mame minore - ultimele știri
Copiii care au copii la rândul lor sunt un fenomen relativ răspândit în țara noastră, care ne plasează pe primul loc atunci când ne comparăm cu alte țări din Uniunea Europeană.
România avea, în anul 2021, cel mai mare număr de copii născuţi de mame minore din Uniunea Europeană, respectiv 8.024, potrivit Institutului Naţional de Statistică.
România se află pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul de mame minore. Specialiștii în sănătate și asistență social spun că de vină pentru această statistică sumbră sunt lipsa educației sanitare, sărăcia și problemele familiale. Soluțiile sunt, deocamdată, doar pe hârtie.
România se află pe primul loc în Europa la numărul de mame minore cu vârsta sub 14 ani. Este vorba despre un fenomen născut din prejudecăți, dezinformare, sărăcie, dar și din lipsa educației sexuale, în contextul în care la școală aceasta este materie optională.
Un manual dedicat educatorilor, asistenților sociali și psihologilor din sistemul de protecție a copilului din România a fost lansat de Asociația SEXUL vs BARZA.
România, printre cele șapte state din Uniunea Europeană în care nu se face educație sexuală în școli
Țările în care elevii fac educație sexuală în școli au un procent mult mai mic de mame minore și o rată mai ridicată a sporului natural. Doar șapte state din Uniunea Europeană nu oferă educație sexuală obligatorie în intituțiile de învățământ, potrivit Monitorului Social.
Medicii spun că educația sexuală este esențială pentru puberi și adolescenți în special, de aceea ar trebui începută din școala primară cu noțiuni introductive și continuată apoi pe parcursul anilor de școală.
Statisticile arată că România este țara cu cele mai multe mame minore din Uniunea Europeană. Astfel, conform datelor oferite de Institutul Național de Statistică, 687 de fete cu vârste sub 15 ani au devenit mame în anul 2022
Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero, a declarat vineri, la Târgu Jiu, la o dezbatere privind abandonul şcolar organizată de CONAF, că mamele minore beneficiază de o bursă 700 de lei dacă merg la şcoală, iar copii acestora au prioritate pentru locuri la creşă.
Ministerul Educației vrea să introducă în planurile-cadru de învățământ Educația pentru sănătate, ca temă obligatorie, ce va conține și noțiuni de educație sexuală.
Rata nașterilor la fetițe între 10 și 14 ani a fost de 10 ori mai mare în România față de media UE în 2021, potrivit Eurostat. Totodată, numărul bebelușilor născuți de mame sub 15 ani a fost mai mare în 2021 față de acum un deceniu, potrivit INS.
Situația copilului în România rămâne una marcată de disparități severe, inechitatea fiind prezentă în viața copiilor români încă de la naștere.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a făcut, luni, plățile pentru programul „Sprijin pentru nou-născuți”.
Materia Educația pentru Sănătate ar trebui să fie obligatorie, nu opțională cum este în prezent, susține ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
Pentru oprirea fenomenului „copiii cu copii” – care ne situează pe locul 1 în Uniunea Europeană la numărul mamelor minore – este nevoie urgentă de educație sexuală în școli și acasă, spun experții.
În topul județelor cu cele mai multe nașteri în rândul minorelor se află Mureș, Bihor, Dolj și Brașov. România dă aproape jumătate (45%) din nașterile înregistrate în rândul fetelor cu vârste mai mici de 15 ani în Uniunea Europeană.
România este pe primul loc în Uniunea Europeană (UE) la capitolul mame minore, potrivit unui raport realizat de Salvații Copiii.
Elevii, începând cu clasa a VIII-a, vor învăţa la şcoală despre educaţia pentru sănătate, nu cea sexuală, conform unui legi adoptate după ani de dezbateri şi controverse între partidele politice....
Organizaţia Salvaţi Copiii România a anunţat că din cele 16.470 de adolescente care au devenit mame în 2020, aproape 400 sunt din Bucureşti, precizând că vârsta fragedă a mamei antrenează probleme de sănătate atât pentru ea, cât şi pentru nou-născut.
