next star - ultimele știri
Amir are 13 ani şi vine din Craiova, iar în această seară a venit cu un moment senzaţional la pian. Amir Bălteanu a reuşit să impresioneze cei trei juraţi, dar şi publicul. Băiatul a făcut magie şi a transmis un val de emoţii celor de acasă, lucru pe...
Sofia Luca are 10 ani, este din Galaţi şi are o mare pasiune: cântatul. A descoperit-o la trei ani, iar în ultimii ani a participat la nenumărate concursuri unde a obţinut mai multe trofee. Visează să ajungă să cânte pe scena emisiunii „Next Star”, p...
Sezonul 10 al show-ului „Next Star“, prezentat de Dan Negru şi avându-I în juriu pe Loredana, Ştefan Bănică şi Dorian Popa, va începe la Antena 1 pe 12 martie.
Antena 1 a confirmat oficial că Loredana s-a alăturat proiectului „Next Star“ şi a anunţat când va avea premiera noul sezon. Cu această ocazie, cântăreaţa a făcut şi prima declaraţie după despărţirea de Pro TV.
Loredana Groza (49 de ani) a semnat cu Antena 1, după ce în ultimii peste 20 de ani a fost una dintre vedetele Pro. Ea va face echipă cu Ştefan Bănică Jr. în juriul unei emisiuni cu tradiţie la postul Intact.
Antena 1 este televiziunea care deţine două dintre cele mai urmărite emisiuni pe Youtube, în România, cu peste un miliard de vizualizări.
Mihai Dobre, un mic geniu în vârstă de opt ani din Bucureşti, i-a uimit pe toţi cu mintea sa sclipitoare şi a câştigat sâmbătă seară marea finală a celui de-al nouălea sezon „Next Star“ şi un cec în valoare de 20.000 de euro.
Teo Angheluţă este băiatul din Baia Mare care a topit inimile juraţilor de la Next Star cu numărul lui de dresură canină. El a apărut pe scenă însoţit de un patruped din rasele cele mai greu de stăpânit, pe care l-a „manevrat” ca pe o jucărie de pluş...
O nouã seară încărcată de emoţii puternice îi aşteaptă sâmbăta aceasta pe cei trei juraţi ai show-ului „Next Star“, de la Antena 1. Lidia Buble, Pepe şi Dorian Popa, dar şi prezentatorul emisiunii, Dan Negru, vor fi vizibil impresionaţi de povestea m...
Cântăreaţa Andreea Bălan (34 de ani) a postat un mesaj critic pe pagina ei de Facebook cu privire la atitudinea părinţilor care-şi duc copiii la diverse concursuri de talente şi îi laudă excesiv chiar dacă micuţii nu reuşesc să treacă mai departe.
Dan Negru, prezentatorul show-ului „Next Star“, de la Antena 1, a scris pe pagina sa de Facebook că din cauza atenţiei îndreptată spre politicieni, unii copii talentaţi ajung să fie ignoraţi, ceea ce îi va determina, în viitor, să părăsească România.
Katia Cărbune, fetiţa de 12 ani care a câştigat anul trecut concursul Next Star, şi-a lansat prima piesă Without Me. Micuţa artistă a lucrat cu specialiştii de la studiourile HaHaHa Production.
„Next Star“, talent-show-ul prezentat de Dan Negru, revine la Antena 1 cu cel de-al nouălea sezon, care va avea premiera în acest weekend.
Şerban Copoţ va fi coprezentator în cel de-al nouălea sezon al show-ului „Next Star“ care va începe, în curând, la Antena 1. În emisiunea prezentată de Dan Negru, Şerban va fi „stăpânul culiselor“, omul care îi va descoase pe copii în spatele scenei,...
Reprezentanţii Antenei 1 au anunţat cine sunt artiştii care vor face parte din componenţa noului juriu al emisiunii „Next Star“, prezentată de Dan Negru.
Lidia Buble va face parte din juriul celui de-al nouălea sezon al talent show-ului „Next Star“, care se va difuza, în curând, la Antena 1.
Emisiunea pentru copii „Next Star“, prezentată de Dan Negru, revine în grila postului Antena 1, care anunţă şi programul preselecţiilor pentru noul sezon.
TALENT Timişoreanul Lucas Kohl, care a obţinut locul întâi pe ţară la Olimpiada Naţională de Pian, studiază şi şase ore pe zi. Are însă timp să se ocupe şi de trupa sa, Peregrinii, unde cântă la numeroase instrumente.
Katia Cărbune (11 ani), din Cluj-Napoca, este câştigătoarea celui de-al optulea sezon “Next Star” şi a trofeului în valoare de 20.000 de euro. Fetiţa, al cărei mentor în concurs a fost CRBL, i-a uimit pe juraţi cu o compoziţie proprie.
