michele ramis - ultimele știri
Michèle Ramis îşi încheie mandatul la Bucureşti început în 2017. Au fost trei ani şi jumătate foarte intenşi în relaţia bilaterală specială dintre România şi Franţa, într-un mediu internaţional extrem de dinamic şi de complex, marcat în ultimele luni...
Îndeosebi înainte de Summitul NATO, dar şi pe timpul derulării reuniunii de la Londra, a aliaţilor, a existat un demers constant, echilibrat, lucid argumentat, al unui foarte bun cunoscător al stării de spirit a fiecăruia dintre participanţii la dis...
„Se încheie Sezonul, dar nu este finalul poveştii, ci începutul unei relaţii reînnoite şi consolidate”, a declarat, duminică seară, ambasadoarea Franţei în România, Michèle Ramis, la închiderea Sezonului Franţa-România, marcat printr-o serie de eveni...
Sezonul România - Franţa a fost deschis oficial, joi seară, la Muzeul Naţional de Artă al României, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis, care a îndemnat, în discursul lui, Guvernul să investească „real şi concret” în cultură. La deschidere au pa...
fără imagine
Ambasadorul Franţei la Bucureşti, Michèle Ramis, a vorbit, într-un interviu pentru „Adevărul“ despre impactul mişcărilor populiste care sunt împotriva Uniunii Europene.
Ambasadorul Franţei la Bucureşti: „Ne dorim să scăpăm de clişeele care fac referire la România ca la o ţară tradiţionalistă”...
Ambasadorul Franţei la Bucureşti, Michèle Ramis, a vorbit, într-un interviu pentru „Adevărul“ despre impactul pe care l-a avut „Sezonul cultural Franţa-România“ până prezent în cele două ţări şi despre mutarea evenimentelor în ţara noastră, adică în...
Preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, într-un moment care precedă alegerile din Parlamentul European, poate fi o sarcină dificilă pentru ţara noastră, având în veere că, printre sarcinile sale se numără negocierea cadrului financiar mu...
Proiectul premiat se încadrează într-o strategie de ansamblu a Municipiului Alba Iulia de peste 15 ani, care a vizat numeroase initiative urbane şi patrimoniale. Rezultatele s-au concretizat în schimbarea la faţă a celei mai mari cetăţi din România,...
Titlul şi medalia Ordinului Artelor şi Literelor în grad de Cavaler (Chevalier de l'Ordre des Arts et des Lettres) acordate la Alba Iulia cercetătoarei Doina Hendre Biro atestă eforturile depuse pentru promovarea limbii şi a culturii franceze, dar ş...
800 de persoane au venit, duminică seara, la concertul tradiţional de Paşti al Corului Naţional de Cameră „Madrigal- Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu. În sală, s-a aflat şi Michele Ramis, Ambasadorul Republicii Franceze în România, care a...
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a vizitat marţi, împreună cu ambasadorul Franţei în România, Michele Ramis, şi adjunctul ambasadorului Germaniei în România, Kai Hennie, societăţile Airbus, IAR şi Premium Aerotec de pe platforma Ghimb...
Excelenţa Sa doamna Michele Ramis, ambasadoarea Franţei în România, abordează într-un editorial pentru cotidianul „Adevărul“ tema apărării, un domeniu în care România şi Franţa pot construi parteneriate ambiţioase.
La evenimentul "Mesageri Identitari" de la Muzeul Naţional de Artă, au participat, joi-seară, Lucian Romaşcanu, ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Sergiu Nistor, consilier prezidenţial la Departamentul Cultură, Culte şi Centenar, Augustin L...