ora - ultimele știri
Peste 25.000 de elevi învață în școli care au trei schimburi și unde orele sunt de 40 de minute și pauzele de 5 minute. Iar acest lucru este discriminatoriu, atrage atenția Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Un accident de circulaţie s-a petrecut în această dimineaţă pe Drumul Naţional 15C, după verificări constatâdu-se că şoferul era beat pulbere.
Cazuri şocante pe şosele. Trei şoferiţe au fost implicate în două accidente petrecute la aceeaşi oră
În această dimineaţă, la aceeaşi oră, s-au petrecut două accidente rutiere în care au fost implicate trei şoferiţe, printre răniţi fiind şi doi copii
Cadrele medicale au repornit inima unei fetiţe de şase luni după manevre de resuscitare efectuate timp de o oră, ulterior fiind tranferată cu elicopterul la o clinică ieşeană.
Elevii de la o şcoală din Botoşani învaţă la orele de chimie, cu ajutorul experimentelor, cum să facă săpunuri, creme cosmetice sau lumânări parfumate. Produsele sunt vândute la târguri şcolare, iar cu banii obţinuţi sunt finanţate alte proiecte.
Botoşaniul se află sub asediul incendiilor de vegetaţie. Multe dintre acestea necontrolate şi care riscă se se extindă periculos către localităţi. Doar într-o singură zi, a fost câte un incendiu pe oră.
Doi turişti au ignorat codul portocaliu de viscol şi s-au rătăcit, pentru găsirea şi recuperarea lor intervenind salvamontiştii din Ceahlău.
Un incendiu violent a izbucnit, luni, la o gospodărie din localitatea Ciobănoaia, comuna Merei. Pompierii buzoieni au intervenit cu patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă.
Anul acesta, în noaptea dintre ani, centrul distracţiei va fi Bulevardul Tomis. Primăria Constanţa anunţă că se va interzice circulaţia autovehiculelor pe bulevardul Tomis, între bulevardul Ferdinand şi strada Traian. Restricţiile sunt valabile şi pe...
Săptămâna viitoare, Bucureştiul ar putea atinge proporţia de 70% de persoane imunizate cu prima doză. Însă, la nivel naţional, rata de vaccinare este de aproape 47%, cu 15 procente în urma celorlalte ţări europene.
Astăzi, la ora 09.00, într-un judeţ era cel mai cald din ţară, iar la aceeaşi oră, din cauza vântului, se resimţeau nu mai puţin de -23 de grade.
Un studiu recent a scos la iveală ora ideală din zi în care tu şi jumătatea ta puteţi să trăiţi clipe minunate împreună, pentru a vă merge apoi mai bine tot restul zilei.
Pe şoselele din judeţul Neamţ, la aceeaşi oră s-au petrecut două accidente rutiere, în toate fiind implicate şoferiţe care au suferit leziuni foarte grave.
În ultima zi a lunii august, într-un loc din ţară s-a resimţit o temperatură de zero grade Celsius, întărind previziunile care anunţau o vară capricioasă.
În cazul unui copil de 13 ani, înecat la scăldat, dar care a fost readus la viaţă după o oră de manevre de resuscitare, finalul nu a fost fericit
Cele trei cutremure înregistrate la orele 12.54 şi 13.36 vin pe fondul unei perioade linistite din punct de vedere seismic în judeţul Vrancea
Noi cercetări au scos la iveală ora ideală din zi în care tu şi jumătatea ta puteţi să trăiţi clipe minunate împreună, pentru a vă merge apoi mai bine tot restul zilei.
La a treia încercare, la Slatina s-au adunat zeci de tineri în faţa Prefecturii Olt, forţând protestul pentru a se depăşi ora de la care sunt impuse restricţii.
Un băiat în vârstă de 23 ani, care a depăşit ora de învoire, a fost dat dispărut la Poliţie. Tânărul nu le-a mai oferit până acum angajaţilor DGASPC în grija cărora se afla motive de îngrijorare.
Prefectura Capitalei a transmis, duminică, faptul că au intrat în vigoare măsurile adoptate prin Hotărârea Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă de sâmbătă, atrăgând atenţia că în această seară intră în vigoare două măsuri noi...
Noile restricţii în contextul celui de al treilea val al pandemiei de COVID-19 din România intră în vigoare duminică. Carantina de noapte se va aplica de la ora 20.00, faţă de 22.00, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în localităţile cu rata de...
Propunerea de renunţare la schimbarea orei a apărut în 2018 şi ar fi trebuit să intre în vigoare încă din 2019, dar unele ţări europene s-au opus.
