microbuze scolare - ultimele știri
Toate comunele din județul Galați vor avea microbuze electric sau hibrid pentru transportul elevilor. Este posibil datorită unui proiect de 14 milioane de euro, cu bani europeni și guvernamentali. Un număr de 74.000 de elevi învață în județul Galați.
Din cauza numărului tot mai mic de copii înscriși la școală și grădiniță, conducerea Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Buzău a decis desființarea a 18 unități de învățământ din județ. Localnicii din Bisoca sunt cei mai afectați de această măsură.
Consiliul Județean Olt va achiziționa în total 35 microbuze, hibrid și electrice, prin două programe de Mediu. În județ sunt peste 160 de școli din județ, deci parcul auto modern este de cinci ori mai mic decât necesarul.
Toate comunele din județul Galați vor avea cel puțin un microbuz electric sau hibrid pentru transportul elevilor. Este rezultatul unui proiect de 14 milioane de euro, cu bani europeni și guvernamentali.
În plin val patru al pandemiei, şcolarii din oraşul Ştefăneşti, judeţul Argeş, sunt duşi şi aduşi de la şcoală cu singurul microbuz pus în funcţiune, deşi Primăria Ştefăneşti a achiziţionat de anul trecut două maşini nou-nouţe. Una stă să ruginească,...
În judeţul Botoşani, în urma controlalelor efectuate de Poliţie s-a constatat că zeci de microbuze şcolare nu pot circula fiindcă au ITP-ul expirat sau nu deţin RCA valabil. Din această cauză, sute de elevi fie merg pe jos, fie scot bani din buzunare...
În contextul apropierii noului an şcolar şi având în vedere faptul că siguranţa elevilor reprezintă una dintre priorităţile poliţiei dâmboviţene, poliţiştii de la rutieră au organizat sesiuni de informare şi instruire a conducătorilor de autovehicule...
18 microbuze au ajuns, luna aceasta, în Teleorman, în cadrul programului derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Ministerul Educaţiei, la nivel naţional. Elevii din satele teleormănene au fost puşi de autorităţi să pozeze în costume populare, ...
O tranşă de 25 de microbuze şcolare au sosit în Maramureş, după ce anul trecut au mai ajuns aici zece microbuze, iar de la începutul acestui an, în judeţ au mai fost trimise 15 mijloace de transport pentru şcolari....
18 localităţi din Teleorman vor primi microbuze şcolare noi de la Ministerul Dezvoltării. Maşinile vor ajunge în judeţ în luna septembrie.
Primele două vehicule mari - cu o capacitate de 28 plus două locuri - destinate transportului preşcolarilor şi elevilor care locuiesc la distanţe considerabile faţă de şcolile în care învaţă, au ajuns în Argeş...
Asocierea de firme Rădăcini Motors şi IAC Management a câştigat un contract de 110 milioane de lei, al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, pentru furnizarea unui număr de 1.000 de microbuze de tip 16+1 locuri.
Reprezentanţii autorităţilor locale din 12 comune ale judeţului Olt au primit, joi – 2 octombrie, cheile pentru un număr de tot atâtea microbuze şcolare. Predarea microbuzelor a avut loc pe platoul din faţa Prefecturii Olt din Slatina, unde primarii ...
Vineri, 19 septembrie, au fost predate mai multe microbuze şcolare către şase localităţi din judeţul Constanţa: Independenţa, Ostrov, Ion Corvin, Pantelimon, Saligny şi Horia....
Şase microbuze şcolare din judeţul Suceava au fost folosite pentru transportul turiştilor la o petrecere câmpenească organizată de Consiliul Judeţean în masivul Rarău.
O nouă rundă de predare a cheilor de la noile microbuze şcolare a avut loc vineri în ţară, în care s-au implicat oficialii de rang înalt ai Executivului. Victor Ponta a mers la Sibiu, vicepremierul Liviu Dragnea la Bihor, iar ministrul Transporturilo...
Primul ministru al României, Victor Ponta, a făcut vineri, 12 septembrie 2014, o vizită de lucru în judeţul Sibiu.
Reprezentanţii Prefecturii Vaslui au repartizat joi microbuze pentru transportul elevilor navetişti pentru 12 primării din din judeţ....
