nn - ultimele știri
Pentru multe familii, un eveniment neprevăzut cum ar fi un accident, o problemă de sănătate sau chiar un deces, ar putea afecta situaţia financiară a familiei şi nivelul de trai. Astfel, asigurările de viaţă sunt o soluţie concretă şi uşor accesibilă...
Românii aveau, în medie, 5.404 lei în contul de pensie privată, după prima jumătate a acestui an, iar ei contribuiau cu 150 de lei pe lună la această valoare. Circa 6,92 milioane de participanţi erau înregistraţi în sistemul pensiilor administrate pr...
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi la Parlament că va solicita discutarea ”foarte, foarte repede” a situaţiei de la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), în sensul demiterii conducerii instituţiei, considerând că ”nu e în regulă ...
Birourile Permanente Reunite (BPR) ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nu au mai luat marţi în discuţie raportul comisiilor economice şi de buget finanţe prin care se solicită revocarea din funcţie a preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financi...
articol publicitar
Porneşti la drum cu ambiţii care mai de care. Când eşti mică visezi să devii prinţesă sau poate că visezi să faci înconjurul lumii. Apoi visezi la o viaţă liniştită sau visezi să ai 2 copii şi un câine....