nil - ultimele știri
Egiptul și-a exprimat furia după ce Etiopia a anunțat că a umplut rezervorul unui baraj hidroelectric foarte controversat de pe râul Nilul Albastru.
Cu ajutorul unor eşantioane sonore conţinând plânsete de bebeluşi sau ţipete de pui de bonobo sau cimpanzeu, difuzate spre bazinele unde trăiesc numeroşi crocodili de Nil, cercetătorii au constatat că reptilele sunt atrase de plânsetele care semnalizează suferinţa.
După mii de ani, misterul sursei fluviului Nil nu pare să fi fost deslușit pe deplin. Originea apelor Nilului, care i-a fascinat pe egiptenii antici, continuă chiar și în ziua de astăzi, într-o epocă a sateliților și a cunoștințelor specifice despre geofizică, să ridice mari semne de întrebare.
Destinaţia preferată a românilor pentru vacanţa de primăvară este Egiptul. Solicitările pentru un sejur într-una dintre staţiunile de la malul Mării Roşii au crescut de la începutul anului de peste 10 ori faţă de aceeaşi perioadă din 2019.
Cântăreaţa egipteană de muzică pop Sherine Abdel Wahab a fost trimisă în judecată în ţara sa pentru a spus în timpul unui concert în străinătate că apa din Nil ar putea fi periculoasă pentru sănătate, informează AFP.
Cu cei 6.671 de kilometri ai săi, Nilul este cel mai lung fluviu al lumii, unul care i-a fascinat dintotdeauna pe oameni. Trece prin deşert, iar apele lui se revarsă în fiecare an.
Franz Binder (1824-1875) a fost un spirit temerar ce poate fi oricând aşezat printre marii exploratori ai lumii. A fost un fel de „Indiana Jones“ al Transilvaniei, având în vedere aventurile incredibile pe care le-a avut în timpul călătoriilor sale p...
Cel puţin 13 persoane au murit după ce un vas s-a scufundat joi noaptea în apele fluviului Nil, a transmis vineri televiziunea egipteană de stat, informează Agerpres.
Cel puţin 18 persoane au murit în urma coliziunii între o navă-cargo şi un iaht plin cu pasageri, pe fluviul Nil, în Egipt, informează BBC News online.
Turiştii românia pot beneficia acum de subvenţii de 60% în Egipt, preţurile finale ajungând să fie jumătate faţă de cele din Turcia, potrivit unui comunicat al agenţiei de voiaj Christian Tour.
Poate una dintre cele mai terifiante şi misterioase episoade din Vechiul Testament este cea în care pământul este lovit de mânia lui Dumnezeu prin intermediul celor 10 urgii, trimise asupra ţării Egiptului, unde au fost asupriţi sclavii evrei. Oameni...
La mai mult de 60 de ani după ce a apărut în filmul „African Queen“, cu Humphrey Bogart şi Katherine Hepburn în rolurile principale, ambarcaţiunea cu acelaşi nume a fost restaurată şi redată Nilului de neozeelandezul Cam McLeay, un admirator al celui...
Schimbările de mediu creşte riscul de inundaţiile de-a lungul unor fluvii precum Nilul, Amazonul şi Gangele, în secolul următor. Însă alte râuri importante vor fi mai puţin predispuse la fenomenul inundaţiilor, deşi mare parte din Europa se află în p...
Copleşiţi de densitatea evenimentelor din Africa de Nord, uităm un fapt esenţial: că Egiptul este şi rămâne o ţară africană....
Patru ţări africane vor un alt partaj al apelor fluviului. Egiptul atacă dur iniţiativa. Tensiunile între Egipt, cel mai mare beneficiar al debitului Nilului, şi celelalte ţări riverane au atins cote îngrijorătoare. Mărul discordiei e apa fluviului....