odobescu - ultimele știri
Oficialii ucraineni au încercat din greu să-i convingă pe liderii de la București că rușii ar fi trimis din greșeală o dronă pe malul românesc al Dunării.
Cinci dintre cei zece beluşi de la Maternitatea Odobescu din Timişoara, depistaţi iniţial pozitiv, au acum teste negative, după ce analizele au fost refăcute.
Ministrul de Externe, Ramona Mănescu, a declarat, joi seară, la Antena 3, că Luminiţa Odobescu, actualul şef al Reprezentanţei României la Uniunea Europeană, ar putea fi numită comisar european din partea României. Mănescu susţine că trebuie desemnat...
Fascinat de Athosul din Munţii Buzăului, marele arheolog român Alexandru Odobescu a distribuit cu peste un secol în urmă chestionare printre învăţaţii comunei Colţi, patria chihlimbarului, pentru a săpa mai adânc în trecutul acestui loc. Aşa a aflat ...
Tezaurul de la Pietroasele este unul dintre cele mai importante tezaure antice ale lumii. A fost descoperit în România şi batjocorit aproape un secol, fiind spart, furat şi traficat.
Piesele originale ale celui mai mare tezaur al României, „Cloşca cu puii de aur”, părăsesc după zeci de ani Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti, pentru un periplu naţional. Dată fiind valoarea foarte mare a tezaurului şi din cauza numeroaselor t...
Tezaurul de la Pietroasa a fost considerat, vreme de aproape un secol, ca fiind cea mai preţioasă comoară a antichităţii, lăsată moştenire omenirii. A fascinat o lume întreagă, de la savanţi şi cunoscuţi colecţionari de artă, oameni simpli sau amator...
Descoperit în anul 1837, tezaurul de la Pietroasa (judeţul Buzău) a fost atribuit cu generozitate de către Alexandru Odobescu migratorilor goţi, care nu ar fi avut deloc veleităţi de bijutieri. Populaţie nomadă, aceştia detestau meşteşugul orfevrărie...
Unitatea sanitară se zbate la limita supravieţuirii cu datorii de câteva milioane de lei către furnizorii de medicamente şi „gazdă”. Angajaţii, rămaşi mai puţini în urma plecărilor, sunt nemulţumiţi şi ei din cauza neplăţii anumitor drepturi băneşti....
Deşi femeile pot beneficia de intervenţii gratuite la Odobescu, spitalele private spun că nu se simt ameninţate. Echipamentul de ultimă generaţie nu garantează calitatea actului medical. Secretul este un ansamblu de servicii, spun medicii din sistemu...
Mămicile care nasc la Maternitatea Odobescu ar avea condiţii mai bune, dacă spitalul ar fi comasat cu Spitalul Municipal. Medicii spun că este singura soluţie pentru ca femeile să nu fie nevoite să îşi cumpere medicamentraţia singure. De curând, spit...
Autorul capodoperei „Pseudo-cynegeticos“ este unul dintre marii sinucigaşi ai literaturii române. Una dintre cele mai strălucite minţi ale secolului XIX, Alexandru Odobescu nu a rămas imun la atracţia „iubirii interzise“, pentru o femeie cu 30 de ani...
Ce mă fac când voi fi mare! Cam aceasta a fost tema workshop-ului desfăşurat la Colegiul Naţional “Alexandru Odobescu” din Piteşti....