navrom - ultimele știri
Pentru a-și mări veniturile, marinarii români care transportau marfă în Haifa obișnuiau să vândă evreilor produse din România.
Parcul din zona Navrom va fi reabilitat cu fonduri europene. Autorităţile locale au anunţat că a fost emis ordinul pentru începerea lucrărilor. Investiţia se ridică la 10 milioane de lei,
Miercuri, 25 august, s-a semnat contractul de proiectare şi de execuţie a lucrărilor pentru proiectul „Regenerarea spaţiului urban din Municipiul Călăraşi prin amenajarea spaţiilor verzi din zona de vest şi a spaţiului verde din zona de locuit Navrom...
Luni, 23 noiembrie, comandantul navelor NAVROM Tulcea a murit la un spital din Focşani, acolo unde a fost transferat de la Tulcea.
Prăbuşirea propriu-zisă a flotei de nave de pasageri a României a început 1999. Atunci, toate vasele de la Navrom Galaţi au trecut la noua companie Navrom Delta, iar cursele care deserveau porţiunea de fluviu de la Galaţi şi până la Turnu Severin au ...
Pe lângă petrolierele Biruinţa şi Independenţa, flota României a mai avut un mineralier botezat „22 Decembrie 1989“, considerat a fi a treia navă-amiral.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, focul ar fi izbucnit la compartimentul motor al navei, iar cauza pere să fie un scurt-circuit. Nu s-au înregistrat victime, ci doar pagube materiale.
Navele care au ieşit din şantier în anul 1989 nu au mai apucat să navigheze sub pavilion românesc, acestea fiind înstrăinate/
Gheorghe Balaban, pe care momentul istoric de la 23 August 1944 l-a prins în Germania, acolo unde îşi desăvârşea studiile, a revoluţionat navigaţia românească. El a adus în ţară metode moderne de calcul, iar după manualele sale învaţă studenţii Acade...
În ultima şedinţă publică din 2018, consilierii locali de la Galaţi (PSD-UNPR-ALDE) au decis să dea firmei Navrom Centru de Afaceri SRL o scutire de impozite de 625.000 de lei, pentru 2019 şi 2020. Societatea este controlată de vicepremierul Viorel Ş...
Consiliul Local Municipal Constanţa a aprobat luni, transmiterea imobilului în care îşi desfăşoară activitatea Colegiul Tehnic de Marină (fostul Navrom) către Ministerul Apărării Naţionale, urmând că din toamnă în această clădire să îşi desfăşoare ac...
Parlamentarul în vârstă de 63 de ani a fost ministru la Finanţelor în guvernul Grindeanu şi este la al şaselea mandat în Parlamentul României. A avut trei mandate de senator şi este la treia legislatură de deputat de Galaţi. CE principii fiscale a de...
Beneficiarul navei este Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM), iar aria de acţiune va fi portul Constanţa. Valoarea investiţiei se ridică la circa două milioane de euro, contractul fiind atribuit prin licitaţie.
Nava-şcoală Neptun, pe care mai multe generaţii de studenţi au învăţat tainele meseriei de marinar, a avut un sfârşit asemănător cu al altor nave din flota României: a fost tăiată la fier vechi.
Consiliul local Galaţi a adoptat zilele trecute o hotărâre prin care una dintre firmele la care e acţionar Viorel Ştefan, ministrul de Finanţe în exerciţiu, este scutită de impozitul pe clădiri pentru anii 2017 şi 2018. Firma este singura care a bene...
Tragedia s-a produs luni dimineaţă, în compartimentul motor al unui împingător aflat în secţia de reparaţii a Navrom Galaţi. Potrivit pompierilor, explozia a fost urmată de un incendiu violent. Inspectoratul de Muncă şi ISU au declanşat anchete legat...
Oficialii Curţii de Conturi au făcut public un raport din care reiese că o societate creată în Galaţi prin asocierea Primăriei şi a Consiliului Judeţean produce pagube semnificative în bugetul public prin administrarea dezastruoasă a unui fost hotel ...
Oamenii din Delta Dunării nu au nicio posibilitate de a se deplasa. Navele de transport călători nu mai circulă de duminică.
Singura diferenţă este aceea că ziua cele două bacuri circulă la interval de o jumătate de oră, în timp ce în nopţile din august ele vor avea curse din două în două ore.
Cargoul Săbăreni a fost un caz special în istoria flotei comerciale române. În 1997, nava de 4.800 tdw a dispărut pur şi simplu din portul spaniol Ceuta, fără ca autorităţilor româneşti să le pese de soarta ei sau a echipajului.
Bătaie între doi elevi ai Colegiului Tehnic de Marină "Alexandru Ioan Cuza" din Constanţa. Liceeni au fost filmaţi de un coleg în timp ce îşi împărţeau pumni şi picoare chiar în sala de clasă.
