mistret - ultimele știri
În zodiacul chinezesc există 12 animale ce corespund anilor de naștere, formând un ciclu de 12 ani. Fiecare animal are compatibilități și incompatibilități cu alte semne. De exemplu, Șobolanul este compatibil cu Dragonul și Maimuța.
Dorian Popa a făcut accident în Petroşani. Artistul se îndrepta spre un concert şi pe drum a apărut un mistreţ. El spune că a încercat să evite animalul, dar nu a reuşit.
Una dintre cele mai misterioase populaţii care au locuit în preajma geţilor şi dacilor a fost cea compusă din neamurile bastarnilor. Există şi astăzi o întreagă controversă în legătură cu originea acestor războinici feroce care şi-au câştigat un renu...
Un bărbat de 60 de ani, din oraşul Cimişlia, a ajuns la spital, rănit de un mistreţ care l-a atacat la vânătoare. Potrivit ofiţerului de presă al Inspectoratului de Poliţie Cimişlia, Cristina Vicol, poliţiştii au fost alertaţi de lucrătorii medicali ...
Senatul a aprobat recent Legea porcului, care prevede, printre altele, plata unor sume importante pentru administratorii fondurilor cinegetice care găsesc porci mistreţi morţi sau împuşcaţi. Proiectul a fost deja trimis spre aprobare Camerei Deputaţi...
Un mistreţ i-a pus sâmbătă, 30 octombrie 2021, pe jar pe poliţiştii locali din Slatina. Depăşiţi de situaţie, aceştia i-au chemat în ajutor pe colegii de la Poliţia naţională, pe jandarmi şi pe reprezentanţii DSVSA Olt.
Accidentul rutier a avut loc pe DN 11 A şi s-a soldat cu pagube serioase. Şoferul unui Renault s-a trezit cu un mistreţ în faţa maşinii şi a frânat puternic pentru a-l evita, dar a fost lovit puternic din spate de un Land Rover....
Un urs şi un mistreţ s-au întâlnit într-o pădure din Caraş-Severin. În imaginile surprinse de o cameră de monitorizare a faunei se observă că animalele se analizează de la distanţă, dar nu devin agresive, întâlnirea fiind una paşnică.
Imagini video cu un urs care atacă un mistreţ au fost filmate sâmbătă, pe Valea Feneşului, în apropiere de Zlatna, în Munţii Apuseni.
Zece animale din specii diferite au fost filmate cu o singură cameră video cu sensor de mişcare care a fost amplasată într-o pădure din Parcul Naţional Defileul Jiului, care se întinde pe teritoriile judeţelor Gorj şi Hunedoara.
Judecătoria Găeşti a obligat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să îi achite despăgubiri materiale şi daune morale unei femei care a distrus maşina soţului său după ce a lovit un mistreţ ajuns pe un drum naţional.
Imagini rare cu un mistreţ alb au fost surprinse de camerele de supraveghere instalate de activiştii de la Asociaţia Wild Caraş-Severin, în pădurile din Banatul Montan....
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi a dat în judecată Direcţia Silvică din Iaşi după ce şase porci mistreţi au distrus o autospecială în timpul unei misiuni....
Un şofer a fost despăgubit cu o sumă importantă după ce a spulberat un mistreţ. Animalul a sărit în faţa maşinii pe DN 66.
Alisa Staneci a absolvit o facultate de drept, însă de curând şi-a descoperit talentul într-un domeniu foarte puţin exploatat în România: sculptura, pictarea şi gravarea craniilor de animale
Un nudist din Berlin a fugărit dezbrăcat un mistreţ care a ieşit din pădure şi i-a luat punga de plastic în care îşi ţinea laptopul.
Cei doi bărbaţi sunt cercetaţi penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, contrabandă calificată, braconaj cinegetic şi transportul vânatului dobândit fără respectarea condiţiilor legale.
Luni, 2 martie a.c, la ora 14,00 în sala mare, a fost convocat Comitetul Judeţean pentru Combaterea Bolilor ca urmare a confirmării unui nou focar de pestă porcină africană la un mistreţ vânat în data de 16 februarie a.c., pe fondul de vânătoare 23 B...
Un adolescent în vârstă de 16 ani a ajuns la spital după ce a fost muşcat de faţă de un porc mistreţ în timpul unei partide de vânătoare.
