masini electrice - ultimele știri
Primăria Galați a aplicat la programul național pentru mașini electrice și a obținut 15 cupoane pentru tot atâtea autoturisme. Acestea sunt primele mașini electrice care vor ajunge în parcul auto al municipalității.
După o redresare puternică înregistrată în 2023, analiștii prognozează o scădere a numărului de înmatriculări auto la 1.9% ca urmare a diminuării cheltuielilor de consum - în special în China și Europa - și a unei creșteri economice globale sub nivelul așteptărilor.
Potrivit rapoartelor din presa locală, investițiile companiei s-ar putea ridica la aproximativ 2 miliarde de dolari.
Uzina Volkswagen din Zwickau a încetat să mai producă Golfuri și a trecut la vehicule electrice, punând în evidență riscurile și oportunitățile pentru orașele fabrică.
Numărul de vehicule electrice alimentate pe baterii (BEV) pe autostrăzile din Norvegia este în grafic pentru a depăşi numărul maşinilor alimentate pe benzină până la finalul acestui an.
O companie din energie a lansat noi stații de încărcare pentru aplicații rezidențiale și comerciale de curent alternativ, pentru a susține cererea tot mai mare de încărcare a vehiculelor electrice.
Conducătorii auto constată că există o mulțime de motive pentru a renunța la mașinile electrice, de la costuri de asigurare din ce în ce mai mari până la degradarea bateriei și autonomia redusă în condiții de temperaturi scăzute, relatează inews.co.uk.
Harta interactivă a staţiilor de încărcare a maşinilor electrice, completată cu ajutorul cetăţenilor
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, face apel la cetăţeni să trimită ANRE date privind punctele de încărcare a maşinilor electrice, pentru a completa harta interactivă de pe site-ul ministerului.
Până în 2030, în Europa vor exista peste 75 de milioane de vehicule electrice care vor circula între diferitele rețele de încărcare, avertizează specialiștii EY România.
Vânzările de maşini electrice (BEV) au crescut, anul trecut, la nivel european, cu 28%, şi cu peste o treime numai în Uniunea Europeană (UE), comparativ cu datele din 2022.
Înmatriculările de autoturisme au înregistrat, în ianuarie 2024, un volum de 12.733 unităţi, cu 8,9% mai mult decât în luna similară din 2023, reprezentând aproximativ 83% din total, potrivit APIA.
Tesla, Renault, Dacia, VW, MG și chiar Toyota par să pornească războiul prețurilor modelelor electrice și au scăzut succesiv tarifele de vânzare. Prin urmare, anul 2024 promite să fie sub cele mai bune auspicii pentru cei care spera la modele „zero emisii” mai ieftine.
Interesul pentru mașini electrice scade din cauza prețurilor mari și a lipsei stațiilor de încărcare
Încetinirea adoptării mașinilor electrice este un fapt recunoscut de companiile și investitori, deoarece consumatorii se plâng de prețurile mari și de numărul insuficient de stații de încărcare.
După ce timp de mai multe decenii s-au opus creşterii conţinutului de etanol din carburanţi, petroliștii americani s-au aliat cu agricultorii pentru a cere creşterea utilizării biocombustibililor.
La fel ca mașinile cu combustie internă, și cele electrice au performanțe mai bune la temperaturi ambientale, iar vremea rece va face ca toate mașinile să funcționeze mai puțin eficient.
Tot mai mulți cumpărători au început să aleaga autovehiculele din gama Toyota Hibrid, din cauza îngrijorărilor referitoare la bateriile electrice.
Autorităţile dintr-un stat european vor să sprijine industria auto cu subvenţii totale în valoare de 950 de milioane de euro, pentru a-i ajuta pe automobilişti să facă trecerea la vehicule mai curate.
Producătorul chinez de automobile electrice BYD a semnat pre-contractul de vânzare-cumpărare al unei suprafeţe de teren de 300 de hectare amplasate la marginea oraşului Szeged, sudul Ungariei.