A plouat cu contracte pentru primarii din Mehedinţi. Vicepremierul Liviu Dragnea, prezent vineri în judeţul Mehedinţi, a venit cu tolba plină de contracte de finanţare pentru diverse lucrări în mai toate localităţile din judeţ. Doar municipiile Drobe...
Victor Ponta şi-a catalogat opozanţii care au protestat împotriva ordonanţei privind migrarea primarilor drept „politruci”. Premierul i-a acuzat de ipocrizie pe Iohannis şi Blaga, reamintind că ei înşişi au migrat de la un partid la altul.
Ceremonie de predare a cheilor primelor 15 microbuze şcolare de care se vor bucura elevii din tot atâtea localităţi maramureşene. La eveniment s-a aflat şi vicepremierul Liviu Dragnea, care a revenit în Maramureş după o pauză de 10 zile....
Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, ăşi continuă turneul de împărţire a cheilor pentru microbuzele şcolare cumpărate de ministerul pe are îl conduce şi se va afla luni, 25 august, şi în Sălaj.
11 primării din judeţul Tulcea au primit microbuze şcolare achiziţionate din fonduri guvernamentale, de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice....
Piaţa Millenium din centrul vechi al Băii Mari va găzdui în data de 25 august ceremonia de predare a primelor 15 microbuze şcolare trimise în Maramureş pentru elevii din tot atâtea unităţi şcolare....
Astăzi sunt aşteptaţi la Piteşti premierul Victor Ponta şi vicepremierul Liviu Dragnea. Cei doi vor ajunge în jurul orei 10.00 la Consiliul Judeţean Argeş pentru a preda microbuzele şcolare către unităţile de învăţământ care până acum nu au avut mijl...
Elevii din mediul rural vor ajunge din toamnă mai uşor la şcoală. Şi asta pentru că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a alocat la nivelul ţării peste 600 de microbuze şcolare. În Judeţul Mureş vin în prima etapă 13 dintre ele...
Nu mai puţin de 19 microbuze şcolare vor ajunge în judeţul Buzău, până la începutul anului şcolar. Două microbuze sunt destinate localităţilor Boldu şi Măgura, zone în care până acum elevii au mers pe jos chiar şi câte 6 kilometri până la şcolile la ...
36 de comune din judeţul Vaslui vor primi microbuze şcolare pentru transportul elevilor navetişti de la locuinţele de domiciliu la unităţile de învăţământ arondate....
Microbuzele au o capacitate de 16+1 locuri şi vor asigura transportul şcolar pentru elevii din comunele Albota, Bascov, Băiculeşti, Bârla, Budeasa, Ciofrângeni, Coşeşti, Dârmăneşti, Dragoslavele, Izvoru, Leordeni, Mălureni, Merişani, Mihăeşti, Mozăc...
Ministerul Dezvoltării a repartizat, miercuri, primele 100 de microbuze şcolare achiziţionate pentru transportul elevilor din mediul rural. Cheile a 10 astfel de autovehicule au fost înmânate personal de către premierul Victor Ponta, în curtea Guvern...
Astăzi va avea loc la Palatul Victoria festivitatea dedicată predării către unităţile administrativ-teritoriale din ţară a primului lot de 100 de microbuze şcolare achiziţionate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Microbuzele vor fi repartizate primăriilor din cele 16 comune până în luna septembrie, când începe şcoala. De mijloacele de transport vor beneficia câteva mii de elevi din judeţul Vâlcea.
Unităţile administrativ teritoriale şi cele de învăţământ care asigură transportul şcolar cu microbuze sau autobuze proprii vor fi scutite de plata taxelor pentru obţinerea licenţelor obligatorii pentru transportul de persoane, au decis, luni, senato...
Inspectoratul Şcolar Judeţean Ialomiţa a solicitat Ministerului Dezvoltării un număr de 14 microbuze şcolare destinate transportului elevilor către unităţile de învăţământ din judeţ. Iniţiativa a fost luată ca urmare a numărului scăzut de maşini din ...
Guvernul va achiziţiona alte 400 de microbuze şcolare nepoluante, folosind o parte din sumele obţinute din valorificarea certificatelor pentru emisii de carbon, a declarat luni premierul Victor Ponta. El a apreciat că această achiziţie va strica „afa...
