lideri politici - ultimele știri
Dorin Cioabă, cunoscut ca regele internaţional al romilor, i-a îndemnat, vineri, pe liderii politici şi ai organizaţiilor acestei comunităţi să nu facă alianţe electorale cu partidele extremiste şi să nu îşi mai spună "ţigani".
Într-un ritm din ce în ce mai rapid, coșmarul violenței capătă noi și noi forme, amenințând deja zonele profunde ale stabilității și securității societăților democratice.
Informaţia că Mihai Chirica, primarul Iaşului, nu va putea să-şi exercite funcţia, după ce a fost pus sub control judiciar, fiind acuzat de fals intelectual în formă continuată şi instigare la uzurparea funcţiei, a stârnit numeroase reacţii la nivel ...
Sute de organizaţii non-guvernamentale din întreaga lume au semnat o scrisoare deschisă în care susţin ONU, spunând că pandemia de coronavirus a accentuat conflictele, criza climatică şi inegalităţile la nivel mondial. Liderii politici sunt chemaţi s...
Ce înţelegem despre conducătorii noştri, la prima citire a CV-urilor lor oficiale de pe site-ul Parlamentului, cel puţin. Mai jos sunt reacţiile şi comentariile lui George Butunoiu, project architect Politoscop, la citirea acestora.
În faţa catastrofelor, masele îşi doresc lideri tari. Cu cât bilanţul lor e mai jalnic, cu atât liderii sunt mai fericiţi să se afişeze în postúri superbe: tari, puternici, regali. E ridicol? Da, dar cui să-i mai pese?
În opinia cetăţenilor germani Angela Merkel, Vladimir Putin şi Emmanuel Macron vor juca un rol semnificativ în soluţionarea problemelor globale anul viitor.
Europarlamentarul Partidului Mişcarea Populară Traian Băsescu exclude ca PMP să fie absorbit de către PNL şi spune că partidul din care face parte nu este PDL-ul condus de cei care conduceau acest partid când "s-a predat" la liberali. Băsescu spune c...
Norvegianul care trăieşte de 16 ani la Cluj-Napoca a vorbit pentru „Adevărul” despre „misoginismul extrem” din societatea românească şi ce măsuri pot fi luate.
Primarul PSD al Sectorului 3, Robert Negoiţă, a participat duminică la primul congres al partidului Pro România, fondat de Victor Ponta. Acesta a ţinut inclusiv un discurs în care a declarat că, într-o perioadă în care „e trendy să fii contra”, „a fi...
România politico-economică e, de mulţi ani, un câmp de bătălie. Interese locale şi nu numai, mai mici sau mai mari, personale sau de grup, economice sau militar-strategice sunt amestecate într-un uriaş cocktail care dă bătăi de cap tuturor. De aceea,...
Psihologii spun că frecvenţa unui mesaj electoral contează mai mult pentru oameni decât valoarea şi coerenţa acestuia, dar şi că teama e o „armă“ redutabilă, care-i scoate din case şi-i determină să voteze....
În prima zi de campanie electorală, preşedintele PSD Liviu Dragnea a fost prezent, la Teleorman, unde a avut loc lansarea candidaţilor la parlamentare, în timp ce liderul PNL Alina Gorghiu a încercat să se împartă între Bucureşti şi Timişoara, unde d...
E limpede că ţărişoara nu merge prea bine. (Aproape) toată lumea se întreabă de ce. Răspunsul cel mai la îndemînă se referă la corupţie. Şi nu se poate contesta că patriotul român fură ca-n codru şi fură codrul însuşi, dacă se iveşte ocazia.
Informaţiile neoficiale arată că PNL şi UNPR se pregătesc de fuziune sau alianţă, la mijlocul lunii iulie. Miza pe termen scurt?
Ce ghinion, ar spune prezidentul! După ultimele estimări, o bogăţie estimată între 21 şi 32 de milioane de milioane (trilioane) de dolari este ascunsă, neimpozitată sau impozitată superficial, în locaţii secrete din întreaga lume. Toată această masă ...
Poliţia olandeză intenţionează să dreseze vulturi pentru misiuni de doborâre a dronelor civile care constituie pericole la adresa siguranţei publice, informează site-ul agenţiei Reuters.
Situaţia internaţională şi cea din România creează oportunităţi noi, nebănuite, pentru tinerii lideri, pentru noi politici publice care să răspundă în mai mare măsură aşteptării publicului şi pentru o nouă generaţie de politicieni care au în spate re...
Trăim astăzi cea mai acută stare de paralizie socială de la Revoluţie încoace. Nimeni nu ştie cum să iasă din situaţia actuală, tuturora le este frică şi de propria umbră, de la presă la politicieni, de la activişti la formatori de opinie, toţi aştea...
Ministerul de Interne se ascunde în spatele anchetei procurorilor pentru a explica tăcerea ministrului Gabriel Oprea în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină, care deschidea coloana oficială a demnitarului. Oficialii MAI invocă o lege pe care nu s-...
România trebuie să rupă cercul influenţei politice asupra deciziilor economice, a declarat ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, el făcând apel către liderii români să lase la o parte preocupările politice şi să nu se mai amestece în administrare...
PNL înregistrează eşec după eşec şi nu reuşeşte să se remarce prin nicio acţiune politică. „Adevărul“ a consultat mai mulţi specialişti în analiză politică pentru a explica motivele ineficienţei de care dă dovadă Opoziţia....
