nelu barbu - ultimele știri
Viorica Dăncilă l-a numit pe Nelu Barbu, fost purtător de cuvânt al Guvernului, drept consul la Shanghai chiar în ziua în care s-a votat moţiunea de cenzură. Noul Guvern a respins însă această numire.
Guvernul vrea să abroge Hotărârea de Guvern prin care fostul purtător de cuvânt al Cabinetului Dăncilă Nelu Barbu a fost numit consul la Shanghai, dar şi pe cea privind numirea consulului român la Milano.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului Dăncilă, fostul jurnalist Nelu Barbu, a fost numit în funcţia de consul general al României la Shanghai, potrivit unor surse citate de Stiripesurse.ro. Decizia urmează să fie publicată în Monitorul Oficial.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, a declarat, după şedinţa de Guvern, că prin actele normative adoptate miercuri nu se modifică cvorumul de participare la referendum şi nici cvorumul de validitate a rezultatului acestuia.
Guvernul a aprobat studiul de fundamentare pentru clinica multifuncţională „Dr. Calistrat Grozovici”. Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.
Proiectul privind plafonarea preţului gazelor naturale nu a fost discutat în şedinţa de Guvern, a anunţat purtătorul de cuvânt Nelu Barbu, deşi ministrul de Finanţe spunea că acest lucru va avea loc.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, a anunţat joi că o OUG pentru modificarea pachetului de legi privind achiziţiile publice a fost adoptat. Astfel, procedura de atribuire a unui contract ar urma să fie simplificată. Potrivit noilor modif...
La scurt timp de la conferinţa de presă susţinută de purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu, Guvernul României a emis un comunicat anunţând că premierul Viorica Dăncilă va efectua o vizită oficială de două zile în Israel. Cu doar o oră înai...
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, a declarat marţi în timpul unei conferinţe de presă că nu are de făcut niciun anunţ cu privire la programul premierului Viorica Dăncilă. Întrebat dacă aceasta va pleca în Israel miercuri, Barbu a ezitat...
Pacienţii care suferă de afecţiuni grave, precum cele oncologice, hepatita C, boli rare, afecţiuni cardiovasculare sau scleroză multiplă vor avea acces neîngrădit la terapie după ce Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă în acest sens.
Executivul a aprobat transferul unui imobil din domeniul public al statului în domeniul public al Municipiului Bucureşti pentru realizarea Spitalului Metropolitan din Capitală. „Termenul de realizare a investiţiei este de maximum 20 de ani“, a anunţa...