mirrorless - ultimele știri
Canon România a organizat pe 2 noiembrie un eveniment aniversar dedicat seria Canon EOS R și l-a adus pe scenă pe fotograful sloven Luka Vunduk, ambasador Canon, care a povestit despre experiența sa cu Canon EOS R5, avantajele sistemului și ne-a arătat câteva fotografii din călătoriile sale.
Am testat ieri, 2 februarie, camera mirrorless full-frame Canon EOS R6 Mark II, la un eveniment hands on organizat de Canon în București. După un scurt discurs, am pus mână pe o cameră și am început să fotografiez și filmez, în continuare impresii și foto&video needitate.
Panasonic Lumix GH5 stabileşte pentru 2017 un standard în videografie pentru camerele semi-profesionale, dar se descurcă excelent şi pentru fotografii.
Panasonic a prezentat luna aceasta Lumix GH5 în România. Am adunat câteva poze şi impresii de la acel eveniment şi despre echipament.
Panasonic a prezentat anul acesta camera Lumix GH5, completând o serie deja celebră printre videografi. Firesc, cea nouă duce mai departe capabilităţile populare din trecut.
Seria GH de la Panasonic a ajuns remarcat datorită calităţilor foarte bune pentru videografie. Cel mai nou model nu dezamăgeşte, cel puţin din specificaţiile tehnice prezentate de companie.
Canon anunţă două produse noi pentru portofoliul său, iar cel mai important este obiectivul EF-M 28mm f/3,5 cu bliţ încorporat. Camera compactă este PowerShot SX620 HS.
Gama Canon PowerShot are, din această toamnă, noi modele care să te ajute să faci poze mai bune decât cu telefonul, dar şi să fie suficient de portabile cât să nu te încurce prea mult. Canon G5X, G9X şi noul mirrorless M10.
Sony a întârziat peste doi ani cu lansarea unei noi versiuni pentru RX1r, o cameră foto foarte bună. Vine acum cu RX1r II şi a mai îmbunătăţit câteva lucruri.
S-ar putea spune, fără nicio problemă, că Sony a reuşit în aproape doi ani să arată că poţi crea camere mirrorless şi pentru profesionişti. Am testat în ultima lună de vară Sony A7r II şi aş putea spune, fără vreo urmă de îndoială, că este cel mai in...
Sony are prima gamă de camere foto mirrorless full frame, iar dintre acestea A7s s-a remarcat cel mai bine pentru videografi. Acum, noul model promite îmbunătăţiri semnificative.
Camerele mirrorless au devenit tot mai populare în ultimii ani. Totodată au devenit mai bune. Am testat modele de la Sony, Olympus şi Fujifilm şi detaliem ce au atât de bun.
Sony a lansat în 2014 noi camere foto petnru telefonul mobil. Deşi cele din 2013 nu s-au bucurat de un succes prea mare, norocul s-a schimbat pentru japonezi.
În fiecare an, liniile „de jos“ ale DSLR-urilor mai primesc câte un mic upgrade. Dar mic, micuţ, să nu şocheze lumea. Aşa a apărut Nikon D5300, un mic upgrade faţă de modelul vechi. L-am avut şi noi, l-am testat şi i-am lipit o concluzie lângă nume.
La finalul anului trecut lăudam pasul înainte făcut de Sony cu un aparat foto mirrorless full frame. Se numea Alpha A7 şi pornea o nouă linie pentru Sony. A fost lansat împreună cu A7r, un model mai bun pentru un anumit tip de fotografie. În 2014, am...
Samsung a lansat o nouă cameră foto mirrorless. NX3000 vine cu un design retro şi oferă imagini de înaltă calitate.
„Am putea să inovăm, să facem nişte aparate foto foarte tari!“, trebuie să fi spus un inginer. „Dar de ce să nu punem un design retro peste şi gata?“, a întrebat unul dintre directori. Ei bine, Fujifilm X-T1 are şi design retro, dar are şi potenţialu...