Conform UNICEF, în 2019 au fost înregistrate 16.639 de sarcini în rândul adolescentelor, ceea ce situează România pe locul al doilea în UE, după Bulgaria, la acest capitol. Sarcina unei fete de 11 ani din judeţul Tulcea demonstrează, spun specialişti...
Copiii căsătoriţi de părinţi sau bunici continuă să fie adevărul pe care autorităţile îl recunosc, dar nu-l pot stăvili. Suntem pe locul 2 în Europa la numărul de mame minore, iar copiii care fac copii intră la grămadă în statisticile privind abandon...
De mai bine de zece ani, România se află în topul ţărilor UE la numărul de mame sub 19 ani – peste 18.000. Mai rău decât noi stă doar Bulgaria. Ultimele statistici arată că, din 749 de mame cu vârsta sub 15 ani, 29 sunt deja la a doua naştere, iar ce...
Un raport Salvaţi Copiii România arată că închiderea şcolilor din cauza pandemiei de COVID-19 a a expus fetele unor riscuri crescute de exploatare, căsătorii timpurii şi sarcini adolescentine....
România conduce de câţiva ani în clasamentul mamelor minore din UE. Spre deosebire de ţări ca Danemarca, Slovenia sau Luxemburg unde se înregistrează sub 50 de astfel de naşteri într-un an, la noi, 10% din totalul naşterilor provenea, în 2019, din râ...
O cercetare realizată de Salvaţi Copiii România arată că 23% din mamele minore din UE provin din România şi sub 2% beneficiază de asistenţă socială.
În fruntea clasamentului naţional al judeţelor cu cea mai mare rată a mortalităţii infantile se află, în ordine, Tulcea, Botoşani şi Sălaj.
Numărul mamelor minore de la Maternitatea „Cuza Vodă“ din Iaşi este într-o continuă creştere de câţiva ani, sărăcia şi lipsa educaţiei sexuale în şcoli fiind principalele cauze ale acestui fenomen. Avădănei Ana-Maria, mamă a unei fetiţe, spune că nu ...
Maternitatea a venit înainte de vreme şi uneori, chiar neanunţată pentru zeci de mii de minore care au născut anul trecut. 12.906 adolescente sub 19 ani au deja primul copil, 3.657 au făcut doi copii şi 673 au câte trei copii.
Organizaţia „Salvaţi Copiii”: fenomenul mamelor adolescente are implicaţii asupra întregii societăţi
Fenomenul mamelor adolescente rămâne unul alarmant în România, motiv pentru care este nevoie de dezvoltarea unor programe pe termen lung, axate pe educaţie şi informare, atrage atenţia Organizaţia „Salvaţi Copiii”. De asemenea, Salvaţi Copiii spune c...
Medicii de la Maternitatea Botoşani spun că au de-a face cu un număr din ce în ce mai mare de paciente cu tumori gigant în zona genitală. Numai într-o singură lună au fost extirpate patru tumori gigant, de peste patru kilograme.
Două ONG-uri au anunţat, luni, că l-au reclamat pe Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, la Consiliul Naţional pentru Combatarea Discriminării (CNCD) după declaraţiile făcute cu privire la minorele care devin mame. Acesta a declarat, s...
fără imagine
Alexandra a născut când avea 14 ani. Acum are aproape 16. Când i-a vorbit prima oară cineva despre contracepţie, era prea tarziu: Alexandra era deja însărcinată în trei luni. Prin aceeaşi situaţie trec mii de fete în România.
Alexandra a născut când avea 14 ani. Acum are aproape 16. Când i-a vorbit prima oară cineva despre contracepţie, era prea tarziu: Alexandra era deja însărcinată în trei luni. Prin aceeaşi situaţie trec mii de fete în România....
Medicii consideră că lipsa educaţiei sexuale duce la astfel de situaţii şi e nevoie de mai multă atenţie pentru acest subiect.
România se află printre ţările cu cele mai multe mame minore din UE, depăşind chiar nouă ţări africane, dar şi cu cele mai multe decese ale copiilor sub 5 ani (cauzat de naşterile precoce ale româncelor). Acestea sunt doar câteva dintre efectele lips...