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat că peste 18.000 de persoane se programează, în medie pe oră, pentru vaccinare, iar 109.800 de persoane s-au programat pe platforma online pentru ...
Primele ţări din lume care intră în 2021 - Samoa şi Kiribati în Pacificul de Sud - au mai puţin de sărbătorit decât de obicei, în timp ce ambele sunt rupte de lume din cauza COVID-19 şi se confruntă cu ape în creştere din cauza schimbărilor climatice...
Un număr de 611.636 de alegători clujeni erau aşteptaţi, duminică, la alegerile parlamentare 2020. Doar ceva mai mult de o treime dintre aceştia s-au prezentat la urne.
Vremea urmează să se încălzească, meteorologii indicând temperaturi peste 20 de grade pentru acest final de săptămână. În noaptea de sâmbătă spre duminică, se va trece la ora de iarnă.
Doi soţi din Aiud, în vârstă de 46 şi 40 de ani, au fost amendaţi cu câte 2.000 de lei fiecare pentru că nu au trecut intervalul orar de deplasare în declaraţiile pe propria răspundere.
Organizatorii turneului Premier de la Dubai au anunţat ora meciului Simona Halep - Ons Jabeur (45 WTA). Românca a jucat deja un meci de dublu la Dubai, împreună cu Julia Goerges, cele două fiind învinse în 51 de minute.
Primăria Constanţa reabilitează adăposturile de protecţie civilă din oraş. Unde sunt situate acestea
Municipalitatea desfăşoară ample lucrări de renovare la adăposturile de protecţie civilă din oraş. Astfel, se repară şi se zugrăvesc pereţii şi tavanele, se înlocuieşte/ vopseşte tâmplăria metalică, se montează obiecte sanitare noi, se verifică şi se...
Vă prezentăm zece maxime celebre din categoria „Legile lui Murphy“ care, dincolo de nota umoristică, îşi găsesc corespondent în viaţa de zi cu zi.
Simona Halep (7 WTA) va evolua, joi, de la ora 14.30, cu germana Angelique Kerber (5 WTA) şi în sferturile de finală ale turneului de la Eastbourne.
Un recidivist în vârstă de 28 de ani din Alba Iulia a fost condamnat la închisoare cu executare pentru tâlhărie calificată. la agravarea pedepsei stabilite de judecător a contribuit şi Institutul Astronomic al Academiei Române care a precizat, oficia...
„Într-un oraş din Transilvania, urşii şi oamenii se ciocnesc la coşul de gunoi“, aşa începe un reportaj publicat sâmbătă, 24 noiembrie, în The New York Times. Vorbeşte despre relaţiile oamenilor din Băile Tuşnad cu urşii şi oferă cazuri concrete de ...
Cu ani în urmă, m-au contactat nişte experţi care lucrau în Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu ideea unei colaborări. „Băi Gelu, hai să lucrăm şi cu aştia de la ORA (Oficiul Român pentru Adopţii) şi să demarăm o campanie prin care ...
Vă prezentăm o colecţie de bancuri care îi au ca protagonişti pe profesorii de geografie şi orele de curs predate la această disciplină. Propriile glume din această categorie le puteţi scrie la secţiunea comentarii.
Ora de iarnă 2017. Trecerea la ora de iarnă se va face anul acesta în ultimul weekend din octombrie, mai exact în noaptea dintre 28 şi 29 octombrie. Astfel, ora 04.00 a dimineţii de duminică va deveni ora 03.00. Duminică, 29 octombrie, va fi cea mai ...
Sute de elevi ai Colegiului Economic din Târgu Mureş protestează, luni, în curtea şcolii, nemulţumiţi de o decizie a conducerii unităţii, potrivit căreia la fiecare oră trebuie schimbată sala de clasă. În unitate, fiecare profesor are clasa lui, iar ...
În noaptea de sâmbătă spre duminică, 26 martie, Republica Moldova trece la ora de vară. Ceasurile se mută cu o oră înainte: ora 03.00 devine 04.00, transmite IPN.
Din dorinţa de a oferi elevilor şi o altfel de educaţie ştiinţifică decât cea care se face în sala de clasă, în timpul orelor de curs, un profesor de matematică a avut ideea construirii unui cadran solar pe care l-a amplasat în curtea şcolii în care ...
Eleva de 16 ani care a fost lovită vineri de o maşină, în timp ce se plimba alături de două colege cu un cărucior pe marginea drumului, a murit. Ana-Maria Jurj era din satul Slatina de Mureş, comuna Bârzava, şi învăţa la Liceul din Săvârşin.