Primarul din Fârtăţeşti a fost nevoit să împrumute astăzi, de la o firmă, 300 de litri de motorină, pentru că fondurile primite de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea pentru transportul elevilor au fost insuficiente. Microbuzele şcolare parcurg z...
Elevii din comuna vâlceană Fârtăţeşti parcurg şi câte 13 kilometri pe jos sau cu bicicletele până la şcoală. Copiii îşi riscă viaţa în fiecare zi pentru că, neavând trotuare, sunt nevoiţi să meargă pe un drum judeţean, printre maşini. S-a ajuns în ...
Mijloacele de transport cu care se deplasează elevii la unităţile şcolare de care aparţin au intrat în vizorul prefectului judeţului, care, ieri, a dispus unele măsuri urgente pentru remedierea unor probleme descoperite în acest sens. Mai exact, este...
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a anunţat vineri, la Buzău, unde a participat la inaugurarea unei şcoli reabilitate cu fonduri europene, că anul acesta se vor achiziţiona 600 de microbuze şcolare. Ministrul Educaţiei a recunoscut însă că numărul...
Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a anunţat că vrea să cumpere în leasing 800 de microbuze şcolare, într-un contract în valoare de 31 de milioane de euro fără TVA, pentru a asigura transportul elevilor din mediul rural către şcoli, potrivit unui p...
Un control efectuat ieri de poliţiştii rutieri şi reprezentanţii Registrului Auto Român asupra microbuzelor şcolare a scos la iveală faptul că există în Sălaj şoferi inconştienţi care urcă la volan după ce consumă băuturi alcoolice ori îi transportă ...
Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj au verificat dacă autovehiculele destinate transportului şcolar îndeplinesc toate condiţiile pentru a se deplasa în legalitate pe drumurile publice.
Două microbuze şcolare destinate transportului elevilor din instituţiile de învăţământ din judeţul Olt urmează să sosească până la finele acestei săptămâni.
O nouă tranşă de microbuze şcolare destinate transportului elevilor din instituţiile de învăţământ a sosit în judeţ. ste vorba, de această dată, doar de două maşini, care se adaugă celor 80 existente deja în parcul auto al unităţilor de învăţământ di...
Pe parcursul acestei luni, alte trei microbuze şcolare au ajuns în judeţul Giurgiu. Acestea vor deservi elevi din comunele Greaca, Răsuceni şi Mârşa....
Şcolile din Miroslava, Stolniceni-Prăjescu, Schitu Duca şi Popricani au primit zilele acestea câte un microbuz şcolar....
Peste 200 de elevi din localităţile Calafat, Mischii, Piscu Vechi şi Bistreţ au scăpat de mersul pe jos sau de căutat soluţii pentru a ajunge la ore....
Pentru că s-au comasat mai multe şcoli din judeţul nostru s-a impus şi necesitatea unor microbuze şcolare care să transporte elevii din satele în care nu mai există unităţi de învăţământ în localităţile învecinate. Astfel, Inspectoratul Şcolar Teleor...
Poliţiştii spun că dacă nu ar fi toleranţi ar lăsa copiii să meargă pe jos. Inspectoratul Şcolar a cerut ca până la sfârşitul lunii, primarii să raporteze situaţia obţinerii licenţelor.
Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Teleorman a solicitat Ministerului Educaţiei 22 de microbuze şcolare pentru elevii din localităţile în care s-au desfiinţat şcoli şi care acum fac naveta către alte unităţi de învăţământ....
Pe lângă cele 64 de microbuze şcolare existente deja la nivelul judeţului Gorj, Ministerul Educaţiei va trimite încă cinci în perioada următoare....
Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman a închis anul acesta 26 de şcoli, iar elevii de aici ar trebui să facă naveta la alte unităţi aflate la kilometri distanţă. Pentru că nu au microbuze să-şi transporte elevii, primarii contestă decizia ISJ şi sp...
Prefectul de Dolj a anunţat astăzi că a dispus prin ordin constituirea unei comisii care să ia la puricat microbuzele cu care elevii din judeţ sunt transportaţi la şcoală.