INCONVENIENT La sfârşit de săptămână, localităţile din Delta Dunării sunt rupte de civilizaţie, întrucât nu se mai efectuează curse navale regulate.Turiştii trebuie să-şi amâne plecarea sau venirea, iar localnicii nu se pot deplasa la Tulcea...
Artişti în vogă şi premii pe măsură. Festivalul naţional « Flori de mai », programat în perioada 22-25 mai şi ajuns la cea de-a XXVI-a ediţie, vrea să rupă gura târgului....
Un blestem sau pur şi simplu ghinion pare să urmărească personalul angajat de pe remorcherul “Orăştie”, care efectuează manevre în rada Portului Orşova. În ultimele trei săptămâni, au murit pe rând căpitanul, mecanicul şef, iar ultimul, în data de 20...
Incidentul a avut loc joi după amiază, pe Dunăre, la Mila 31. Convoiul format dintr-un împingător şi un şlep a deviat de la traseu din cauza vântului puternic.
Reprezentanţii Navrom (societatea care asigură transportul de marfă şi pasageri spre localităţile Deltei Dunării) se plâng de faptul că le-a fost schimbată zona de aprovizionare cu marfă pentru localităţile din Delta Dunării.
Soluţie pentru problema transportului spre festivalul organizat în Delta Dunării: cursa pe apă de la Mahmudia la Sfântu Gheorghe îi va scuti pe turişti de aproximativ trei ore petrecute pe vapor.
Biletele au fost puse deja în vânzare şi costă între 80 şi 150 de lei. Doritorii le găsesc la Stadionul “Navrom”, Cinema “Orizont”, la punctul de vânzare 5 Călăraşi şi la casa de bilete a Consiliului Judeţean....
Liderul USL, premierul Victor Ponta, susţine că are informaţiile potrivit cărora preşedintele Traian Băsescu nu ar fi fost colaborator al Securităţii, ci chiar ofiţer la Contrainformaţii, pe vremea când era şef al agenţiei NAVROM, de la Anvers (Belgi...
Iubitorii cinematografiei sunt invitaţi, timp de trei zile, la prima ediţie a festivalului de film Tenaris CineLatino, care va avea loc la Călăraşi, în perioada 9 -11 iulie. Vor fi trei zile de proiecţii gratuite, cu filme bune şi noi din America Lat...
Eroul principal al dosarului Flota, Călin Marinescu - zis Shogunul, a acordat în premieră un interviu canalului TV online din Constanţa, Nautica TV. Personaj al cărui nume este indisolubil legat de Traian Băsescu, Shogunul a povestit de-a fir-a-păr i...
Operaţiunea de ranfluare a epavei navei Slatina, care se anunţă extrem de dificilă, va fi realizată de SC Navrom Reparaţii SRL şi CNFR Navrom SA Galaţi. Reuşita acesteia este extrem de importantă pentru siguranţa navigaţiei pe Dunăre
Nava „Maramureş“, ce aparţine armatorului Navrom Delta se afla la reparaţii în şantierul naval din Brăila. Incendiul a izbucnit din cauza sudurii neprotejate. Intervenţia a fost deosebit de dificilă fiindcă nava se afla andocată la mare distanţă de m...
După lungi așteptări, elevii care au contestat rezultatele examenului de Bacalaureat au obținut astăzi rezultatele contestațiilor. Din cauza unor defecțiuni la imprimantă, elevii Colegiului Tehnic de Marină Alexandru Ioan Cuza, unde a fost înregistr...
În perioada 27-29 mai, la Navrom se desfăşoară Concursul Naţional de Interpretare a Muzicii Uşoare. La festivalul „Flori de Mai“, vor participa copii din Călăraşi, dar şi din Râmnicu Sărat, Galaţi, Buftea, Cluj, Hunedoara şi Bragadiru....
Televiziunea România de Mâine, în colaborare cu primarul oraşului, Nicolae Dragu, organizează un concert de muzică populară. De Ziua Muncii, după ce au încins grătarele, 2.000 de călărăşeni sunt invitaţi la un spectacol în aer liber la stadion....
Preţul unui bilet pentru semiremorci sau rulote a crescut cu 5,8 lei, de la 12 la 17,8 lei. Pentru microbuzele de 8+1 locuri, tichetul s-a scumpit cu un leu, de la 20 la 21 de lei. Cu 2 lei, de la 23 la 25 de lei, a crescut tariful pentru microbuzele...
Navrom Galaţi, firma care deţine peste 90% din acţiunile Navrom Delta SA, va renunţa la transportul de persoane spre şi din Delta Dunării, la începutul anului viitor....