ministrul culturii - ultimele știri
Corpul de control al Ministerului trebuie să verifice legalitatea avizului pentru lucrările realizate la Bojdeuca lui Ion Creangă, după ce Raluca Turcan, Ministrul Culturii a solicitat acest lucru.
Sâmbătă, 23 septembrie, va fi organizată Ziua Cinematografelor, de către Asociaţia Operatorilor de Cinema în parteneriat Ministerului Culturii. Raluca Turcan, ministrul Culturii îi încurajează pe oameni să se bucure de eveniment.
Ministerul Culturii va aloca 16,3 milioane euro pentru realizarea Muzeului Naţional al Revoluţiei Anticomuniste din Decembrie 1989, iar lucrările sunt estimate să înceapă anul viitor, a declarat ministrul Raluca Turcan într-o conferinţă de presă susţinută vineri la Timişoara.
Ministrul culturii din Italia, Gennaro Sangiuliano, a fost nevoit să vină cu precizări vineri şi să insiste că de fapt a citit cărţile aflate în competiţie pentru prestigiosul Premiu Strega.
Bucharest Opera Festival este evenimentul care s-a deschis în acest weekend la Bucureşti pe scena Operei Naţionale cu superproducţia Don Giovanni a teatrului gazdă în regia lui Andrei Şerban.
Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, propune, printr-un amendament de lege, ca operatorii de cablu care deţin putere semnificativă pe pieţe aflate în strânsă legătură, consolidându-şi astfel puterea de piaţă să poată fi obligaţi prin decizie a CNA s...
Ministrul Culturii a precizat pentru „Adevărul”, că şeful INP, Ştefan Bâlici, nu a fost demis, o decizia fiind luată luni, ci are loc terminarea unui mandat. Lucian Romaşcanu a punctat că anumite aspecte din activitatea de manager a lui Bâlici nu cor...
Managerul Institutului Naţional al Patrimoniului, Ştefan Bâlici, va fi schimbat din funcţie, iar arhitecţi români şi ONG-uri au reacţionat dur la anunţul schimbării celui datorită căruia Roşia Montană a intrat în Patrimoniul UNESCO. Prin acest demers...
Reprezentanţii ALIS - Asociaţiei Lucrătorilor în Industria Spectacolelor, care au protestat sâmbătă, în faţa Guvernului, pentru a atrage atenţia autorităţilor de situaţia disperată în care se află industria creativă, i-au transmis ministrului Culturi...
Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a anunţat joi, 13 ianuarie, că a fost testat pozitiv de COVID-19 după ce a revenit din concediu. Acesta a publicat un mesaj pe Facebook şi a spus că îşi va continua activitatea în regim de telemuncă.
Lucian Romaşcanu, ministrul Culturii, a spus că, pentru prima dată, bugetul alocat pentru 2022 Culturii reprezintă 0,1% din Produsul Intern Brut, fiind cu 45% mai mare decât cel pentru anul curent.
Taxa pe filmele online nu va modifica preţul pe care îl plătesc cetăţenii, pentru că platformele online îşi stabilesc la nivel global această politică, a declarat ministrul interimar al Culturii Bogdan Gheorghiu.
Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, susţine că Roşia Montană este protejată de Legea patrimoniului naţional, criteriu necesar pentru includerea în patrimoniul UNESCO. Argumentele specialiştilor sunt însă altele şi-l contrazic pe ministrul Culturii,...
Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii, a declarat, legat de situaţia dosarului Roşia Montană în procedura de includere în lista UNESCO, că instituţia pe care o conduce pledează pentru patrimoniu, însă decizia va fi luată la nivel de Guvern şi la nivel...
Programul-pilot privind reluarea spectacolelor în săli ar putea include mai multe variante, printre care s-a propus ca persoanele vaccinate anti-COVID să nu mai poarte masca de protecţie sanitară, a declarat, luni, Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghi...
Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a anunţat luni, după întâlnirea la sediul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, că va lansa în consultare publică proiectul de lege privind dreptul de autor şi drepturile conexe....
Evenimentele culturale şi marile concerte s-ar putea desfăşura, la vară, potrivit unor reguli stabilite prin două scenarii. Unul – fără limită de participanţi dar cu testare la intrare, iar al doilea – fără testare, dar cu un număr limitat de partici...
Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii, a transmis felicitări echipelor filmelor „colectiv”, regizat de Alexander Nanau, şi „Quo vadis, Aida?”, de Jasmila Žbanić, pentru nominalizările obţinute la ediţia de anul acesta a premiilor Oscar.
Ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu a transmis un mesaj pe Facebook cu ocazia Zilei Naţionale Constantin Brâncuşi, marcându-se împlinirea a 145 de ani de la naşterea scultorului român. „Brâncuşi a fost un influencer”, e de părere ministrul.
