
AFP: Numărul morţilor din încercarea de a trece graniţa dintre Maroc şi Melilla a crescut la 23
18 migranţi şi un poliţist rămân sub supravegherea medicilor specialişti, potrivit agenţiei de ştiri France-Presse (AFP).
18 migranţi şi un poliţist rămân sub supravegherea medicilor specialişti, potrivit agenţiei de ştiri France-Presse (AFP).
Optsprezece migranţi de origine africană au murit în timpul unei tentative masive de intrare în enclava spaniolă Melilla, în nordul Marocului, potrivit unui bilanţ actualizat al autorităţilor locale marocane, relatează AFP.
Algeria a suspendat miercuri un „tratat de prietenie, bună vecinătate şi cooperare” încheiat în 2002 cu Spania, după ce şi-a schimbat poziţia în dosarul Saharei Occidentale şi s-a aliniat poziţiei Marocului, anunţă preşedinţia algeriană, relatează AFP.
Federaţia Regală Marocană de Fotbal (FRMF) a anunţat într-un comunicat de presă publicat vineri numirea lui Bouchra Karboubi, poliţistă, la conducerea finalei Cupei Tronului dintre AS FAR şi Moghreb Atletico, sâmbătă. la Agadir.
Avertismentul Algeriei vine pe fondul creşterii preţurilor la gazele naturale, cauzată de războiul Rusiei cu Ucraina, transmite AlJazeera.
Barajele africane, disputate marţi seară, continuă să furnizeze scene incredibile, care sunt specifice continentului negru.
Un medic rezident francez l-a atacat cu un cuţit pe fostul său coleg de facultate din Cluj. Cei doi sunt absolvenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie, iar victima lucrează la o clinică privată din Cluj.
După eforturi disperate ale echipelor de intervenţie şi cinci zile în care a stat puţ cu o adâncime de 32 de metri, micuţul Rayan, un băieţel de cinci ani din Maroc, a fost scos din tunel. La scurt timp, oficialii marocani au anunţat că băieţelul a murit.
Operaţiunile de salvare a băieţelului de cinci ani din Maroc blocat de marţi într-o fântână adâncă şi îngustă au intrat în stadiile finale, a anunţat echipa de salvatori. „Suntem aproape”, a spus unul din coordonatorii echipei, relatează BBC.
Un copil în vârstă de 5 ani este blocat de două zile într-o fântână de 32 de metri adâncime, din Maroc. Autorităţile fac eforturi uriaşe pentru a-l salva pe cel mic, iar astăzi speră că vor ajunge la el.
Marocul a achiziţionat o flotă de drone pentru a-şi consolida capacităţile militare. Într-un context de tensiuni cu Algeria vecină şi în timp ce problema Saharei de Vest rămâne nerezolvată, aceste achiziţii conferă o anumită superioritate tehnologică Forţelor Armate Regale ale acestei ţări din nord-vestul Africii.
Unul dintre studenţi avea 25 de ani şi era originar din Maroc, iar prietena sa, cu doi ani mai tânără, era dintr-o comună de la marginea municipiului Iaşi.
Rezultatul uneia dintre probele recoltate de la pasagerii repatriaţi seara trecută din Maroc este pozitiv la infecţia cu virusul SARS-COV-2, iar primele indicii sugerează că ar putea fi vorba despre tulpina Delta.
Aeronava TAROM cu care sunt repatriaţi din Maroc 122 de cetăţeni români şi 62 de cetăţeni ai altor state europene va ajunge astăzi, 2 decembrie 2021, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, în jurul orei 20.00, transmit autorităţile. Persoanele nu prezintă simptome ale bolii COVID-19.
Printre românii blocaţi în Maroc se află şi bloggerii de la HaiHui în 2, Andreia şi Ionuţ. Ei spun că în regat se află sute de români care nu se mai pot întoarce în România din cauza suspendării zborurilor.