Katia Cărbune, în vârstă de 11 ani, a fost desemnată câştigătoarea „Next Star“, primind un premiu de 20.000 de euro. În finala show-ului de la Antena 1, copila a interpretat o compoziţie proprie.
Talentatul artist din comuna Popeşti, în vârstă de 9 ani, s-a clasat pe locul III. Marele premiu, în valoare de 20.000 de euro, a plecat la Cluj-Napoca.
Lorena Gâlea este elevă în clasa a II – a la Şcoală Gimnazială “Aurel Vlaicu” Arad şi, din octombrie anul trecut, studiază Canto la Şcoala Populară de Arte Arad, cu profesoara Claudia Ştesco. Joi, 30 Martie, începând cu ora 20.30, Lorena va performa ...
Mihai Bratosin, în vârstă de 9 ani, a lăsat o frumoasă impresie juriului emisiunii, care i-a conferit titlul de Golden Star, echivalent cu accederea direct în finală.
Show-ul „Next Star“, prezentat de Dan Negru, ajuns la sezonul opt, a debutat pe primul loc la nivel naţional, fiind în topul preferinţelor telespectatorilor.
Lupta se anunţă mai aprigă ca niciodată în noul sezon „Next Star“, care începe joi, 16 februarie, de la ora 20.30, la Antena 1 şi asta pentru că se schimbă regulile jocului.
Emisiunea „Next Star“, prezentată de Dan Negru, revine în grila postului de televiziune Antena 1 din 16 februarie, de la ora 20:30, cu cel de-al optulea sezon, care aduce şi noutăţi.
Cei mai populari copii din România urcă joi, 8 decembrie, de la ora 20.30, pe scena de la „Next Star“, în finala de popularitate a celui de-al şaptelea sezon al show-ului prezentat de Dan Negru.
Daria Văcăroiu (12 ani), finalista sezonului trecut al emisiunii „Next Star“ de la Antena 1, a câştigat vara aceasta concursul „Super Kids“ din Germania şi va apărea în această toamnă în show-ul american „Little Big Shots“, difuzat de NBC.
Lucas Kohl, puştiul de 13 ani din Timişoara, membru a trupei Peregrinii, este marele câştigător al celei de a şasea ediţii Next Star, prezentat de Dan Negru.
Show-ul „Next Star“, emisiunea pentru copii prezentată de Dan Negru, revine la Antena 1 cu al şaptelea sezon, începând din 15 septembrie.
Din 5 septembrie, Antena 1 lansează grila de toamnă care le aduce telespectatorilor spectacol, ingrediente alese, muzică, dar şi umor.
Antena 1 a dat startul preselecţiilor pentru cel de-al şaptelea sezon al show-ului dedicat micuţilor talentaţi, „Next Star“, iar realizatorul Dan Negru şi echipa sa vor ajunge în 18 oraşe din ţară în perioada 4 iunie-10 iulie.
Andreea Tucaliuc (12 ani) a devenit câştigătoare show-ului „Next Star“, de la Antena 1, cu un număr de contorsionism ieşit din comun.
Actriţa Maia Morgenstern vine în finala show-ului „Next Star“ pentru a înmâna trofeul către învingător. Marea finală a emisiunii prezentată de Dan Negru are lod joi, 12 mai, de la ora 20:30, la Antena 1.
A mers până în semifinalele „Românii au talent“, iar vinerea trecută a primit vestea că publicul l-a votat pentru finala „Next Star“. Are doar 13 ani, dar cântă deja de opt, prezentul şi viitorul său fiind legat de muzică.
Show-ul dedicat copiilor „Next Star“ revine la Antena 1cu alt juriu şi un nou sistem de votare. Cei patru cântăreţi care vor pune sub lupă talentul prichindeilor au vorbit, pentru „Adevărul“, despre ce înseamnă această emisiune, o adevărată „fabrică“...
„Next Star“, emisiunea pentru copii prezentată de Dan Negru, revine la Antena 1 cu modificări majore, una dintre ele fiind că juriul a fost schimbat aproape în totalitate.
Show-ul „Next Star“ a dat startul preselecţiilor pentru sezonul şase al emisiunii de la Antena 1. Astfel, Dan Negru şi echipa sa vor ajunge în 16 oraşe din ţară, în perioada 31 octombrie - 7 noiembrie, potrivit PaginadeMedia.ro....
Emisiunea „Next Star“, prezentată de Dan Negru la Antena 1, nu figurează în grila de toamnă a postului, producătoarea show-ului, Dana Mladin, stabilind o pauză încă din timpul ultimului sezon. Reprezentanţii postului spun că o pauză este binevenită î...
Emily Moskalenko, o dansatoare din Ucraina, în vârstă de doar opt ani, a cucerit trofeul finalei „Next Star“, din sezonul cinci. Fetiţa a cucerit juriul şi publicul cu un dans la bară inventat chiar de ea. Momentul l-a impresionat pe Pepe care i-a su...
