Dorinţa de a mai gusta dulceţuri de trandafir ca ale bunicii s-a transformat într-o afacere de succes pentru doi soţi din Olt, care muncesc 12 luni pe an, dar au satisfacţii zilnice, iar faimali s-a dus dincolo de hotarele ţării
După un timp semnificativ petrecut în străinătate, amintirea ţării din care ai plecat se schimbă, involuntar. Memoria începe să filtreze întâmplările trăite, iar afecţiunea favorizează şi luminează anumite lucruri, iar altele le trece sub tăcere.
Public acum, în varianta iniţială şi integrală, un material despre „cinematografele dispărute“ ale Bucureştiului, scris la sugestia jurnalistei Ana-Maria Onisei. „Miezul“ acestui articol este dat de un top 15 al cinematografelor bucureştene, „de cartier“ sau centrale, dispărute în prezent, aşa cum le-am văzut şi trăit eu, în copilărie şi în prima adolescenţă.
Al treilea interviu al meu pentru „Adevărul“ cu unul dintre cei mai buni scriitori români în viaţă, Dan Stanca (64 de ani), se ocupă de romanul recent apărut în seria de autor dedicată de editura Vremea (al patrulea titlu), carte cu un titlu ciudat şi provocator: „Adio, România“. Fantezia (dar şi profunzimea, sagacitatea) autorului debordează în acest roman, care urmăreşte destinul „ţărişoarei“ noastre de la Marea Unire până hăt, în anul 2045.
Expoziţia este realizată printr-un parteneriat al muzeului cu colecţionari particulari, instutuţii de învăţământ şi instituţii muzeale şi poate fi vizitată începând de vineri, 20 septembrie, de la ora 12,00. Este găzduită de secţia Lapidarium.
Editura Vremea îi dedică o serie de autor scriitorului Dan Stanca (63 de ani), care spune, într-un interviu în exclusivitate, că „inima este marea vie, carnea vie în care instrumentarul tăios sfârtecă“. Tot el avertizează că actualul carnaval politic „poate ascunde atrocităţi teribile“, dar şi că „Europa e ca un viteaz căruia i-a căzut armura“.
De cât timp n-ai mai fost pe-aici?... (Nu-mi amintesc.) Vezi, trebuie să vii... (Nu vreau.) De ce? Chiar aşa de ocupat eşti încât nu poţi să-ţi rupi două zile şi să treci pe la noi?... (Nu).
Sâmbătă, la împlinirea a 101 ani de la naşterea lui Nicoale Ceauşescu, mormântul său din cimitirul Ghencea a fost înconjurat de oameni care au venit să plângă „vremurile bune de altă dată”. Majoritatea celor cu care am vorbit ne-au spus răspicat să încetăm să îi numim „nostalgici“, căci nu despre asta este vorba, ci pur şi simplu despre timpuri în care era mai bine, pentru că nu de Kaufland au ei nevoie, ci de produsele lor româneşti.
Imaginea a fost surprinsă într-un bar din comuna vrânceană Răcoasa, tabloul fiind flancat de steaguri tricolore....
Celebra ”consolă cu casete galbene”, care va trezi multora amintiri foarte plăcute din copilărie, se va relansa în această vară, cu cel puţin 15 jocuri clasice disponibile, în primă fază. Designul noului Mega Drive este identic cu cel de acum două decenii, doar că este reprodus la scară mai mică. Vorbim aici de un model Mini.
Cea mai bună strategie de lichidare a nostalgiei după Uniunea Sovietică este crearea unui stat social al bunăstării. Discuţia despre trecutul sovietic se află în captivitatea dintre două poziţii partizane şi opuse: apologeţii şi cei care îl condamnă, lipsind alte abordări, a declarat sociologul Vitalie Sprînceană la dezbaterile publice „Un veac de Revoluţie Rusă: urmări şi aşteptări”, organizate de IPN şi Radio Moldova.
Lansarea cărţii „Râmnicul meu“, la cea de a treia ediţie sub auspiciile Arhiescopiei Râmnicului cu prefaţa Arhiepiscopului dr. Varsanufie şi în editura „casei“, Praxis, mi-a prilejuit o nostalgică reverie atotcuprinzătoare a universului natal, a copilăriei şi a primei tinereţi mai ales, sentiment pe care l-am
Compania Google a fost fondată în 1998 în Mountain View, Statele Unite ale Americii. În aceşti 19 ani, ea a devenit una dintre cele mai mari din lume, oferind numeroase servicii publicului larg, de la mail la documente online şi video streaming.
O aniversare care nu poate fi trecută cu vederea, oricât ar fi de grăbită agresiva globalizare adesea trivială în spaţiul spiritual, mă obligă cu bucurie şi nostalgie să mă întorc la anii sosirii mele în Bucureşti.
Avem nevoie de sentimente mai înalte. Nu putem trăi mereu în persiflare... Aflând că a murit Leonard Cohen, am avut aceeaşi senzaţie de ireal şi de farsă ca atunci când când a murit Cioran. M-am întrebat atunci, mă întreb şi acum dacă cel care şi-a trăit până la capăt melancolia poate să moară cu adevărat. Din nefericire sau poate din fericire, nimeni nu-şi trăieşte melancolia până la capăt.
Întoarcerea la ritmul de viaţă cotidian după o vacanţă în care timpul parcă a stat în loc şi ţi-a oferit cele mai bune momente este, adesea, un pas dificil.