Sony tocmai şi-a lansat cea mai bună cameră din portofoliu şi este una care filmează 4K. Şi nu oricum, ci în întuneric, asta dacă nu ştiai ce să faci noaptea. Iată ce ar mai trebui să ştii despre noul „monstru“ 4K.
„Tech Adevărul“ a fost la Convenţia Panasonic din Amsterdam şi acolo am discutat cu Laurent Abadie, preşedinte şi director Panasonic Europa. L-am întrebat despre telefoane, e o piaţă grea pentru companie, despre camerele foto, aici excelează, şi desp...
„Tech Adevărul“ a fost la convenţia Panasonic din Amsterdam, unde compania şi-a adus şi vedeta - GH4. Este prima cameră mirrorless din lume care filmează la rezoluţie 4K. Noi i-am întrebat pe cei de la Panasonic pentru cine este gândită şi ce înseamn...
Panasonic a avansat foarte mult în domeniul foto-video, mai ales cu hituri precum GH2 şi GH3 apreciate mai ales de videografi. Producătorul este capabil însă să livreze şi camere stilate, potrivite pentru tot felul de situaţii şi de utilizatori. Aces...
Există două mari „corăbii“ în lumea fotografiei: mirrorless şi DSLR. Sony a încercat în ultimii ani să aducă ceva în plus, întâi prin aparatele SLT, apoi prin modele mirrorless diversificate. Mai nou, şi-a ales „corabia“ pentru viitor, iar pe marca A...
Panasonic anunţă camera foto Lumix GH4 şi odată cu aceasta are toate şansele de a deveni una dintre cele mai interesante companii pe segmentul foto-video mirrorless.
Sony nu le pune în faţă DSLR-urilor oglinda, ci renunţă cu totul la ea pentru ceea ce ar trebui să fie viitorul fotografiei. Anul acesta a făcut cel mai mare pas în industria foto, iar asta pe fondul ritmului încetinit al Nikon şi Canon. Ieri, au fos...
Samsung a întors Android la rădăcinile sale, l-a băgat într-o cameră foto aşa cum îl gândeau creatorii. Şi a făcut asta într-o cameră destul de bună pe care a lansat-o în această toamnă în România. A trecut şi pe la noi pentru un review. Cum Galaxy N...
Nikon a publicat ultimul videoclip de promovare a celui mai nou aparat al său. Nu l-a anunţat oficial, dar acum e clar cum va arăta. Va avea design retro şi va fi poziţionat printre modelele ieftine full-frame.
Nikon se pregăteşte să lanseze un nou aparat foto. Asta n-o arată zvonurile, ci chiar compania prin câteva videoclipuri pe YouTube. Încă nu e cert dacă va fi mirrorless sau nu, dar s-ar putea ca japonezii să-l priveze de o funcţie importantă: posibil...
Sony face diverse produse. Unele sunt bune, altele sunt aşa-şi-aşa, dar mai sunt cele ca RX100 II. Este un aparat foto. Este compact? Este. Este bun? Ei bine, este cel mai bun. Noi l-am avut pentru un review, l-am dus în Piaţa Universităţii la niscav...
Panasonic a lansat în România cel mai nou aparat al său. E vorba de Lumix GX7, un mirrorless cu senzor de 16 megapixeli şi un nou mod de stabilizare implementat de Panasonic.
Sony lansează astăzi două camere interesante. Sunt full frame şi sunt mirrorless, iar niciuna dintre acestea nu costă mai mult de 2.000 de dolari. Compania a mai anunţat şi câteva obiective noi.
Samsung a adus, în sfârşit, în România cea mai nouă cameră foto pe care a lansat-o în urmă cu câteva luni. Este mirrorless, este construită pe tiparul unui model lansat anul trecut, dar duce mai departe ideea producătorului de a combina ecosistemul A...
Dacă nu vrei un aparat foto compact, dar vrei totuşi unul cu dimensiuni reduse (faţă de un DSLR) răspunsul este aparatul foto mirrorless. Sunt mai scumpe, sunt mai ieftine, sau sunt undeva la mijloc. Panasonic are, pe lângă cel mai bun pentru video, ...