Directorul general al Tesla, Elon Musk, a avertizat că producătorii auto chinezi „îşi vor demola” rivalii mondiali fără bariere comerciale, ceea ce indică problemele cu care se confruntă liderul pieţei de vehicule electrice (EV) din SUA în urma eforturilor grupurilor chineze de a se extinde global.
Prima dezbatere din acest an organizată de Primăria Brașov le cere brașovenilor să se pronunțe asupra proiectului de regulament pentru stațiile de încărcare a mașinilor electrice
Programul „Rabla plus” va avea un buget record în 2024, a anunțat recent ministrul Mediului, Mircea Fechet, precizând că a luat bani de la „Rabla Clasic”.
Peste 42.000 de maşini electrice au fost înmatriculate, până în prezent, în România, din care circa 16.800 doar în 2023, cu 35% mai multe faţă de datele din 2022, arată o analiză de specialitate.
Un român stabilit în Arizona, SUA, îl trimite pe Dan Negru să se ducă în lumea a treia, după ce prezentatorul TV a susținut în timpul unei vizite în Los Angeles că nu există mașini electrice, iar plățile cu bani-gheață sunt la modă printre americani.
Dan Negru este de câteva zile în Statele Unite, iar acolo a întâmpinat diverse situații, pe care le-a împărtășit cu urmăritorii lui de pe Instagram.
Un stat european analizează un plan cu o valoare totală de 930 de milioane de euro, pentru a-i încuraja pe oameni să renunţe la mașinile cu motoare pe benzină sau motorină în schimbul celor electrice.
Dacia Spring se află pe locul trei la vânzări în Franța, după două modele Tesla, surclasând astfel modelele produse de francezi.
Potrivit ziarului Les Echos, subvențiile pentru persoane fizice vor fi reduse de la 5 la 4 mii de euro.
Statele Unite discută majorarea tarifelor vamale la unele bunuri importate din China, inclusiv vehiculele electrice (EV), a anunţat publicaţia Wall Street Journal (WSJ), transmit Bloomberg şi Reuters.
România a ajuns la 40.000 vehicule electrice, o creștere de 60% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit indexului de e-mobilitate pentru primele 11 luni din acest an, realizat de Lektri.
Programul Germaniei de subvenţii pentru achiziţionarea de vehicule electrice (EV) se va încheia prematur luni, 18 decembrie.
Anul trecut, în România existau 1.658 de stații de încărcare pentru 24.691 autoturisme electrice, cu un raport de 14,9 autovehicule per punct de încărcare.
Companiile din domeniul încărcării mașinilor electrice care activează pe pieţele din Europa şi SUA se luptă pentru cele mai bune locaţii pentru amplasarea de staţii publice de încărcarea rapidă.
Grupul german Volkswagen a început discuțiile cu potențialii săi parteneri, inclusiv grupul francez Renault, pentru colaborarea în dezvoltarea unei noi mașini electrice de 20.000 de euro.
Există multă agitaţie în cadrul conferinţei ONU privind schimbările climatice (COP28) de la Dubai privind ritmul lent al reducerii consumului de combustibili fosili.
Comisia Europeană a propus un Plan de Acţiune pentru a se asigura că reţelele electrice ale blocului comunitar vor funcţiona mai eficient şi vor continua să fie implementate mai rapid.
SPARK, serviciul de car-sharing cu cea mai mare flotă de mașini exclusiv electrice din România, oferă bucureștenilor posibilitatea de a începe sau de a finaliza curse eco-friendly și în centrele comerciale.
Vânzările de mașini electrice (EV) în SUA ar urma să reprezinte anul acesta 9% din totalul vehiculelor de pasageri, un nivel record, arată datelor firmei de cercetare Atlas Public Policy.
Adoptarea vehiculelor electrice se confruntă cu trei obstacole principale: prețurile ridicate, rețeaua de încărcare, bateria și autonomia, punctează analistul eToro Bogdan Maioreanu.
BMW a raportat vineri o marjă de profit la divizia auto mai ridicată decât estima şi a confirmat previziunile anuale, având un ton mai optimist decât al concurenţilor săi.
