nikolici - ultimele știri
Vechile conace şi case nobiliare din Timiş ascund poveşti şi legende uitate de timpuri. Una dintre ele se leagă de domeniul de la Rudna, care a aparţinut cândva familiei Nikolici, una dintre cele mai reprezentative familii sârbeşti din Imperiul Austr...
Domeniul de la Rudna, construit în 1780, la 40 de kilometri de Timişoara, a fost achiziţionat de o familie din Germania în 2002. Acum este din nou de vânzare.
Preşedintele sârb Tomislav Nikolici a anunţat miercuri organizarea de alegeri legislative anticipate pe 16 martie, la cererea Partidului Sârb al Progresului (SNS), ce se bucură de o susţinere în creştere din partea electoratului după ce Belgradul a î...
Steaua s-a despărţit în această iarnă de doi atacanţi străini care n-au impresionat în tricoul „roş-albastru“, Tatu şi Nikolici. De-a lungul istoriei, echipa din Ghencea n-a prea avut succes cu vârfurile aduse din afara României.
Maria şi Willie Radermacher s-au mutat în conacul care a aparţinut familiei de baroni Nikolici. Ei au început să restaureze puţin câte puţin uriaşul domeniu nobiliar
Aflată în turneu în Anglia, Steaua a jucat un nou amical, terminând la egalitate, scor 1-1 cu Sheffield Wednesday, locul 18 în liga secundă.
Desele escapade ale lui Stefan Nikolici, care până acum au fost mascate de cei din conducerea Stelei, l-au enervat la culme Laurenţiu Reghecampf, care nu mai este dispus de acum înainte să accepte capriciile muntenegreanului.
Steaua a pierdut unul dintre cei mai puternici atacanţi din fotbalul românesc, care nu va mai putea juca până la vară.
Gigi Becali nu mai e atât de optimist pe cât se declara înaintea meciului de la Amsterdam şi pare conştient de faptul că Ajax este o formaţie mai puternică decât Steaua.
În ultimul amical din Spania, steliştii au arătat multe lacune în apărare şi mulţi nervi în atac, pierzând cu 2-1. Muntenegreanul Nikolici şi-a călcat un adversar....
Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat că atacantul Stefan Nikolici poate ajunge un jucător mai bun decât jucătorul echipei Bayern Munchen, Mario Gomez, dacă va renunţa la băutură.
„Politica managerială" a echipei e „clară". Cazul Nikolici reflectă fidel cum merge treaba la Steaua.
Atacantul muntenegrean de 22 de ani a petrecut într-un club şi azi a venit "şifonat" la antrenament.
Directorul sportiv al roș-albaștrilor, Narcis Răducan, a anunțat că muntenegreanul va fi „ars la buzunar" pentru comportamentul său la Mioveni. Asta după ce patronul Gigi Becali a ordonat titularizarea atacantului, etapa viitoare, la Cluj!
Gigi a vrut să-l dea la Rapid pentru 50.000 de euro iar acum vrea să-l cumpere definitiv de la Poli în schimbul a un milion de euro!Stefan Nikolici, devenit eroul Stelei după ce a dat două goluri în meciul decisiv cu AEK Larnaca, le-a intrat la inim...
Autor a două goluri în meciul pe care Steaua l-a câștigat cu 3-1, în fața lui AEK Larnaka (Cipru), Stefan Nikolici a sărbătorit victoria alături de colegii săi, iar mai apoi a spus că l-a impresionat atmosfera de pe ”Arena Națională”.
Steaua n-a avut tot lotul valid in campionat decat cel mult in prima etapa, iar la Piatra Neamt nu va fi altfel. Ilie Stan nu va putea conta pe trei jucatori ai sai, care n-au putut fi recuperati in perioada de pauza.
Becali a reuşit să-i convingă pe Bourceanu şi Nikolici să îmbrace tricoul roş-albastru, dar a eşuat în negocierile cu un alt jucător de-al Timişoarei, Goga. „Probabil vor veni Andrei Prepeliţă şi Junior Moraes. Dacă nentu’ Mitică Dragomir ne lasă să-...
Atacantul celor de la Poli, Stefan Nikolici, a declarat pentru Adevărul că este interesat de un eventual transfer la Steaua şi că va veni la Bucureşti pentru a discuta cu patronul din Ghencea.
Atacantul aşteptat de la Timişoara în Ghencea, Ştefan Nikolici, a reuşit să înscrie trei goluri într-un joc-şcoală pe care bănăţenii l-au disputat pe arena Dan Păltinişanu.
Fotbaliştii lui Poli speră să aibe noroc la tragerea la sorţi a preliminariilor Ligii Campionilor şi să aibă parte de un adversar accesibil.
Antrenorul sârb Slobodan Nikolic a stabilit jucătorii pe care şi îi doreşte din sezoul următor, oprintre ei regăsindu-se şi componentul echipei sibiene CSU Atlassib.