Parlamentarul Bogdan Bola îi cere ministrului Culturii să ia măsuri pentru salvarea pasarele din Mamaia, din zona Cazino, acum o ruină.
Mai mult de 150 de profesionişti din sectorul cultural au transmis vineri, de Ziua Culturii Naţionale, o scrisoare preşedintelui Iohannis şi prim-ministrului Cîţu în care cer ca ministrul Culturii să îşi ceară public scuze pentru că a manipulat inten...
Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a anunţat, la Timişoara, că Muzeul Revoluţiei care va fi deschis în oraş va purta numele primului erou al Revoluţiei din Decembrie 1989, Lepa Bărbat, familia acesteia dându-şi deja acordul.
Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a declarat că organizatorii marilor festivaluri cer cu insistenţă anularea evenimentelor de anul acesta, pentru că „asta i-ar ajuta pe ei în rezilierea contractelor şi în alte procese“. Pe de altă parte, organiza...
Ministrul francez al Culturii Franck Riester a fost contaminat cu noul coronavirus, a informat, luni, cabinetul său pentru AFP, subliniind că are "o formă uşoară" şi că se află la domiciliul din Paris.
Încet-încet, vine momentul amintirilor, al recuperării documentare, al mărturiei, al autoevaluării, pe scurt, al „memorialisticii“. Nu ştii cît timp mai ai, iar în jur proliferează evenimentele comemorative, studiile istorice, exerciţiul retrospectiv...
Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii, deţine - conform declaraţiei de avere depuse - două locuinţe, terenuri agricole şi intravilane cu suprafaţă totală de peste 19.000 de metri pătraţi, obiecte de artă în valoare de 30.000 de euro şi a acordat împru...
Daniel Breaz (PSD) şi Tinel Gheorghe (PNL) au avut un dialog aproape de necrezut, în cadrul unei emisiuni la Antena 3. Tinel Gheorghe i-a spus social democratului că pilele, rudele şi amantele PSD-iştilor trebuie date afară din ministere. „Dar şi ei ...
Preşedintele României a semnat, luni, decretele pentru cea mai nouă schimbare din Guvern, la ministerul Educaţiei.
Nu ştiu câte parale face ca matematician sau, mă rog, în calitate de profesor universitar dr. de Matematică, dl. Valer Daniel Breaz. Dar ca ministru al Culturii s-a dovedit încă de la preluarea mandatului un impostor sadea....
Ministrul Culturii, Daniel Breaz, a anunţat, duminică, la Antena 3, că va dispune un control la Teatrul Naţional Bucureşti, pentru a vedea cum sunt cheltuiţi banii, precizând că instituţia are în 2019 un buget de 57 de milioane lei, iar salariile act...
Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Daniel Breaz, a afirmat vineri la Timişoara că PSD va câştiga alegerile parlamentare de anul viitor şi susţine că dacă USR ar ajunge la guvernare ar fi „cel mai mare blestem al României”.
Ministrul Culturii, Valer-Daniel Breaz, a declarat într-o conferinţă de presă la Guvern că statul român este dispus să cumpere Castelul Peleş, din staţiunea prahoveană Sinaia. Demnitarul spune însă că trebuie să existe şi disponibilitatea de a-l vind...
Fostul ministru al Culturii, Ionuţ Vulpescu, şi-a plagiat teza de doctorat, plagiatul fiind constatat de Universitatea din Bucureşti.
Ministrul Culturii, Daniel Breaz, a participat la o acţiune electorală organizată de PSD sâmbătă, 11 mai, în Casa de Cultură din Fălticeni, judeţul Suceava. După ce le-a spus celor aflaţi în sală că opoziţia a devenit ”o maşină de înjurat”, demnitaru...
Klaus Iohannis, preşedintele României, E. S. Michele Ramis, Ambasadoarea Franţei în României, Valer-Daniel Breaz, ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale,Liliana Ţuroiu, preşedintele Institutului Cultural Român, au participat, ieri, la evenimente...
Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Valer Daniel Breaz, a declarat vineri, la o conferinţă de presă, că situaţia actualului manager de la Filmarmonica „George Enescu” va fi decisă după soluţionarea contestaţiei depuse de Andrei Dimitriu în u...
Evenimentul de la Bruxelles de pe 24 ianuarie, marcat printr-un concert al Orchestrei Române de Tineret, dirijat de Cristian Mandeal, a fost organizat de Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene. Au susţinut discursuri Ministrul Culturii şi...
Ministrul Culturii, Daniel Breaz, a vorbit la Digi24, într-un dialog cu Cosmin Prelipceanu, despre ce reprezintă pentru el „ca român, ca şi cadru didactic“ poetul Mihai Eminescu. Exprimarea a lăsat, însă, de dorit, ministrul făcând mai multe cacofoni...