Un bărbat care conducea cu viteza de 204 km/ h a fost depistată de poliţişti pe autostrada A1 Arad – Nădlac. Conducătorul auto a fost amendat contravenţional cu 945 de lei.
Autorităţile continuă operaţiunea de stârpire a insectelor. Timp de 5 zile, în tot oraşul va fi declanşată a doua etapă a ofensivei împotriva cohortelor de ţânţari, după ce în luna mai a fost s-a împrăştiat insecticide pentru prima dată în acest an....
Astăzi se adaugă o secundă în plus la fiecare ceas de pe Terra. Cât de des recuperăm secundele lipsă
Omenirea va primi o secundă în plus, pe 30 iunie, care va fi adăugată în dispozitivele care măsoară timpul universal, pentru a compensa încetinirea vitezei de rotaţie a Terrei în jurul propriei axe.
În Alba Iulia, pe peretele din curtea interioară a Palatului Arhiepiscopiei Romano-Catolice, se află un ceas solar care funcţionează de 164 de ani.
Documentarul „Oraşe inteligente: Bucureşti/ Smart Cities: Bucharest“, realizat de National Geographic Channel, a avut premiera duminică seară.
Ora de religie face parte din trunchiul comun de materii, motiv pentru care elevii sunt obligaţi să participe la ore iar cei care predau, preoţi sau profesori, îi notează. La IŞJ Buzău până la această oră nu au fost înregistrate cereri de renunţare l...
Cu toate că mulţi oameni iau medicamente zilnic, foarte puţini sunt cei care dau atenţie perioadei din zi la care le iau. Medicii spun că acest lucru este mult mai important decât cred pacienţii, deoarece în boli cum sunt artrita, osteoporoza şi arsu...
COSMOPOLIS Un sat terorizat de bandiţi, Sulina a fost transformată, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, de Comisia Europeană a Dunării într-un oraş cu vile cochete, cu iederă pe ziduri şi flori de glicină la poartă. A...
Grija edililor pentru traficul motorizat este îngrijorătoare atunci când se ignoră oamenii. În Bucureşti, calitatea trotuarelor este foarte proastă, acolo unde nu sunt ocupate de maşini. Infrastructura pentru biciclete este la pământ, cu toate ca sum...
Aleile din Parcul Tăbăcărie au fost luminate sâmbătă seara de mii de lumânări, de la intrarea în parc până la Cetate, pentru a marca Ora Pământului....
Ceasurile vor fi date înainte cu o oră, astfel că ora 3.00 va deveni ora 4.00. După ora oficială de vară, trenurile vor pleca din staţii conform orelor din mersul trenurilor.
Studenţii de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău invită băcăuanii sâmbătă, 29 martie, între orele 20:30 şi 21:30 în faţa Casei de Cultură, pentru marca împreună ,,Ora Pământului’’.
În cadrul Programului de educaţie ecologică ”Iubeşte păsările - Respectă biodiversitatea judetului tău”, specliaşti din cadrul APM Satu Mare au susţinut pentru 100 de elevi o oră de educaţie ecologică interactivă pe tema impactului schimbărilor clima...
Un număr de 13 oraşe printre care şi Satu Mare s-au înscris anul acesta în Competiţia pentru Capitala Earth Hour organizată la nivel naţional de WWF-România, în cadrul campaniei anuale oficiale Earth Hour (Ora Pământului)....
Comisarii de la Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor au amendat şase agenţi economici cu suma de 13.000 de lei pentru abateri legate în special de informarea clienţilor.
Plecând de la faptul că elevii se plâng de faptul că fizica este abstractă, mai mulţi profesori din România au reformat sistemul şi îi învaţă legile fizicii cu ajutorul experimentelor....
ORA: Peste 2.200 de proceduri de adopţie deschise în 2013, 580 de adopţii definitivate şi comunicate
Peste 2.200 de proceduri de adopţie au fost deschise în anul 2013, însă până în 23 decembrie 2013 au fost comunicate de către instanţe 580 de adopţii finalizate, cele mai multe în Dâmboviţa, Bucureşti şi Vrancea, potrivit reprezentanţilor Oficiului R...
Poate că rochia arată fabulos şi machiajul este impecabil, dar dacă nu aştepţi până la ora 21.26, eforturile tale vor fi irosite în van. Cel puţin aşa spune o echipă care a studiat intens momentul potrivit pentru o poză ireproşabilă de petrecere.