Ionela, elevă în clasa a IX-a la Grupul Şcolar Lungani, judeţul Iaşi, are 17 şi doi copii. Tânăra mamă din satul Crucea, comuna Lungani, are împreună cu Alin, un tânăr în vârstă de 18 ani cu care trăieşte în concubinaj, doi băieţi.
În judeţul Botoşani tot mai multe adolescente devin mame înainte să împlinească 18 ani. Iar numărul acestora se menţine constant, în jur de 100 pe an. Mai mult, la Botoşani, în mediul rural aproape că există o tradiţie a mamelor minore.
Legea prin care este interzisă educaţia sexuală în şcoli fără acordul părinţilor, sub sancţiunea închisorii, adoptată tacit de senatori, este analizată acum de deputaţi. Specialiştii spun că educaţia sexuală le oferă copiilor şi adolescenţilor răspun...
Pozele în care elevi de clasa a IX-a mimau sexul oral la un bal al bobocilor au provocat un val de comentarii negative inclusiv din partea unor lideri de opinie. Adevărata problemă legată de tineri, şi care a atras mult mai puţină atenţie, este faptu...
România este pe primul loc în UE la numărul de copii născuţi tot de copii, adică de mame cu vârste sub 15 ani. Mai mult, cifrele arată că la noi în ţară se află o treime dintre toate cazurile de la nivelul Uniunii Europene, adică 676 din 2000.
Medicii celei mai mari maternităţi din Capitala Moldovei trag un semnal de alarmă şi arată că numărul mamelor minore s-a dublat în ultimii şapte ani. În prima jumătate a acestui an sunt deja înregistrate 102 cazuri, faţă de 137 câte au fost pe tot pa...
De la începutul anului, săptămânal, 11 adolescente din Iaşi au devenit mame. Numărul lor este într-o creştere alarmantă, fiind dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cele mai multe minore care au trecut forţat de la copilărie la responsabili...
În Iran, a doua ţară din lume cunoscută pentru condamnarea la moartea, un număr mare de minore închise în centre de corectare a delicvenţei juvenile numără zilele până la împlinirea vârstei de 18 ani, vârsta la care vor fi executate. Fetele îşi aştea...
Tot mai multe copile din Botoşani trec direct de la legănatul păpuşilor la îngrijit proprii lor copii. Medicii de la Obstetrică şi Ginecologie spun că în 2015, numărul acestora a crescut faţă de anul trecut, majoritatea provenind din mediul rural.
O fată de 11 ani a născut duminică într-un spital de pe insula grecească Creta, uimind medicii care spun că nu au mai văzut niciodată o naştere la vârste mai mici de 14 ani.
Nu mai puţin de 27 de bebeluşi au fost abandonaţi în maternitatea Spitalul de Urgenţă Vaslui de la începutul anului 2014. Patru abandonuri au fost înregistrate în luna august, iar prima jumătate a lunii septembrie, un bebeluş a fost lăsat în spital d...
Datele oficiale privind sarcinile la tinere este cel puţin îngrijorător. Peste 16.000 de tinere care încă nu au împlinit 19 ani au rămas însărcinate în 2012, 10.000 dintre acestea apelând la avort. Bistriţa-Năsăud este judeţul cu cele mai multe mino...
Aproape 50.000 de minore au născut între ianuarie 2009 şi iunie 2012, potrivit unui bilanţ făcut de Ministerul Sănătăţii pe baza raportărilor de spitale, potrivit agenţiei Mediafax. În statisticile oficiale, România figurează cu doar un sfert din ace...
Din ce în ce mai multe minore devin mămici la noi în ţară. Astfel, România este singurul stat din Europa în care numărul mamelor minore creşte anual.
La Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria nasc anual zeci de minore, majoritatea fiind fetiţe de 12-13 ani.Anul trecut, 123 de minore au schimbat păpuşile cu scutece, iar de la începutul acestui an, alte 14 au devenit mămici.