Finala celui de-al cincilea sezon al show-ului „Next Star“, prezentat de Dan Negru, va fi difuzată în această seară, de la ora 20.30, pe Antena 1. Maestrul Gheorghe Zamfir va înmâna trofeul câştigătorului „Next Star“, în timp ce gazda emisiunii va pr...
„Docil şi ascultător, precum cel mai silitor student“, Vasile Muraru, comediant şi membru al juriului emisiunii „Next Star“, nu şi-a dorit niciodată să ajungă vedetă, ci un simplu actor. Chiar şi după atâţia ani, indicaţiile regizorale sunt sfânte pe...
Are nouă ani, vine din Săuca, judeţul Satu Mare şi are o pasiune aleasă. Iulia Balaj nu este înnebunită după jucării, ci adoră să cânte. A început să cânte de la 7 ani şi a ales acest lucru şi datorită faptului că sora ei mai mare, Patricia, urma ore...
Sezonul cinci al talent show-ului pentru copii „Next Star“ va debuta în această seară, de la 20:30, la Antena 1, iar Dan Negru, gazda emisiunii, asigură telespectatorii că vor exista „momente impresionate“ ale căror protagonişti vor fi „oameni pe car...
A trecut prin toate etapele divertismentului românesc, a făcut recorduri de audienţă şi a rămas una dintre „constantele“ din televiziune în ultimii 20 de ani. Dan Negru a venit la Adevărul Live şi a vorbit despre fenomenul TV din România, despre cum ...
Alice Ghile, fetiţa din Zalău cu voce de aur, s-a aflat săptămâna aceasta în faţa juraţilor de la Next Star, participând la cea de-a zecea emisiune din sezonul IV al show-ului de la Antena 1.
Mirajul dragostei trăit de Robi, pregătirile lui Firicel pentru naşterea celui de al patrulea copil, clubul veganilor, precum şi filozofiile lui Celentano şi Ardiles au ţinut în faţa micilor ecrane două milioane de români în fiecare minut, situând as...
Serialul „Las Fierbinţi“ a plasat din nou postul de televiziune Pro TV în fruntea clasamentului audienţelor, fiind urmărit de două milioane de telespectatori pe minut, după cum scrie Paginademedia.ro.
Debutul noului sezon al serialului „Las Fierbinţi“ a fost urmărit de peste 1,8 milioane de români în fiecare minut, plasând postul Pro TV pe locul fruntaş în topul audienţelor, potrivit Paginademedia.ro.
Primul episod al noului sezon „Vocea României“ a plasat postul Pro TV în vârful audienţelor, stabilind totodată un record: cea mai bună primă ediţie din istoria show-ului. Mai mult decât atât, cifrele înregistrate de postul din Pache Protopopescu au ...
Dan Negru (43 de ani), prezentator de divertisment al postului Antena 1, a dezvăluit, în exclusivitate pentru „Adevărul“, că Endemol (n.r. - compania media care a creat formatul „Big Brother“) se află în negocieri pentru preluarea formatului românesc...
Denisa Şerban, o fetiţă de doar 10 ani, care cochetează cu muzica de la vârsta de 4 ani, intră marţi, 16 septembrie, în competiţia Next Star....
A doua rundă de preselecţii pentru cel de-al patrulea sezonu al show-ului „Next Star“, ce va fi difuzat în această toamnă la Antena 1, începe sâmbătă, 2 august, în Constanţa, urmând ca, până pe 9 august, echipa emisiunii să ajungă în alte şase oraşe ...
Flavius Hosu, un concurent în vârstă de 13 ani care s-a făcut remarcat la talent-show-ul „Next Star“, de la Antena 1, va fi toboşarul trupei Phoenix pentru un concert....
Trofeul „Next Star” de la Antena 1 şi marele premiu de 20.000 de euro au fost câştigate de Rose Marie Lanciu, o fetiţă în vârstă de 12 ani din Bârlad, care a abordat o piesă din repertoriul lui James Brown.
Două eleve de la Palatul Copiilor din Bacău, Maria Luca şi Delia Andrei, de la clasa de canto a profesorului Claudiu Filip, au fost selectate să cânte pe scena actualului sezon al Emisiunii – concurs Next Star, de la Antena 1....
Pro TV va realiza în această toamnă show-ul „Vocea României“ în varianta consacrată, cu adulţi, şi nu în formula pentru copii, aşa cum anunţase la începutul anului, potrivit Pagina de Media....
Show-ul „Românii au talent“ a fost urmărit aseară, la nivel naţional, de aproximativ 4,7 milioane de telespectatori, păstrându-şi poziţia de lider de necontestat. Pe locul secund s-a clasat serialul „Suleyman Magnificul“, difuzat de postul Kanal D ca...