În România avem o pildă despre mai binele care este duşmanul binelui. Tot astfel cum, la nivel internaţional, o serie de experienţe reclamă fuga de paradigma ucenicului vrăjitor, gata să deschidă Cutia Pandorei şi să aducă toate năpastele peste lume de dragul unor aspiraţii şi ambiţii de mai bine, mai tare, mai important.
Publicarea a mai bine de 250.000 de depeşe diplomatice americane a produs un cutremut politic acum 10 ani. Iar fondatorul Wikileaks, Julian Assange, a devenit definitiv inamicul nr. 1 al statului american.
Serbia şi Muntenegru fac schimb de expulzări de amabasadori, gest care poate anunţa o mereu posibilă reluare a tensiunilor din Balcani, abia ascunse sub enorma presiune europeană care încearcă să detoneze ameninţarea "butoiului cu pulbere".
Ştefan Radoveanu nu este deloc un interlocutor comod,
confortabil. Tranşant, abraziv adesea, riguros, la obiect. Deopotrivă, curajos
şi cu mintea deschisă la ceea ce înseamnă transformare sistemică în Educaţie.
De patru decenii tăieşte şi munceşte în Elveţia. De o bună bucată de timp, construim conversaţia noastră despre Şcoala pe bune, cu accent pe valoarea
autentică a învăţământului profesional dual. Rezultat: proiectul de faţă.
Mai multe surse spun
că acest scenariu este luat în calcul la
PNL. Şi că se poartă deja discuţii secrete cu PSD. Orban nu se vede guvernând
alături de USR PLUS, cu miniştri care nu-l ascultă, ba îl mai şi critică pe
unde apucă. Condiţiile pe care le pune USR PLUS, pentru a intra oficial la guvernare cu miniştri în guvernul Orban, sunt de neacceptat pentru PNL. Prima condiţie ar fi ca nu Orban să conducă viitorul guvern, ci un alt liberal.
Faptul că Netflix găzduieşte o poveste autentică despre războiul din Irak – poveste în care americanii lipsesc cu desăvârşire şi chiar irakienii luptă împotriva insurgenţilor ISIS – pare să anunţe o adecvare a strategiei de a moderniza cultural Orientul Mijlociu şi de a-l scoate de sub vraja fundamentalismului islamic fără a-i agresa însă identitatea printr-un exces occidental.
Valoarea de piaţă a parlamentarilor din legislatura curentă, aşa cum reiese ea din CV-urile publicate pe site-ul oficial al parlamentului, calculată după aceleaşi criterii de evaluare şi standarde pe care le folosim şi în recrutările din mediile de afaceri, în companiile mari şi serioase.
Suntem oricând pregătiţi de atac. Pe stradă, la muncă, la ghişeu, în campanii. Dezbinarea a ajuns în societatea noastră la cote maxime. Mă întreb dacă se poate şi mai rău. Ducem lupte zilnic, deşi suntem pe timp de pace. Oare de ce vedem mai des răul în cei de lângă noi?!
Mă număr printre cei pentru care spiritualitatea contează enorm. Respect
credinţele oamenilor, chiar dacă uneori nu le înţeleg. Am citit
scrisoarea IPS Teodosie către guvern şi prim-ministru. Am citit şi
răspunsul premierului. Sunt uimită, o spun cu toată sinceritatea.
Celălalt e Putin. În spatele Turnului Spasski, Biden este încă doar un candidat care aşteaptă să fie recunoscut oficial.
În
cei doi ani pe care i-am petrecut la Buenos Aires, prezenţa de fundal
a lui Diego Maradona mi-a atras rareori atenţia. Neinteresată de
fotbal, m-am mulţumit cu vagi informaţii despre celebrul Pibe de oro
(Puştiul de aur), obiectul unei idolatrii naţionale care a inclus
porecla Dios (sau D10s).
La distanţă de
câteva luni, Daniil Trifonov şi profesorul său, Serghei Babayan, şi-au lansat
albume proprii la o celebră casă de discuri: doi mari pianişti ruşi, cu marele
repertoriu rus – discipol şi maestru.
Într-o epocă a fragmentării şi a disoluţiei identitare, Statul român
este chemat să realizeze mai multă unitate între oameni; mai multă
unitate între regiunile ţării; mai multă unitate între sate şi oraşe;
între metropolă şi provincie; între ţară şi diasporă.
Aflu de la doctoriţa satului, fiică de olar din chiar satul Olari, medic strălucit, dar şi un istoric al lumii de la poalele Măgurii Slătioarei, că ne-a mai părăsit un nonagenar din cei trei, patru, câţi mai rămăseseră să povestească şi astfel mă văd dator să aştern pe fila de azi a calendarului o istorie mai veche, cu tâlc, fireşte, şi uitată de cei de azi.
Îmi imaginez o astfel de frământare interioară generată de înfrângerea pe care a suferit-o ieri domnul Macedon (Teodosie) Petrescu, arhiepiscopul Tomisului.O să prezint faptele, cu câteva elemente mai puţin cunoscute publicului, dar care dau măsura modului inuman în care acţionează arhiepiscopul creştin-ortodox Teodosie şi unii dintre cei care îl susţin.
Provocările actuale, contextul, situaţia sunt extraordinar de mari şi dificile. Au nevoie de răspunsuri pe măsură! Ne aflăm în faţa unor alegeri cruciale, moment comparativ pentru România cu schimbarea de regim politic dintr-un alt decembrie din 1989, asemănător cu momentele cheie ale intrării în NATO şi în Uniunea Europeană, paşi vitali fără de care ţara noastră nu ar mai fost acum aici. Cu efecte şi consecinţe mulţi ani de aici înainte!
