografic, scris de jurnalistul sucevean Tiberiu Avram....
Patru fraţi din comuna argeşeană Bârla cu vârste cuprinse între 4 şi 11 ani sunt într-o situaţie dramatică. Tatăl lor a murit la finalul lunii iulie după un incendiu izbucnit în gospodărie, iar mama lor este într-o situaţie critică la Spitalul Florea...
Agenţia de presă a Coreei de Nord susţine că sute de copii orfani s-au oferit „voluntari” pentru a munci în minele şi fermele statului nord-coreean.
O tânără din Braşov, adoptată pe când avea trei ani, s-a făcut asistent social ca să-i poată ajuta pe copiii din orfelinate să îşi găsească o familie în care să crească.
Rodica Şalaru (54 de ani), din Botoşani, a lucrat ca laborantă într-o fabrică de textile şi a fost asistentă maternală pentru 21 de copii lăsaţi în grija statului. Este mamă de împrumut de peste 20 de ani şi a reuşit să „scoată oameni“ din toţi cei c...
Preşedinta Asociaţiei Catharsis a adus în România conceptul de „asistent maternal profesionist”, a modificat Legea adopţiei de mai multe ori, a ajutat mii de orfani şi răspunde la orice oră din zi şi din noapte, deşi este trecută de 80 de ani
Un grup de tineri, care au crescut la un centru de plasament din Constanţa, face acum pe Moş Crăciunul pentru alţi semeni defavorizaţi.
Pianista Ana Silvestru a susţinut, miercuri, la Zurich un concert dedicat copiilor români rămaşi orfani în urma Revoluţiei din 1989. Acompaniată de soprana Christina Daletska, artista a interpretat un celebru cântec de leagăn compus de Modest Mussorg...
Când un medic român a devenit tată pentru 16 orfani infectaţi cu HIV, mulţi au crezut că nu au nicio şansă. Nici lor şi nici altor mii de copii infectaţi cu acelaşi virus în anii ’80 – ’90 nimeni nu le prevedea decât moartea imediată. Ce a urmat se p...
Tragedie fără margini într-o familie de români din Spania: o femeie de 53 de ani a fost omorâtă în bătaie de partnerul ei, şi el român. După ce a ucis-o, bărbatul a încercat să-şi pună capăt zilelor.
Un cetăţean german care locuia de peste 20 de ani în România, unde a fost „părinte“ pentru aproximativ 80 de copii săraci, a decedat în urma infectării cu noul coronavirus.
O femeie în vârstă de 27 de ani din Aiud a aflat prima sentinţă judecătorească într-un dosar penal în care este judecată pentru ucidere din culpă.
Locuinţa a fost reconstruită în timp record (doar 3 săptămâni), fiind acum în stadiul de finisare. Membrii familiei locuiesc temporar în casa preotului din satul brăilean Ţibăneşti şi pe la rude. Banii necesari pentru ridicarea imobilului au fost str...
O situaţie revoltătoare s-a petrecut la o stână din judeţul Sibiu unde trei fraţi au fost bătuţi şi apoi băgaţi în ţarcul câinilor chiar de către tatăl lor.
Un pachet de cinci măsuri care urmează a fi decontate din fonduri europene şi care însumează 810 milioane de euro, respectiv 3,9 miliarde lei, a fost deja aprobat de Guvern, a informat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, precizând că acesta ...
În timpul Primului Război Mondial şi în anii de după conflagraţie, prinţesa Olga Mavrocordat Sturza, alături de Regina Maria, s-a dedicat altruist îngrijirii răniţilor şi orfanilor.
Trafic de minori, pornografie infantilă şi sex cu minori (proveniţi din centrele de plasament din Reşiţa) sunt faptele reţinute în sarcina a doi bărbaţi judecaţi într-un dosar în care unul dintre inculpaţi a fost deja condamnat la 8 ani de închisoare...
Potrivit bugetului estimat pentru Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Galaţi, instituţia cu peste 1.000 de angajaţi are nevoie, pe 2020, de circa 75 milioane de lei, însă alocările de la bugetul de stat sunt de doar...
Părinţii tânărului mort în accidentul provocat de Mario Iorgulescu acuză autorităţile că vor muşamalizarea cazului, pentru că nimeni nu le-a spus nimic despre ce s-a întâmplat în noaptea accidentului. Între timp familia Iorgulescu a transmis că va fa...
Doi fraţi de 4 şi, respectiv, 10 ani, din comuna argeşeană Călineşti, sunt crescuţi de aproape un an de bunica maternă, după ce mama lor a fost ucisă cu mai multe lovituri de cuţit chiar de tatăl lor, aflat în prezent în arest....
Papa Francisc s-a întâlnit cu un grup de orfani de origine română pe 4 ianuarie 2018 şi publicaţia italiană La Stampa a scris despre faptul că suveranul pontif a plâns când a citit scrisoarea unui tânăr din România, care fusese respins de două ori de...
La Dumbrava, un mic sat aflat la limita dintre judeţele Alba şi Cluj, există un loc în care peste 100 de copii orfani şi zeci de bătrâni se simt ca acasă. Acest lucru a fost posibil prin perseverenţa părintelui Teodor Crişan, cel care a construit aic...