În ultimele zile, refrenul „Era mai bine pe vremea lui Ceauşescu“ s-a împletit cu „Ar fi fost mai bine cu monarhia“. Înmormântarea Reginei Ana nu a adus în lumină numai familia regală, ci şi România măruntă, încremenită în satele şi în oraşele dintre Bucureşti şi Curtea de Argeş.
Sentimentul de nostalgie pe care îl avem atunci când evocăm anumite momente, persoane şi trăiri din trecut ne îmbunătăţeşte starea de spirit şi astfel, reuşim să stabilim legături cu cei din jurul nostru sau să găsim puterea de a depăşi momente extrem de dificile. Acestea sunt numai câteva dintre efectele pozitive pe care trectul le poate avea asupra prezentului, conform psihologilor.
O firmă de mezeluri derulează o campanie de revigorare a gusturilor de pe vremuri, dinainte de 1989. Concret, eşti invitat să guşti „o felie de nostalgie” sub forma parizerului, a salamului Victoria sau a celui de vară.
Desenele animate din perioada comunistă fac parte din copilăria noastră. Mihaela, spre exemplu, era fetiţa cu codiţie de aur care a cucerit inimile românilor. Tot timpul era însoţită de căţelul Azorel, iar împreună treceau prin tot felul de peripeţii.
Tranziţia imperfectă către democraţie le-a crescut est-europenilor dorul de vremurile bune din „Epoca de Aur”. Un sondaj IRES arată că, a început de 2016, cel mai iubit partid din România rămâne PCR. Similar, popoarele vecine tânjesc după regimul comunist, iar asta din cauza liderilor corupţi pe care i-a adus democraţia.
Uneori, aş vrea să mai repar câte ceva. Din copilărie, îmi plăcea chestia asta; un casetofon, instalaţia electrică a bradului de Crăciun, bicicleta, puţine rezistau fără să fie demontate. Un obiect desfăcut în faţa ta recompune ceva din frumuseţea şi ordinea şi liniştea Universului.
Acum o vreme, un realizator la una dintre cele mai importante televiziuni de ştiri a pus o întreagă emisiune sub semnul unor propoziţii (amare) ale lui Octavian Paler despre ţăranul român şi satul lui.
De îndată ce se suna, treaba era calculată. Ieşeam fuga din clasă, ocoleam vitrina cu premiile obţinute de şcoală la întrecerile pe municipiu, o luam la dreapta pe lângă scara profesorilor, străbăteam apoi holul pe pereţii căruia machetele înfăţişau un cartier din cutii de chibrituri şi iată-ne pe stadion!
„Câinele moare de drum lung şi prostul de grija altuia“, aşa zice o vorba din bătrâni. Nu trebuie să fii filolog să înţelegi câte conotaţii are şi ce plajă largă de aplicare. E greu să găseşti soluţii la adevăratele probleme din unele domenii prioritare, dar să îţi expui păreri „avizate” fără să faci parte în adevăratul sens al cuvântului dintr-un sistem, e o modă se pare.
Nimeni nu ştie că sunt aici. Blocul pare părăsit. Sau au aflat cu toţii şi acum mă pândesc? Mă uit la uşa vecinului din dreapta, apoi mă întorc la vecinul din stânga. Linişte. Deschid uşa.
Dan Georgescu, un bucureştean de 45 de ani, a transformat vechiturile într-o afacere: închiriază rafturi din magazinul său tuturor celor care au de vânzare astfel de obiecte. Palatul Vechiturilor este, de fapt, un muzeu în toată regula, cu excepţia faptului că toate exponatele sunt de vânzare.
Este ziua lui Ştefan. Împlineşte 56 de ani. E prietenul meu. Să-l sun de dimineaţă şi să-l felicit. Are „trei lungimi de barcă“ în faţa mea. Mai bine îi trimit un SMS. Să-i urez ceva deosebit?
Readaptarea la programul avut înainte de vacanţă este uneori dificilă. Ea poate fi însoţită de stări de oboseală, pierderea poftei de mâncare sau a interesului pentru muncă, sentimente de tristeţe sau nostalgie, dificultăţi în ceea ce priveşte îndeplinirea solicitărilor uzuale. Aceste simptome se reunesc în ceea ce specialiştii numesc depresie post-vacanţă.
Revin, poate nu în chip neaşteptat, cel puţin pentru mine, dar oricum mai repede decât aş fi putut anticipa, asupra subiectului nostalgiei faţă de comunism. Subiect abordat într-un comentariu publicat la 4 ianuarie pe platforma adevărul.ro.
Cum s-au „pierdut” peste 100 de tone de aur în „Epoca de aur” şi cât mai voia să cumpere Ceauşescu
Păcatele Înalt Prea Misoginului Teodosie, un
arhiepiscop cu convingeri de Evul Mediu
Cât costă să omori ilegal un urs în România: cazul vânătorului care a confundat ursul cu mistreţul
Pe principiul „oricum vom muri“, 85% dintre vârstnici refuză să se vaccineze
Schisma vaccinului: ÎPS Teodosie a intrat în conflict cu ierarhii BOR
Sporurile la
salarii îi trădează: magistraţii trăiesc pe altă planetă
Cea mai bună rată de vaccinare este în Bucureşti - 31%. De care alte oraşe este urmată Capitala şi câţi români mai sunt pe listele de aşteptare
Trei răniţi după un accident stupid la Roman. O şoferiţă în vârstă de 60 ani a încurcat pedalele la ieşirea din parcare şi a intrat în pietoni VIDEO
ALERTĂ METEO Ploi şi intensificări ale vântului în noaptea de Înviere, în Bucureşti şi în restul ţării
Prognoza meteo: Vine vara de Paşte. Un val de aer african loveşte România, cât de cald se face