Fujifilm se asigură că îşi câştigă un loc şi pe piaţa medie, acolo unde preţul contează, şi lansează un aparat foto mirrorless de buget. Se numeşte X-A1 şi va dispune şi de un obiectiv nou.
Sony se asigură că are ultimele luni din an plin. După primul mirrorless ieftin pe care l-a lansat, în corp de DSLR, compania pregăteşte un aparat foto mirrorless cu senzor mobil.
Sony a prezentat două noi aparate foto care să-i completeze linia mirrorless. Primul este Alpha 3000 care seamănă cu un DSLR, dar vine la un preţ mic, iar al doilea este NEX-5T, o actualizare a modelului NEX-5R de anul trecut.
Samsung se poate spune că a cucerit Europa anul acesta. Din partea EISA a primit cinci premii importante, iar Samsung Galaxy S4 n-a fost lipsit dintre produsele premiate. Mai mult, camera foto mirrorless a sud-coreenilor a fost premiată pentru dotări...
Sony pregăteşte un nou gadget şi acesta ar putea fi atât de bun, încât nicio fotografie de-ale tale nu va mai fi pe cât de proastă o livrează telefonul tău. Sony ia obiectivul de pe un aparat foto compact premium şi ţi-l oferă drept gadget pentru sma...
Noul centru de interes în lumea camerelor foto este segmentul mirrorless. Este acea nişă între aparatele DSLR şi camerele foto compacte care creşte tot mai mult în fiecare an. Creşte pentru oricine altcineva, dar nu şi pentru Nikon sau Canon.
Panasonic are un nou aparat foto mirrorless. Producătorul integrează Lumix GX7 în ceea ce numeşte DSLM (digital single lens mirrorless) şi calcă pe urmele Olympus şi Fujifilm cu alegerea unui design retro. Totuşi, aparatul beneficiază şi de dotări câ...
Samsung este unul dintre producătorii dedicaţi pieţei mirrorless. NX20 este încă unul dintre modelele de top ale companiei şi l-am avut la îndemână vreme de aproape două săptămâni. Este un aparat foto mirrorless în corp similar unui DSLR. Dar dincolo...
Când vine vorba de aparate foto profesionale de tip full-frame cei mai mulţi oameni se gândesc la unele DSLR foarte mari, incomode. Sony, în urmă cu un an, a vrut să schimbe puţin lucrurile şi a lansat RX1. Anul acesta, acel model primeşte un frate l...
Olympus are în portofoliu OM-D E-M5. Dacă l-ai vedea la cineva în mână şi nu l-ai recunoaşte drept aparat foto modern, ai fi îndreptăţit. Are un aspect retro, carcasa e construită din metal şi Olympus l-a dotat cu tot ceea ce ştie mai bine, dar asta ...
Samsung NX300 este o nouă cameră de tip mirrorless pe care compania din Coreea de Sud a lansat-o. Lentilele i se schimbă, de oglindă e lipsită, dar cât de bună este? Şi, mai ales, pentru cine e bună? Am avut-o în grijă şi teste şi am răspunsurile la ...
Canon a prezentat săptămâna trecută EOS 70D, o cameră foto cu un sistem inovator de focalizare automată. Nikon însă vrea să câştige în faţa smartphone-urilor, în primul rând, iar preşedintele companiei spune că au deja un plan în derulare.
Olympus şi-a lansat astăzi, pe piaţa din România, o nouă cameră foto. Este vorba de o lansare pe segmentul mirrorless, iar cel care a explicat de ce este tot mai important acest segment a fost Tomas Viktora, product manager la Olympus Cehia. Viitorul...
Samsung a lansat, joi, pe piaţa din România, aparatul foto mirrorless NX300, prezentat în ianuarie la Consumer Electronics Show 2013. Aparatul este primul sistem cu lentilă 3D capabil să capteze atât imagini, cât şi clipuri video full HD la o calitat...