mircea geoana - ultimele știri
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, se află pe primul loc în intenţiile de vot la alegerile prezidenţiale ale cetățenilor români din Republica Moldova, potrivit unui sondaj realizat de Centrul de Investigații Sociologice și Marketing „CBS-Research”.
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană a condamnat atacul asupra Israelului și a susținut că statele care au o relație mai specială cu Iranul ar trebui să exercite presiuni pentru dezescaladarea conflictului.
Potrivit unui sondaj INSCOP, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, ar putea câștiga ambele tururi ale alegerilor prezidențiale. Analiştii consultați de „Adevǎrul“ susțin cǎ situația se poate schimba pânǎ la alegeri, un element important fiind reprezentat de scrutinurile din iunie.
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat în cadrul unui interviu pentru publicația britanică The Telegraph, că Statele Unite au nevoie de aliații europeni pentru a face față amenințărilor Rusiei și Chinei.
După ce Cozmin Gușă a avansat ipoteza susținerii lui Mircea Geoană la prezidențiale de către AUR, Claudiu Târziu infirmă o astfel de posibilitate.
Un sondaj al INSCOP arată că secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, se află pe primul loc în intenţiile de vot la alegerile prezidenţiale, cu 26%.
Deşi mai mulți actuali sau foşti politicieni au discursuri publice de prezidențiabili, calculele PSD-PNL, care depind de rezultatele de la europarlamentare şi locale, îi forțeazǎ şi pe ceilalți potențiali candidați sǎ amâne anunțul privind intrarea în cursa pentru Cotroceni.
Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, a susținut, luni, că secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, „face o serie de greșeli” și „încalcă reguli elementare ale diplomației”. Fostul ministru al Educației îl mai acuză pe numărul doi în NATO că „împrumută din tehnicile de manipulare folosite de AUR
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a spus la Digi24 că nu își face campanie electorală pe spatele Alianței, reiterând că decizia privind o eventuală candidatură la prezidențiale o va lua după terminarea mandatului.
Ministra Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat, sâmbătă, că nu crede că procurorul șef al Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi, va candida la alegerile prezidenţiale din acest an, dar se aşteaptă ca secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană să candideze.
Cursa Tarom ROT374 în care se aflau Mircea Geoană, numărul doi în NATO, și Luminița Odobescu, ministrul de Externe al României, a ratat decolarea din Bruxelles din cauza unei defecțiuni tehnice.
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a atras atenția că alegerile din acest an sunt cruciale pentru viitorul României, îndemnând diaspora să se înscrie pentru a putea participa la vot. Geoană a afirmat că speră „din inimă” să vadă cea mai mare rată de participare la alegeri.
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a transmis, marți, un mesaj, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la ceremonia arborării drapelului național la sediul NATO, subliniind că este convins că și generațiile viitoare vor duce, cu mândrie, steagul românesc la sediul din Bruxelles.
Dmitri Rogozin, fostul șef al Agenției Spațiale ruse, actual senator al regiunii Zaporojie, din sudul Ucrainei, care a fost ocupată de Rusia, a publicat pe o rețea de socializare rusească o declarație politică a senatorei Diana Şoşoacă, la cerința acesteia.
Invitat la emisiunea lui Cosmin Prelipceanu de la Digi 24, fostul președinte Traian Băsescu a vorbit despre șansele la alegeri ale mai multor politicieni.
fără imagine
Recentul scandal de la Biblioteca Națională, ce are în centru pe Adrian Cioroianu și, indirect, pe Mircea Geoană, a reușit să pună în lumină câteva aspecte deosebit de grave: românii nu au nici cel mai mic respect pentru legi – inclusiv pentru cele internaționale.
Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a acuzat NATO că transformă Republica Moldova într-o „a doua Ucraină”, fără a se gândi la „posibile consecințe”, într-un răspuns cu privire la declarațiile făcute de secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a explicat că ar putea părăsi postul mai devreme, în contextul în care el și secretarul general nu pot pleca în același timp, fiind sugerat ca motiv și devansarea prezidențialelor. De altfel, acesta a trimis săgeți și către liderii PSD.
Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, în cadrul unui podcast, că a depășit momentul din 2009 când a crezut că a câştigat prezidenţialele în fața lui Trăian Băsescu și s-a grăbit să-și declare victoria.
Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a precizat, vineri, cu privire la șansele președintelui Klaus Iohannis de a deveni șeful NATO, că decizia va fi luată exclusiv de statele membre, și că își dorește doar ca „să ajungem la un consens” cu privire la succesorul secretarului genera
Secretarul general adjunct al NATO a reafirmat încrederea și sprijinul NATO acordat Ucrainei, arătând, la doi ani de la invadarea statului de către Rusia, că Ucraina continuă să lupte plătind un preț greu pentru populația țării.
Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, consideră că în România, securitatea alimentară, securitatea energetică, securitate cibernetică trebuie gestionate la nivelul unui oficiu comun între Preşedinţie şi Guvern şi propune înfiinţarea unui oficiu de securitate economică.
Eurodeputatul PSD Mihai Tudose a susținut la Digi24 că nu crede că ușa PSD mai e deschisă pentru secretarul general adjunct al NATO, negând că partidul i-ar fi propus să candideze la prezidențiale, așa cum a afirmat Micrea Geoană.
Cifrele seci ale alegerilor prezidențiale din ultimele trei decenii arată că șansele unui independent să intre în turul doi sunt relativ scăzute, fiind nevoie de minimum două milioane de voturi, iar pentru câștigarea scrutinului, de cel puțin 5,27 milioane de voturi.
Trăinicia PSD e testată de Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, neintrat oficial în cursa pentru prezidențiale, dar care se comportă ca un politician veritabil, vorbind despre ofertarea sa de către PSD și atuurile sale, arată specialiștii consultați de „Adevărul“.
Aleșii PSD încep să-l ia la țintă pe Mircea Geoană, după ce numărul doi din NATO a declarat că Marcel Ciolacu și unii colegi din PSD i-ar fi zis să candideze la prezidențiale ca independent, dar susținut de formațiunea social-democrată.
Premierul României, Marcel Ciolacu, a ironizat faptul că i-ar fi cerut lui Mircea Geoană să candideze ca independent, susținut de PSD, la următoarele alegeri, sunliniind că trebuie să fie un membru al partidului cel care intră în cursă.
Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a precizat, luni seară, într-un interviu, că liderii PSD în frunte cu Marcel Ciolacu au venit la el „în birou” să îi propună să candideze la președinția României susținut de PSD.
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose susţine că Mircea Geoană nu va reuşi nici măcar să strângă semnăturile de susţinere pentru a candida la alegerile prezidenţiale, în care condițiile în care va intra în cursă ca independent.
Secretarului General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, a explicat după întâlnirea consilierilor pentru securitate națională din țările membre ale Alianței Nord-Atlantice de ce responsabilii militari trebuie să se pregătească de ce este mai rău.
Cei mai puternici lideri ai momentului nu sunt și personalitățile care se bucură de cea mai mare încredere sau să prindă podiumul notorietății, românii oscilând între vechi politicieni cu o imagine bună și aleși controversați.
Șeful AUR, George Simion, a declarat că partidul său nu are o agendă publică împotriva lui Mircea Geoană, pentru alegerile prezidențiale, precizând că e adversar deschis al lui Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, fiind deschis să găsească soluții ca să îndepărteze actuala Coaliție de la Putere.
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, şi primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, au peste 30% cotă de încredere în rândul românilor, în timp ce preşedintele Klaus Iohannis conduce în topul notorietăţii, urmat de senatoarea Diana Şoşoacă, arată un sondaj INSCOP realizat la comanda News.
Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, joi, că Alianța își reafirmă sprijinul pentru integritatea teritorială a Bosniei în faţa "politicilor secesioniste" ale liderilor sârbi bosniaci.
Cel mai recent sondaj INSCOP privind prezidențialele îl dă în continuare ca favorit pe Mircea Geoană, din poziția de candidat independent, urmat de șeful PSD, Marcel Ciolacu, însă o candidatură a lui Victor Ponta i-ar putea da șanse Dianei Șoșoacă la locul doi.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că dacă fostul membru al PSD, Mircea Geoană, va dori să candideze la alegerile prezidenţiale din partea acestei formațiuni politice, actualul secretar general-adjunct să vină la partid pentru a relua legăturile cu politica locală.
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, se află pe primul loc în intenţiile de vot la alegerile prezidenţiale, cu 26,5%, urmat de Marcel Ciolacu (18,9%) și Diana Şoşoacă (14%), conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro.
Ionuț Costea, cumnat al lui Mircea Geoană și condamnat definitiv la 6 ani de închisoare, a fost localizat de autoritățile române în Turcia, fiind cerută extrădarea acestuia pentru a-și ispăși pedeapsa în țară.
