masti medicale - ultimele știri
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat vineri Hotărârea 98 prin care se acceptă preluarea prin donaţie a unui număr de 90.735.850 de măşti faciale de uz medical în patru straturi de la Societatea de Administrare a Participaţiilor în ...
Cinci percheziţii domiciliare au loc miercuri dimineaţă în Bucureşti şi în Ilfov în legătură cu achiziţia de măşti medicale în perioada stării de urgenţă, o persoană urmând să fie dusă la audieri, anunţă IGPR.
Raed Arafat a clarificat faptul că în România nu se discută despre impunerea măştilor FFP2, în condiţiile unor dezbateri în acest sens din Germania, relatează Digi 24. OMS a transmis că măştile folosite până în acest moment, cele chirurgicale, ca şi ...
O firmă privată va livra către DSP Dâmboviţa 2.566.350 măşti medicale. Livrările vor avea loc zilnic, pentru a acoperi un număr cât mai mare de locaţii, pentru a veni în sprijinul celor care au nevoie de măşti.
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose se întreabă dacă măştile necesare elevilor şi profesorilor există sau se va ajunge la vânzarea lor la preţuri de speculă.
Rompetrol Rafinare a dezvoltat în ultimele 3 luni un nou produs, un sort special de polipropilenă dedicat măştilor medicale de protecţie. Acesta asigură stratul din mijloc al măştii, cel mai important pentru filtrarea şi protejarea împotriva agenţilo...
Dosarul este instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu. Opt persoane au primit mandat de aducere.
Compania Unifarm SA recunoaşte că a trimis în spitalele din România măşti periculoase provenite din China. Reprezentaţii companiei susţin că vina aparţine importatorului şi că au fost făcute toate demersurile pentru retragerea acestor echipamente din...
Masca de protecţie devine accesoriu obligatoriu în spaţiile publice închise şi în transportul în comun. Experţi ai Ministerului Apărării Naţionale (MApN) au precizat pentru „Adevărul“ ce tipuri de măşti ne protejează de noul coronavirus şi cum ne asi...
Ministrul Economiei spune că în România se vor produce în curând peste un milion de măşti pe zi, care ar putea fi vândute la un preţ de 2 lei bucata, plus TVA şi adaos comercial. Preţul final ar putea fi însă mai mare decât în unele magazine.
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a anunţat joi la ce preţ se vor vinde măştile produse în România, precizând că le cere comercianţilor să nu îşi pună un adaos comercial prea mare.
Fieccare gospodărie din comună va primi câte 5 măşti pentru a putea fi folosite atunci când locuitorii ies din case.
Unul dintre cei mai cunoscuţi producători locali de coniac şi alte băuturi spirtoase a anunţat o donaţie de 100.000 de măşti medicale către spitale şi colaboratori ai companiei.
O singură companie privată din România va produce, începând din 15 aprilie, 16-17 milioane de măşti sanitare în fiecare lună, a anunţat ministrul Economiei, Virgil Popescu.
Romarm, producător român de armament, a primit aprobare pentru deschiderea unei linii de producţie de echipamente sanitare, a declarat ministrul Economiei, Virgil Popescu, la Digi24, precizând că 325 de companii pot primi granturi dacă pornesc produc...
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, spune că oamenii trebuie „să înţeleagă că lipsa stării de urgenţă nu înseamnă lipsa unei acţiuni concrete şi corecte în răspunsul la această situaţie”. El anunţă că mai multe camioane cu ...
Gigantul a notificat vânzătorii de pe site-ul său ca va bloca orice ofertă nouă pentru măşti medicale, şerveţele dezinfectante şi dezinfectant pentru mâini, precum şi alte produse care au legătură cu coronavirusul.
Un milion de măşti medicale vor fi distribuite gratuit cu ajutorul Romgaz, după ce compania a donat Crucii Roşii 1,25 milioane de lei, făcând totodată apel către agenţii economici să contribuie la susţinerea luptei împotriva coronavirusului.
STB distribuie călătorilor, începând de vineri, măşti medicale pentru a împiedica răspândirea gripei. Încă din prima zi vor fi disponibile 100.000 de măşti care se distribuie în mijlocele de transport, la punctele de vânzare a biletelor, dar şi prin ...