manastirea neamt - ultimele știri
În aprilie 1918, în zi de mare sărbătoare pentru creștini, Bojdeuca din Iași a lui Ion Creangă a fost declarată muzeu, devenind prima casă memorială din România.
În cursul unei acţiuni de monitorizare desfăşurată zilele trecute, o mare turmă de zimbri, care au fost puşi în libertate în arealul Parcului Natural Vânători Neamţ, a fost observată în zona Agapia
Seculara Mănăstire Neamţ a fost vizitată de un pelerin unic. Într-un film postat de stareţul Benedict Sauciuc se poate observa cum un zimbru intră pe poarta lăcaşului şi se plimbă prin incintă
„Aceste blăstămate hotare vor cădea“, sunt câteva dintre cuvintele episcopului Nicodim Munteanu, rostite la Mănăstirea Neamţ ca o premoniţie înainte cu câteva luni de Marea Unire din 1918
La Mănăstirea Neamţ, pe 15 noiembrie a fiecărui an, este pomenit stareţul ucrainean Paisie, canonizat la aşezământul monahal din munţii Stânişoarei, care este cel mai vechi şi mai mare din Moldova.
Povestea celei mai vechi icoane din România se scrie de mai bine de şase secole, de când a ajuns pe terotoriul ţării noastre. Zi de sărbătoare este pe data de 9 iulie, la Mănăstirea Neamţ
Preotul catolic Francisc Doboş transmite un mesaj ironic la adresa stareţului unei mănăstiri din Neamţ care le-a spus enoriaşilor că administrarea serului va favoriza apariţia „solzilor şi cancerelor de sânge, care vor fi transmise către întregul cor...
Un tânăr venit din Anglia şi carantinat la centrul de la Mănăstirea Neamţ susţine că un preot l-a pipăit şi i-a făcut avansuri sexuale. Au fost deschise mai multe anchete.
Nestăvilita poftă de mâncare a povestitorului din Humuleşti era legendară în epocă. O descriere extrem de plastică în acest sens îi aparţine renumitului critic George Călinescu, în "Vitejiile lui Creangă".
În biblioteca Mănăstirii Neamţ se află cărţi şi documente de o inestimabilă valoare. Între ele, sunt opere care ilustrează evoluţia scrisului românesc
Obiceiul fumatului, preluat din America şi apoi din vestul Europei, a căpătat amploare în Moldova şi Ţările Române în perioada paşoptistă, viciul ajungând să macine chiar şi obştile monahale. La finele sec. XIX, duhovnicul Andronic de la Mănăstirea N...
Fondată acum 150 de ani de zece călugări de peste Prut, Mănăstirea Noul Neamţ din Chiţcani este astăzi tot mai rar vizitată de credincioşii din România din cauza graniţelor de stat sau celor impuse de separatişti....
Credincioşii din Bucureşti care nu au apucat încă să se roage la icoana Maica Domnului Trihirusa, care a fost adusă de la Mânăstirea Neamţ şi care se află acum la Biserica Icoanei, vor mai avea la dispoziţie încă o zi pentru a o face....
O delegaţie de clerici condusă de primarul sectorului 2, Neculai Onţanu, şi preacuviosul părinte Ioan Rădulescu protoiereul Protoieriei 2 Capitală a întâmpinat azi, în comuna Afumaţi, sosirea în Bucureşti a Icoanei Maicii Domnului cu trei mâini (Trih...
Prima parte a procesiunii religioase de la biserica Grădina Icoanei, la care sunt aşteptaţi mii de credincioşi, 80 de preoţi de la cele peste 40 de biserici din sectorul 2 şi din alte sectoare ale Capitalei, va începe azi, de la ora 17.00....