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a transmis, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, că doar prin curaj, ambiţie și patriotism „poţi să răzbeşti şi poţi să duci proiectul naţional şi România mai departe”.
Rareş Bogdan a exclus o posibilă susținere a lui Mircea Geoană de către liberali la prezidențiale, scenariu avansat de Vasile Dîncu (PSD). Prim-vicepreşedintele PNL a subliniat că partidul său va avea propriul candidat pentru cea mai importantă funcție în stat.
Mircea Geoană, secretar general-adjunct al NATO, susține că i-a făcut bine îndepărtarea de zona politică, iar o decizie privind o eventuală candidatură la prezidențiale va fi luată după terminarea mandatului din cadrul Alianței.
Printre pasagerii avionului TAROM care veneau joi de la Bruxelles și în care un bărbat și-a tăiat venele cu o lamă se aflau Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO, dr. Raed Arafat, șeful DSU, dar și Rovana Plumb, fost ministru.
Secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană a declarat, întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale, că are o treabă foarte importantă de făcut în momentul de faţă la NATO, dar că va veni un moment când va avea mai multă „libertate” și va putea da un răspuns.
Secretarul general-adjunct al NATO, Mircea Geoană, a subliniat că Europa trebuie să se pregătească pentru un război de lungă durată, dar Alianța nu va accepta ajungearea Rusiei la granița țării noastre.
Premierul Marcel Ciolacu este ironic la adresa unei posibile candidaturi la prezidențiale a lui Mircea Geoană, menționând că secretarul general adjunct al NATO „are experienţă de preşedinte, a mai fost câteva ore”, cu referire la alegerile din 2009.
Adjunctul secretarului general al NATO Mircea Geoană se situează pe primul loc în intenţiile de vot la alegerile prezidenţiale, cu 26,2%, urmat de Marcel Ciolacu, Diana Şoşoacă, George Simion şi Nicolae Ciucă, relevă datele unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro.
Am citit cât am putut de obiectiv cartea recent lansată (și cel mai bine vândută din lista pusă pe piață de Editura Litera) la Târgul Gaudeamus, cu interesul politic și curiozitatea intelectuală firești față de un text de leadership real care mă așteptam să fie excelent articulat conceptual.
Pe primele locuri privind încrederea românilor sunt secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, urmat de Laura Codruța Kovesi și de primarul Emil Boc, arată un sonadaj INSCOP, realizat la comanda News.
Premierul României, Marcel Ciolacu, a criticat modul cum numărul doi din NATO, Mircea Geoană, își pregătește o candidatură și ține tot felul de evenimente, fiind așteptată o iminentă intrare în cursa pentru prezidențiale.
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a subliniat, în mesajul său cu ocazia Zilei Naționale, că România traversează cea mai bună perioada din istoria sa, însă acum trebuie să rembrățișeze ideea națională pentru a da „șansa” unui nou început.
Secretarul general adjunct al NATO susține că Marcel Ciolacu e destul de „frământat” în această perioadă, deoarece trebuie să fie atent atât la guvernare, cât și la partid, după ce premierul a afirmat că nu crede în „ciorbe reîncălzite”, cum ar fi o nouă candidatură a lui Mrcea Geoană.
Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, susține că urmează să ia o decizie cu privire la candidatura la alegerile prezidențiale.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a ironizat o eventuală intrare în cursa pentru prezidențiale a lui Mircea Geoană, premierul susținând că la cum se prezintă în sondaje numărul doi din NATO nici nu mai este nevoie de alegeri.
Pentru prima dată din 2000 încoace, forțele de dreapta ar putea pierde președinția la alegerile de anul viitor, dacă nu vor avea un candidat convingător comun.
Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, dă de înțeles că ar urma să candideze din postura de independent la alegerile prezidențiale din 2024. Potrivit unor fragmente publicate de Digi24 din cartea pe care urmează să o publice, sunt oferite mai multe indicii în acest sens.
Ucraina va deveni membru al Uniunii Europene şi al NATO, este "un lucru cert", a declarat, joi, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.
Locomotivele din partidele de pe scena politică încă nu reușesc să-și aducă aproape tot electoratul pentru a îi vota, electoratul fiind împărțit, arată ultimul sondaj INSCOP, la comanda News.ro
Un ultim Sondaj INSCOP, realizat la comanda News, îl plasează pe Mircea Geoană în topul preferințelor pentru prezidențiale, din postura de candidat independent, fiind urmat de premierul Marcel Ciolacu, susținut de PSD și PNL, de șeful AUR, dar și de primarul Elena Lasconi.