SEAT va lansa o nouă mașină electrică care va concura direct cu Dacia Spring. Este vorba de un model mai mic decât actualul Ibiza.
Într-un top 10 al mașinilor electrice vândute în Europa, în care se află și Dacia Spring, patru poziții sunt ocupate de câte două modele Tesla și Volkswagen.
România trebuie să instaleze 30.000 de stații de încărcare a mașinilor electrice în puțin peste 2 ani, în condițiile în care la finalul anului trecut abia existau 1.350 de unități.
În ultimii ani, interesul românilor pentru mașini electrice a crescut extrem de mult, fiind reflectat și în vânzările înregistrate an de an. Deși în ultimii trei ani numărul acestora a crescut de cinci ori, în schimb, România a răms la coada Europei de Est în privința stațiilor de încărcare.
Trecerea la vehiculele electrice va fi mult mai dificilă decât pare, deși numărul înmatriculărilor crește pe zi ce trece, fără ca estul Europei să poată ține pasul cu Occidentul.
Hyundai pregătește un derivat electric al mini-SUV-ului său Casper și, spre deosebire de acesta modelul „zero emisii”, va fi comercializat în Europa din 2024 și va constitui o amenințare serioasă pentru Dacia Spring.
Grupul chinez BYD urmează să detroneze Tesla Inc. din poziţia de cel mai mare producător mondial de automobile electrice, în condiţiile în care vânzările constructorului chinez încep să prindă viteză
Nissan Motor Co a declarat luni că, începând de acum, toate modelele noi pe care le lansează în Europa vor fi complet electrice și că intenționează să vândă numai vehicule electrice până în 2030.
Luca de Meo, președintele ACEA și șef al Renault a declarat că UE trebuie să ia măsuri privind regulile comerciale post-Brexit, dat fiind că taxa de 10% impusă de UE va scumpi mașinile electrice.
Ancheta „antisubvenție” a UE asupra vehiculelor electrice din China este o strategie riscantă care se poate întoarce împotriva ei.
Pentru prima data în istorie, ponderea mașinilor electrice pe piața europeană a depășit 20%, cele mai mari creșteri fiind înregistrate în Germania (37%), în timp ce piața din România a crescut cu 2,8%
La nivel mondial, cererea de mașini electrice crește în mod constant, datorită unor factori precum disponibilitatea ridicată a VE-urilor performante și extinderea rapidă a infrastructurii de încărcare.
Pe piața auto se conturează o nouă nișă: cea a conversiei automobilelor pe combustibil în electrice. Un astfel de loc, unde se întâmplă magia, se află în Pitești: patru pasionați de mașini acceptă proiecte care, până nu demult, păreau imposibile
Un gigant din domeniul auto a anunțat joi că va face concedieri, din cauza condițiilor de piață privind creșterea producției de mașini electrice, scrie Reuters.
Uniunea Europeană a lansat miercuri o anchetă oficială cu privire la sprijinul acordat de statul chinez producătorilor de automobile electrice, despre care bănuiesc că primesc ajutoare neconcurențiale. În prima jumătate a lui 2023, UE a importat peste 350.000 de mașini electrice din China.
Producătorii chinezi de vehicule încep să sufoce companiile europene din domeniu mai ales cu prețurile mici ale modelelor electrice, dar nu numai, iar pe unele piețe Dacia este una dintre primele victime.
Constructorul german de automobile de lux BMW a făcut un pas important către viitorul mobilității electrice prin prezentarea mult așteptatului său concept-car electric, „Vision Neue Klasse”. Acest vehicul revoluționar marchează începutul unei noi ere pentru renumita marcă auto.
Acțiunile Tesla au înregistrat o scădere de peste 2% în timpul sesiunii premergătoare ședinței de miercuri. Scăderea acțiunilor vine după ce Tesla a anunțat o revizuire a obiectivului de producție pentru uzina sa germană din Gruenheide, aflată în apropiere de Berlin.
Vânzările de autoturisme și vehicule comerciale ușoare noi din România vor încheia anul 2023 pe creștere, însă producția auto locală va fi pe minus.