Timp de două săptămâni, începând cu data de 30 noiembrie, toate zborurile comerciale de pasageri dinspre sau spre Regatul Maroc sunt suspendate. Măsura i-a luat prin surprindere pe mulţi români care se aflau în această ţară.
Secarea râului Moulouya, unul dintre cele mai lungi din Maroc, care se revarsă în Marea Mediterană, ameninţă terenurile agricole şi biodiversitate din împrejurimile sale.
Mihai Gîrcu (70 de ani) a predat timp de 17 ani la universitatea din Casablanca, Maroc, mecanica auto. Pasionat de pictură din copilărie, acesta şi-a prezentat lucrările realizate în decursul vieţii într-o expoziţie care a fost deschisă zilele trecute la Muzeul Judeţean de Istorie Gorj.
Tensiunile pe subiecte tradiţional dificile dintre Algeria şi Maroc au escaladat până la ruperea relaţiilor diplomatice. Ruptura intervine după luni de şicanări, inclusiv la ONU.
Israelul şi Marocul îşi vor relua relaţiile diplomatice şi vor deschide ambasade în următoarele două luni, a declarat joi ministerul israelian de Externe, în timpul unei vizite în regatul nord-agrican, transmite Reuters.
Cifre impresionante la admiterea din acest an, de la o universitate din Iaşi. Peste 3.200 de candidaţi şi-au exprimat dorinţa de a se înscrie.
Două companii aeriene israeliene au inaugurat duminică o legătură comercială directă între Tel Aviv şi Marrakesh în cadrul normalizării relaţiilor între Israel şi Maroc convenită anul trecut sub egida Statelor Unite, relatează Reuters.
Guvernul marocan a declarat miercuri că intenţionează să lanseze proceduri judiciare împotriva oricui acuză Rabatul că ar fi folosit software-ul spion Pegasus şi a denunţat o "campanie mass-media înşelătoare, masivă şi rău intenţionată", relatează AFP.
Telefonul mobil al preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, şi smartphonu-rile altor personalităţi franceze au fost vizate de aplicaţia spion israeliană, fiind ţinta serviciilor secrete marocane în perioada 2017-2019. Acestă intruziune este pusă de presa franceză pe seama preocupărilor Marocului pentru vecinul şi rivalul său de lungă durată, Algeria.
Au trecut aproape şase luni de când un diplomat israelian a fost trimis în Maroc, după normalizarea relaţiilor dintre cele două state. Cu toate acestea, diplomatul continuă să lucreze dintr-un hotel pentru că nimeni nu vrea să îi închirieze un spaţiu pentru deschiderea legaţiei.
Premierul spaniol Pedro Sanchez a declarat, marţi, că fluxul neaşteptat de migranţi care au înotat din Maroc în enclava sa Ceuta din nordul Africii este o criză serioasă pentru Europa, el angajându-se să restaureze rapid ordinea pe fondul tensiunilor diplomatice cu Marocul, transmite Reuters.
Premierul spaniol Pedro Sanchez a promis marţi că va restabili ordinea în enclava Ceuta, unde peste 6.000 de migranţi au pătruns în ultimele două zile venind dinspre Maroc, pe fondul unei crize diplomatice majore între această ţară şi Spania, relatează AFP.
Chefchaouen - sau Chaouen, aşa cum este adesea numit de marocani - este o destinaţie turistică populară datorită proximităţii sale cu Tanger şi enclava spaniolă Ceuta. Există aproximativ două sute de hoteluri care deservesc afluxul de vară de turişti europeni. O distincţie deţinută de Chefchaouen este că majoritatea clădirilor sale sunt înmuiate în albastru.
O femeie în vârstă de 25 de ani din Mali a dat naştere la nouă bebeluşi într-un spital din Maroc, relatează Associated Press.
Ploi violente au cauzat inundarea unui atelier clandestin de textile instalat în subsolul unei case private din Tanger, în Maroc, soldată cu 24 de morţi, potrivit unui prim bilanţ publicat de agenţia oficială MAP, care citează autorităţile locale, relatează AFP.