O şoferiţă a accidentat grav, sâmbătă, un porc mistreţ, pe DN 72 Târgovişte - Găeşti, în pădurea Dragodana. Animalul a fot filmat agonizând pe şosea. El a fost predat paznicului de vânătoare din zonă.
Virusul Pestei Porcine Africane (PPA) a fost confirmat în Alba la un porc mistreţ pe un fodn de vânătoare din estul judeţului.
Un nou focar de pestă porcină africană a fost declarat în Argeş, pe raza fondului de vânătoare nr. 29 Trivale. Un porc mistreţ găsit mort pe marginea unei străzi de lângă pădure, despre care s-a crezut iniţial că ce a fost lovit de o maşină, s-a dove...
Autorităţile au decis instituie mai multe măsuri în zona respectivă, care este limitrofă cu nu mai puţin de 47 de localităţi, din trei judeţe. Mişcarea animalelor domestice a fost restricţionată, iar mistreţii vor fi împuşcaţi.
Un oaspete nepoftit şi-a făcut apariţia, zilele trecute, pe străzile comunei buzoiene Berca. Puţin a lipsit ca doi clienţi să fie atacaţi de un porc mistreţ chiar la intrarea într-un magazin.
Un bărbat în vâsrtă de 47 de ani din oraşul prahovean Slănic a fost găsit mort, într-o pădure de la marginea localităţii. Cadavrul acestuia era plin de răni, unele provocate de animale sălbatice.
21 de porci vietnamezi şi singurul porc mistreţ de la Grădina Zoologică din pădurea Gârboavele vor fi ucişi preventiv după confirmarea prezenţei virusului de către laboratorul din Bacău....
Prefectul Emilian Dragnea a convocat marţi o şedinţă a Centrului Local de Combaterea a Bolilor la Animale (CLCB) pentru a adopta planul de măsuri specifice după ce Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală din Bucuresti a confirmat prezenţa virusu...
În luna iunie, în Vâlcea s-au înregistrat trei cazuri de pestă porcină africană: una într-un fond cinegetic unde a fost găsit un mistreţ mort, iar alte două în Băbeni, unde, în două gospodării au murit trei porci. Au existat cel puţin două persoane b...
Autorităţile nu mai pot să ţină departe pesta porcină africană de judeţul Vâlcea. În urmă cu două săptămâni a fost anunţată pentru prima dată prezenţa bolii în judeţ, după ce într-o pădure a fost găsit cadavrul unui porc mistreţ. Apoi, după câteva zi...
Mistreţii din pădurile Buzăului, ameninţaţi de pesta porcină africană. Mai mulţi localnici din Beceni au descoperit, joi, un porc sălbatic care agoniza în albia pârâului Slănic. Pentru că în zonă au fost descoperite animale bolnave de pestă porcină a...
Pesta porcină africană se extinde cu o viteză îngrijorătoare. Miercuri, a fost confirmată prezenţa virusului PPA la un porc mistreţ găsit mort în fondul de vânătoare 27 Berca, pe raza administrativ teritorială a UAT Berca. Ancheta epidemiologică este...
O femeie şi un bărbat au ajuns la spital după ce au fost atacate de un mistreţ pe străzile din oraşul Şimleu Silvaniei.
După ce în ultimele şase luni, pesta porcină africană a fost identificată doar la mistreţi, autorităţile au anunţat că există suspiciunea că virusul a ajuns şi la porci domestici.
Un pădurar din localitatea sătmăreană Dobra a murit luni seara, 21 ianuarie, după ce a fost atacat de mistreţul pe care îl rănise. Cadavrul bărbatului a fost descoperit de un localnic din zonă, care a alertat autorităţile.
Un al şaselea caz de pestă porcină africană la un mistreţ a fost confirmat duminică, 20 ianuarie, în judeţul Sălaj.
Prezenţa gripei porcine a fost confirmată şi în judeţul Botoşani. Carcasa unui porc mistreţ a fost descoperită pe rasa comunei Suharău. Analizele de laborator au scos în evidenţă că animalul a fost ucis de gripa porcină.
Porcul mistreţ a fost vânat în urmă cu câteva zile pe un fond de vânătoare. Medicii au confirmat că animalul era purtător al pestei porcine africane.