A renunţat la un drum care nu ducea nicăieri şi a ales sportul. Cornelius George Constantin, în vârstă de 35 de ani, e singurul ultramaratonist din Ialomiţa. Aleargă pentru cauze umanitare, iar de 3 ani participă la ultramaratonul anual de 100 de kil...
Programul guvernamental care dă posibilitatea părinţilor să depună anual 1.200 lei, urmând să primească, la majoratul copilului o primă de depunere de 600 lei şi dobânda de 3% pentru întreaga sumă depusă, nu este deloc atrăgător pentru români. Guvern...
Un tânăr care şi-a petrecut anii copilăriei în orfelinat vrea să dea o mână de ajutor copiilor aflaţi în grija statului.
Un preot din Teleorman vrea să ridice case pentru orfani, femei abuzate şi bătrâni singuri din mai multe judeţe. Proiectul său se întinde pe trei ani, perioadă în care speră să ridice trei case. Ca să facă asta, părintele adresează un apel celor care...
Aproape 100.000 de copii români trăiesc fără unul dintre părinţi, efectele negative ale migraţiei masive din ultimii ani lăsând urme adânci asupra dezvoltării emoţionale şi sociale a micuţilor: sunt depresivi, dezinteresaţi de şcoală şi la risc să co...
Maicile din mănăstirea tulceană Visterna au grijă de cinci fraţi orfani de mamă şi părăsiţi de tată. Copiii au fost luaţi în plasament încă din anul 2013....
Cinci copii români, cel mai mic în vârstă de opt ani şi cel mai mare de 14 ani, au rămas singuri în Spania, după ce părinţii lor au murit. Mama lor, Ileana Pop, a suferit de o afecţiune incurabilă şi a murit la începutul acestui an în localitatea Cue...
Statul nu oferă nici un ajutor pentru orfanii ajunşi la majorat, mii de tineri instituţionalizaţi ajungând pe drumuri, însă pregăteşte ajutoare de reintegrare socială pentru deţinuţii eliberaţi din închisori.
O campanie umanitară a făcut minuni, declanşată după ce cotidianul „Adevărul“ a prezentat povestea emoţionantă a celor trei fraţi orfani din satul ialomiţean Luciu, care şi-au pierdut ambii părinţi în trei luni. Copiii au acum o casă, cumpărată cu ba...
Trei orfani din judeţul Ialomiţa trăiesc singuri, într-o casă sărăcăcioasă, şi se încăpăţânează să nu se despartă, iar comunitatea locală îi ajută...
Sute de contracte de cumpărare a alimentelor pentru centrele de plasament din Giurgiu ar fi fost semnate cu încălcarea procedurilor de achiziţie publică, acuză DNA. Creierele jafului ar fi doi foşti înalţi funcţionari. O şefă din Direcţia Generală de...
„După 5 ani extraordinari pe care i-am petrecut la Cluj am simţit că e momentul să dăm ceva înapoi”, spun cele trei stundete la Medicină care au pus bazele „Proiectului Panda”, o asociaţie care ajută pacienţii din spitalele clujene. ONG-ul, din care ...
Corupţia şi sărăcia, ca efect nemijlocit al acesteia, sunt adevăratul flagel al societăţii contemporane în România.
Mai mulţi copii adoptaţi de familii britanice din orfelinatele româneşti la începutul anilor 1990 se confruntă şi în ziua de azi cu probleme de sănătate mintală. Aşa arată un studiu făcut de cercetătorii britanici şi cei germani, care vor să înţeleag...
Se împlinesc 20 de ani de când predă limba română, iar elevii săi nu sunt tocmai de olimpiadă, dar dau, zi de zi, alte examene. Pentru examenele de la şcoală, dar şi pentru cele care-i aşteaptă în viaţă, profesoara din Slatina merge săptămânal în căs...
Cristina Balaban a înfiinţat Asociaţia Benefacto, prin intermediul căreia luptă să facă fericiţi peste 100 de copii instituţionalizaţi la Cehu Silvaniei, în judeţul Sălaj
Mai multe persoane participă, luni, la un miting în Piaţa Victoriei. Protestatarii cer abrogarea noii legi a adopţiei şi adoptarea, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, a unei legi care să garanteze toate drepturile copiilor separaţi definitiv de părinţi.
Crucea Roşie Suedeză împreună cu Societatea "Salvaţi Copiii" au constituit o prezenţă puternică pe teritoriul României timp de aproape doi ani, perioadă în care au desfăşurat diverse acţiuni umanitare prin care au salvat de la foamete mii de copii.
Directorul casei de copii „Pâinea Vieţii” din Broşteni, Adrian Pănican, este acuzat de vicepreşedintele Fundaţiei “Pâinea vieţii”, americanul Cecil Wayne Pagel, că le-ar aplica minorilor de la centrul din Broşteni un tratament inuman. Americanul a de...
Doi tineri aflaţi în grija statului s-au sinucis în urmă cu o lună. Nicu s-a aruncat în gol de la etajul 10 al unui bloc aflat în construcţii, iar Cristina şi-a pus capăt zilelor de dorul „mamei adoptive”.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au întocmit dosar penal in rem pentru neglijenţă şi pentru moarte violentă suspectă în cazul celor doi tineri care s-au sinucis recent în Craiova.
Doi tineri care au locuit în centrele de plasament din Craiova fac mărturisirii cutremurătoare. Orfanii povestesc că erau jigniţi şi loviţi mai tot timpul de angajaţii instituţiei.