„Situaţia în Ucraina a evoluat astfel, încât Vladimir Putin este nevoit să meargă înainte, pentru a nu pierde tot ce a obţinut anterior. După anexarea Crimeei la Rusia, Putin a devenit ostatic al „logicii biciclistului”, când trebuie să acţioneze ped...
Amploarea şi răspândirea reţelelor de socializare în România au adus un nou instrument de mobilizare politică. Paradoxal, acest instrument nu este la îndemâna organizaţiilor politice clasice – partidele politice – şi, pe termen mediu şi lung, tinde s...
Anul 2015 trebuie să fie anul acţiunii, anul în care ar trebui să restartăm felul cum sunt tratate politicile publice şi felul în care ar trebui să se ia măsuri serioase privind economia ţării, educaţia şi sănătatea. Din punctul meu de vedere, cele m...
Vicepremierii Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea şi-au exprimat deja opţiunea de vot. Liviu Dragnea speră că prezenţa la vot va fi peste cea din primul tur, când au votat 9,4 milioane de români.
Avionul MH17 al Malaysia Airlines, cu 283 de pasageri la bord şi 15 membri ai echipajului, s-a prăbuşit joi seară în estul Ucrainei, cauzele fiind până în prezent neprecizate, însă cele mai multe informaţii ale autorităţilor şi ale surselor media, su...
Adjunctul Victoriei Nuland, americanul Hoyt Yee, i-a convocat pe liderii noştri politici la Ambasada SUA. Principala temă ridicată de politicenii români a fost liberalizarea vizelor pentru America....
Peste puţin timp vom fi conectaţi la un eveniment deosebit: Mondialul de fotbal din Brazilia. De fapt, este un moment pe care îl aşteptăm din 2010, deoarece acea ediţie nu a avut prea mult spectacol, ci doar zgomotul unor vuvuzele de care nu aveam ne...
Eu nu sunt fana lui Antonescu. Nici a lui Ponta. Nici a lui Băsescu. Poate că am fost, în aceşti 7 ani, fana fiecăruia pe rând, dar fiecare pe rând m-a dezamagit, în felul lui. Am învăţat, ca şi basarabeancă, să disociez binele pe care un lider polit...
Statele Unite ale Americii au introdus, vineri, sancţiuni împotriva a şapte lideri şi a unui grup petrolier din Crimeea, suspectaţi că ar ameninţa „pacea şi stabilitatea Ucrainei”, a anunţat Departamentul Trezoreriei americane într-un comunicat, info...
Preşedintele partidului Forţa Civică (FC), Mihai Răzvan Ungureanu, a lansat un apel către toţi liderii partidelor politice din România, de a participa la o dezbatere publică referitoare reprezentarea României în Parlamentul European....
De asta putem fi siguri: tragedia aviatică de săptămâna trecută, cu tot cortegiul de bâlbe şi pilde de incompetenţă din partea structurilor statului plus plus acţiunea – să-i zicem – neconvingătoare împotriva asaltului zăpezii nu sunt, din păcate, ul...
Am intrat în noul an, 2014, cu atâta Speranţă că va fi mai bine, că va fi mai multă stabilitate, că ne vom îndrepta spre normalitate, nu mai mult, normalitate, că poporul căruia îi aparţinem şi astfel, fireşte, noi înşine, noi toţi vom izbuti să ne ...
Marile personalităţi ale lumii au influenţat în mod decisiv istoria prin modul în care au gândit, dar mai ales prin maniera în care au ales să acţioneze....
Actorul irlandez Peter O’Toole a intrat în istoria cinematografiei mondiale prin rolul său în „Lawrence al Arabiei”, în 1962, celebritatea anglo-saxonă murind duminică în urma unui boli de care suferea....
Cu diferenţe colosale între ei, de miză, de popularitate, de proiect politic, cam aceştia sunt cei şapte care vor influenţa, prin participare sau nu, schema electorala a prezidenţialelor din 2014....
Premierul Victor Ponta a răspuns declaraţiilor preşedintelui Traian Băsescu referitoare la vizitele în Asia, spunând că remarcile negative vin ca urmare a faptului că şeful statului se află la final de mandat şi „nu mai merge nicăieri“.
De la o vreme, cine priveşte cu atenţie în politica mondială observă o tendinţă de întinerire la nivelul grupului celor care ajung în funcţii importante, iar la noi acest aspect a apărut şi el – în toată dimensiunea sa, mai ales în forma sa de manife...
Liderul deputaţilor liberali, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat, la România TV, că eventuala reinstalare a lui Traian Băsescu ca preşedinte în urma nevalidării referendumului nu va destabiliza USL. Pe de altă parte, Tăriceanu susţine că reîntoarcere...
Într-un comunicat remis presei în 5 iulie conducerea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) „îşi exprimă dezaprobarea fermă faţă de invocarea, de către lideri politici sau formatori de opinie, a uno...
Președintele Greciei, Carolos Papoulias, i-a convocat pe liderii partidelor politice pentru a discuta despre formarea unui nou guvern. Dacă formațiunile politice nu ajung la un acord până joi, în iunie se vor organiza noi alegeri legislative.
Noul preşedinte ales al Federaţiei Ruse a fost felicitat de mai mulţi lideri politici de la Chişinău....
Până acum, s-au aplicat sancţiuni contravenţionale în sumă de 9.000 de lei pentru participare la adunări publice nedeclarate. Procesul de identificare continuă. Inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa, Viorel Matei, a declar...