Carnea de mistreţ, un deliciu care i-a costat pe trei locuitori ai satului Văleni, Cahul, un dosar penal. Persoanele sunt documentate de către poliţiştii de frontieră pentru vânat ilegal la frontieră şi în zona Rezervaţiei Ştiinţifice „Prutul de Jos”...
Un vânător din Alba a filmat momentul în care a împuşcat un mistreţ. Vânătoarea a avur loc pe un fond din zona comunei Berghin.
A fost confirmat în judeţul Buzău primul focar de pestă porcină africană la mistreţi. Conform buletinului de analiză emis de IDSA Bucureşti, este vorba despre un animal găsit mort în zona satului Mărgăriţi, comuna Beceni, pe fondul de vânătoare 41 al...
Un nou caz de pestă porcină africană a fost confirmat în comuna Plopii Slăviteşti, din judeţul Teleorman, comună vecină cu localitatea unde s-a găsit primul caz de pestă porcină din judeţ. Pe fondul de vânătoare „11 Beciul” s-au găsit cadavrele a 12 ...
Un vânător a fost adus în stare gravă la spital, după ce a fost împuşcat de colegul său, la o partidă de vânătoare organizată în Munţii Apuseni.
Autorităţile din Bulgaria au anunţat că un mistreţ infectat cu pesta porcină africană a fost descoperit la frontiera cu România, în apropiere de Călăraşi.
Un conducător auto de 60 de ani nu a observat la timp mistreţul şi l-a lovit în plin, pierzând apoi controlul volanului, astfel că a ajuns cu maşina într-un lan de porumb. O pasageră din autovehicul a suferit mai multe traumatisme şi a fost transpor...
Doi tineri au fost răniţi grav după ce au dat cu motocicleta peste un porc mistreţ care le-a ieşit în cale pe un drum judeţean.
Magistraţii decid soarta unui poliţist din Petrila, care a împuşcat mortal un bărbat, în timpul unei vânători eşuate.
Noi imagini inedite au fost surprinse în Parcul Natural Apuseni. Este vorba despre o turmă de mistreţi cu pui, care se hrăneau într-o poiană.
Autorităţile sanitar-veterinare din Buzău au fost alertate marţi de paznicul fondului de vânătoare din comuna Măteşti după ce a descoperit în pădure cadavrul unui mistreţ. Medicii veterinari s-au deplasat în zonă şi au descoperit animalul mort. Imedi...
Situaţie îngrijorătoare în judeţul Vâlcea: lihnite de foame, animalele sălbatice dau tot mai dese atacuri în gospodării, dar şi în culturile agricole. În Ţara Loviştei, în partea de nord a judeţului, urşii au ucis zeci de animale, iar în zona de sud,...
Acesta este cel de-al doilea caz de pestă porcină africană depistat în judeţ, după cel de săptămâna trecută, confirmat la două cadavre de porci mistreţi, găsite într-o pădure din comuna Măierişte.
Autorităţile sanitar-veterinare din Buzău au fost alertate marţi de paznicul fondului de vânătoare din comuna Măteşti după ce a descoperit în pădure cadavrul unui mistreţ. Medicii veterinari s-au deplasat în zonă şi au descoperit animalul mort. Imedi...
Cazul de pestă porcină africană, diagnosticată la un mistreţ în judeţul Satu Mare, a alertat autorităţile, care s-au întrunit joi pentru a lua măsuri de urgenţă.
Un bărbat în vârstă de 54 de ani din Zlatna şi-a pierdut viaţa după ce a fost atacat de un mistreţ. Incidentul s-a petrecut vineri, iar bărbatul a murit câteva zile mai târziu, la spital.
Poliţişti din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au efectuat cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului Criminalistic şi al Serviciului pentru Acţiuni Speciale- IPJ Buzău, două percheziţii domiciliare pe raza localităţii ...
Un bărbat pe nume Victor Oros a fost condamnat la închisoare cu executare pentru braconaj. Acesta a fost trimis în judecată pentru că în vara lui 2014 a omorât un mistreţ într-o pădure din Cârlibaba, judeţul Suceava. Sentinţa instanţei este definitiv...
Un bărbat a murit după ce a fost atacat de un porc mistreţ, luni după-amaiză, într-o pădure de lângă localitatea argeşeană Tigveni, în urma atacului colţii animalului secţionând artera femurală a bărbatului care a intrat în stopcardio-respirator....