lucrari de reabilitare - ultimele știri
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat vineri că, în luna martie, vor începe lucrările de conservare şi protejare a Hanului Solacolu, din Calea Moşilor nr. 134-134A.
Circulația va fi restricționată pe breteaua aferentă sensului de mers către Str. Turda, care realizează legătura cu Calea Griviței (atât urcare, cât și coborâre), începând cu data de 17.08.2023, ora 07:00.
Superbul ansamblu funerar monumental al doctorului Aristide Serfioti este de o frumusețe rară și se află în află în cartierul Filești din Galați. Din cauza infiltraţiilor, în interiorul cavoului, fresca s-a degradat și sunt necesare lucrări de reabilitare
Lucrările de restaurare la Cetatea Râșnov, începute în 2019, au fost sistate în noiembrie 2022. Acum nu se știe când va putea fi vizitat din nou obiectivul turistic
În prezent, proiectul este realizat în proporţie de 75 % şi are un termen de execuţie de 14 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a transmis că se reiau lucrările la podurile dunărene de pe Autostrada Soarelui, fiind impuse restricţii de trafic, până în 22 decembrie.
Primăria Capitalei va reîncepe, luni, lucrările de reabilitare la Teatrul Ion Creangă, sala din Piaţa Amzei, după mai mult de 10 ani de blocaje, a anunţat, joi, primarul general al Capitalei Nicuşor Dan.
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti a anunţat că circulaţia rutieră în Pasajul Unirii a fost oprită temporar marţi seara, 17 mai a.c., în intervalul orar 23:30 – 05:00, potrivit Primăriei Sectorului 4.
Începând de astăzi, 02.08.2016, demarează o serie de lucrări de reabilitare la Podul de peste râul Vedea, pe Drumul European 70, la intrarea în Alexandria.
Lucrările de reabilitare a Palatului Culturii din Iaşi sunt pe final. Complexul muzeal va găzdui expoziţii artistice începând cu luna aprilie. Publicul larg va putea vizita din iunie patru muzee organizate în interiorul palatului.
…sau măcar tot Bd. Magheru. Legea 282/2015, care modifică Ordonanţa de Urgenţă 20/1994, proaspăt promulgată de preşedintele Iohannis, interzice, începînd de la data publicării în Monitorul Oficial, orice activitate publică (presupunînd aglomerări de ...
Primăria Capitalei a început în urmă cu luni bune lucrările de modernizare şi reabilitare a şoselelor Iancului şi Pantelimon. Se pare că muncitorii care se ocupă de lucrările de aici au uitat să mute stâlpii de iluminat care au rămas în mijlocul stră...
Infiltraţia a afectat o parte din tavanul holului care leagă sectorul vechi al Unităţii de Primiri Urgenţe, de cel reabilitat recent. Echipa tehnică a intervenit rapid, aşa încât pacienţii nu au fost afectaţi de această situaţie.
Există riscul ca lucrările de reabilitare pe fonduri europene la Muzeul Regiunii Porţilor de Fier din Drobeta Turnu Severin să nu fie finalizate până la sfârşitul anului, aşa cum este stipulat în contractul de finanţare, în acest moment proiectul fii...
Reabilitarea gratuită a blocurilor din sectorul 6 al Capitalei continuă, Primăria Sectorului 6 adăugând pe listă alte 32 de blocuri la care au început lucrările în această săptămână....
Lucrările de reabilitare a Târgoviştei sunt în toi. Toată conducerea primăriei Târgovişte, în frunte cu primarul Gabriel Boriga, a fost astăzi pe teren, pentru a inspecta lucrările la PIDU B, zona Micro XI, acolo unde s-a asfaltat strda Vasile Blende...
Primăria Municipiului Bucureşti a anunţat ieri că vor începe lucrările de reabilitare pentru acoperişul Teatrului Evreiesc de Stat, care vor dura 18 luni. Spectacolele instituţiei se vor muta la Sala Nouă a Teatrului de Comedie.
Enel anunţă întreruperea curentului electric în mai multe zone din Capitală, din cauza lucrărilor de modernizare şi reabilitare a reţelei de distribuţie....
Primăria Municipiului Bucureşti a anunţat că sâmbătă vor începe lucrările de modernizare şi reabilitare a sistemului rutier şi a liniei de tramvai pe şoseaua Iancului.
Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a anunţat, vineri, începerea lucrărilor de reabilitare a falezei din zona Cazinoului şi a prezentat mai multe proiecte realizate de municipalitate, care au în vedere reabilitarea zonei Peninsulare şi care...
Sala de naşteri din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău se află în plin proces de reabilitare, mămicile aducându-şi pe lume bebeluşii într-un spaţiu amenajat în cadrul secţiei de ginecologie.
Sala de naşteri şi blocul operator de ginecologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău vor intra de luna viitoare în reabilitare, fără a fi nevoie însă de mutarea provizorie a secţiei la un spital din altă localitate.
Primăria Sectorului 1 a anunţat că, în săptămâna 18 iunie - 22 iunie, compania Apa Nova Bucureşti va executa lucrări de reabilitare la reţelele de apă pe mai multe zone, ceea ce înseamnă că locuitorii afectaţi nu vor mai avea apă rece....
Primăria Sectorului 1 informează pe locuitorii din cartierul Bucureștii Noi că între 14 şi 18 mai, apa va fi oprită din cauza unor lucrări de reabilitare la reţeaua de canalizare.
Valoarea proiectului este 315 milioane de euro și include lucrări de modernizare a staţiilor CFR, a liniei ferate şi construcţia de pasaje peste calea ferată. La finalul investiţiei, trenurile vor putea circula cu 160 de kilometri pe oră....
În perioada imediat următoare Gara CF Zalău va intra în reparaţii capitale. Zilele trecute a fost semnat contractul de execuţie al lucrărilor de reabilitare şi modernizare cu firmele care au câştigat licitaţia internaţională. Valoarea investiţiilor? ...
Lucrările de reabilitare a Colegiului Naţional Andrei Mureşanu din Bistriţa au ajuns la final şi joi, 15 decembrie, va avea loc recepţia clădirii modernizate din fonduri europene de către Creativ Grup SRL...
Lucrările de reparații la bulevardul Decebal au început în luna aprilie și au fost terminate în iunie. În total au fost investiți peste un milion de lei în repararea a două tronsoane de pe bulevard. Banii au venit prin Programul Operațional Regional ...
Lucrările de amenajare a turnului Primăriei au fost, în sfârșit, finalizate, după 35 de zile de amânare. Turiștii care vor dori să se bucure de panorama orașului vor avea de urcat 250 de trepte, până în vârf, însă abia din primăvara anului viitor....
Lucrările de reabilitare a Cetăţii Rupea, din judeţul Braşov au început încă din luna aprilie a acestui an....
În timpul lucrărilor de reabilitare a Cetății Oradea, au fost făcute mai multe descoperiri arheologice. Potrivit managerului proiectului de reabilitare al Cetățeii, Dumitru Sim, fost găsite mai multe construcții vechi, despre care nu se știa până acu...
Locatarii blocurilor - turn din cartierul severinean Aluniş stau pe uscat din luna mai, când au început lucrările la reţea . Deşi oamenii au făcut nenumărate sesizări în acest sens, situaţia se va remedia abia la toamnă.