Săptămâna trecută, mi-am exprimat în câteva rânduri stupefacţia faţă de decizia desemnării d-lui Daniel Breaz în funcţia de ministru al Culturii....
Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, George Ivaşcu, a anunţat ce măsuri a luat în cazul directorului instituţiei care „a cerşit bilete“ la premiera de gală „Moromeţii 2“, gest ce l-a revoltat pe producătorul filmului, Tudor Giurgiu.
Preşedintele PSD Liviu Dragnea şi premierul Viorica Dăncilă s-au întâlnit de urgenţă vineri, după ce ministrul Cercetării şi-a dat demisia, fiind primul care îşi depune mandatul în Cabinetul Dăncilă. Cei doi lideri întârzie astfel la întâlnirea pe ca...
Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, George Ivaşcu, efectuează în perioada 22 – 25 august o vizită oficială la Edinburgh (Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Scoţia)....
Ministerul Culturii a anunţat, după aproape doi ani de interimat, un concurs de proiecte de management şi pentru Teatrul de Operetă. Obligaţia legală era ca acest concurs să fie anunţat în termen de 30 de zile de la (re)înfiinţarea TNOID după separar...
Asemeni colegilor din alte ministere, George Ivaşcu şi-a prezentat bilanţul mandatului de şase luni în calitate de Ministru al Culturii, discursul citit de pe foi fiind încurcat de mai multe bâlbe şi gafe. De asemenea, la final, acesta a refuzat să d...
Ministrul Culturii din Spania, Maxim Huerta, şi-a dat miercuri demisia în urma informaţiilor din presă conform cărora ar fi evitat plata unor taxe pe vremea când lucra ca jurnalist la o televiziune acum zece ani, scrie Reuters.
Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, George Ivaşcu, a transmis un sensibil mesaj de condoleanţe în urma pierderii cântăreţei de muzică populară Ionela Prodan, exprimându-şi recunoştinţa pentru ceea ce a lăsat în urmă artista.
Camera Deputaţilor a respins, miercuri, moţiunea simplă iniţiată de partidele de opoziţie împotriva ministrului Culturii, George Ivaşcu, cu 159 de voturi „împotrivă”, 94 de voturi „pentru” şi 7 abţineri. Moţiunea intitulată „PSD calcă în picioare cea...
Deputaţii au dezbătut, marţi, în plen, moţiunea simplă împotriva ministrului Culturii, George Ivaşcu, iniţiată de PNL, care constată „situaţia gravă în care se află domeniul cultural românesc cu doar câteva luni înainte de celebrarea Centenarului Mar...
Televiziunea Română anunţă premiera filmului „Circul Matteo“, producţie ce marchează revenirea în viaţa artistică a Torei Vasilescu. Din distribuţia de excepţie mai fac parte, printre alţii, actorii Constantin Cotimanis, Florin Zamfirescu, dar şi Geo...
Lucian Romaşcanu, ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, este de părere că pentru sărbătorirea Centenarului Marii Uniri nu există o reţetă prestabilită şi spune că îşi doreşte ca întregul eveniment să nu fie politizat „în sensul rău al cuvântul...
Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, prezent în studioul Adevărul Live, a susţinut ideea că trebuie schimbat sistemul legislativ pentru ca sponsorii privaţi să fie încurajaţi să facă proiecte culturale în România.
Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Lucian Romaşcanu, a susţinut joi o conferinţă de presă în care a prezentat bilanţul activităţii instituţiei pe care o conduce în primele 100 de zile de mandat. „Mai exact, sunt 99 de zile astăzi”, a preciz...
Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, ar fi de acord atât cu integrarea în patrimoniul UNESCO a zonei Roşia Montană cât şi cu exploatarea aurului din subsol, în condiţiile în care se îndeplinesc toate criteriile de ecologie şi de mediu.
Ministrul demisionar al Culturii, Ionuţ Vulpescu, a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook, precizând că deşi nu a semnat moţiunea de cenzură, îşi va face datoria faţă de partidul din care face parte şi va participa la votarea acesteia, deşi, spune...
Statul Român a vrut să protejeze ansamblul sculptural „Constantin Brâncuşi“ prin includerea sa în patrimoniul UNESCO. Dosarul a fost retras în 2015, după ce Ministrul Culturii a realizat că erau şanse mari să fie respins, din cauza unor greşeli. Ofic...
Sâmbată, 4 martie, ministrul Culturii a venit în Argeş pentru a reconfirma că ministerul pe care îl conduce doreşte să cumpere Vila Florica de la Ştefăneşti, „un loc extrem de important pentru istoria României”. Asta după ce Ionuţ Vulpescu anunţase î...