laszlo kover - ultimele știri
Laszlo Kover, președintele Parlamentului Ungariei, a spus că Rusia este victima Occidentului, deoarece a fost împinsă departe de granițele fostului imperiu sovietic. În plus, acesta susține că Occidentul a greșit când a încercat „să scoată Ucraina de sub sfera de influență a Rusiei”.
Președintele Parlamentului Ungariei a declarat, la un eveniment la Tușnad, că maghiarii și secuii luptă nu doar pentru ei, ci pentru ca „Europa să rămână a europenilor”. Oficialul a vorbit și despre familia tradițională.
Legea ungară anti-pedofilie este una dintre cele mai importante legi adoptate în ultimii 12 ani, iar „furia pe care ea a provocat-o printre politicienii din vestul Europei este iraţională”, a declarat preşedintele Parlamentului Ungariei, Laszlo Kover...
Preşedintele Parlamentului ungar, László Kövér, şi-a moderat, în acest an, tonul declaraţiilor pe care, în mod tradiţional, le lansează la taberele de vară din Transilvania ale organizaţiilor maghiare, unele extremiste....
Uniunea Europeană a devenit mai slabă ca oricând în termeni politici, militari şi economici, apreciază preşedintele Parlamentului ungar, Laszlo Kover, într-un interviu acordat luni cotidianului Magyar Hirlap, transmite MTI, preluată de agerpres.ro.
Un factor-cheie în oprirea asimilării comunităţilor maghiare din lume este să fie ajutate să-şi păstreze identitatea printr-un sistem de educaţie care să promoveze legătura lor cu ţara-mamă, iar Budapesta nu se poate baza pe Guvernul român în acest s...
Haosul şi conflictul ameninţă în mod expres acele ţări care eşuează să limiteze admiterea imigranţilor, a declarat marţi, la New York, preşedintele Parlamentului ungar Laszlo Kover, relatează MTI.
Viitorul maghiarilor din Romania provoacă "îngrijorări grave", apreciază preşedintele Parlamentului ungar Laszlo Kover, iar Guvernul Orban vrea să se asigure că Europa nu aude doar vocea celor care recurg la forţă pentru aplicarea "drepturilor consti...
Laszlo Kover, preşedintele Parlamentului de la Budapesta, a venit la Târgu Mureş să ne spună că marşul pentru autonomia secuilor a ajuns la jumătatea drumului şi că Ungaria este un partener interesat de acest succes. Nu-i putem spune, lui şi celor ca...
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, s-a întâlnit astăzi cu ministrul de Externe ungar, János Martonyi. În urma discuţiilor bilaterale, el i-a transmis o invitaţie oficială Preşedintelui Camerei Deputaţilor de la Budapesta, László Kövér...
Steagul secuiesc a fost arborat, vineri, pe Parlamentul Ungariei, ca "simbol al solidarităţii naţionale", informează MTI.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat pentru presa maghiară că mulţi politicieni români nu îşi respectă promisiunile. Deşi consideră că guvernanţii români tratează maghiarii ca pe „nişte cetăţeni de mâna a doua”, Hunor spune că perspectiva pre...
Laszlo Kover, preşedintele Parlamentului ungar, trage un semnal de alarmă privind soarta comunităţii maghiare din România. El susţine că partidele maghiare s-au îndepărtat de nevoile electoratului, iar prezenţa slabă a maghiarilor la algerile din 9 d...
Knesset-ul (parlamentul israelian ) a retras invitaţia adresată lui László Kövér , preşedintele parlamentului de la Budapesta, de a participa la conferinţa internaţională de la Ierusalim , organizată în memoria lui Raul Wallenberg...
Într-o scrisoare adresată preşedintelui parlamentului Ungariei, László Kövér, şi publicată în cotidianul budapestan „Népszabadság”, scriitorul Elie Wiesel îi transmite că renunţă la ordinul Marea Cruce de Merit a Ungariei care i s-a acordat în iunie...
Laureatul Premiului Nobel pentru Pace Elie Wiesel a anunţat că renunţă la cea mai înaltă distincţie ungară, ordinul Marea Cruce, primit în 2004, ca urmare a participării preşedintelui Parlamentului de la Budapesta, Laszlo Kover, la o ceremonie organi...
Premierul Victor Ponta spune că preşedintele Parlamentului ungar, Laszlo Kover, a fost „protagonistul singurului incident grav de campanile", acuzându-l că s-a implicat în campania electorală din România "într-un mod provocator la adresa autorităţilo...
Premierul Victor Ponta afirmă că atitudinea preşedintelui Parlamentului ungar de a veni în România pentru a face campanie electorală în favoarea unei forţe extremiste este reprobabilă, dar că speră totuşi ca acesta să respecte măcar legile, "pentru c...
Preşedintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, spune că statul român are dreptul de a expulza un cetăţean membru al unei ţări UE dacă a încălcat legislaţia ţării, dar consideră că el nu a încălcat-o în trecut şi nu are de gând să o încalce nici în v...
Preşedintele Comisiei de politică externă din Senat, Mircea Geoană, susţine că autorităţile române ar fi „perfect îndreptăţite" să interzică prezenţa în România, în timpul campaniei electorale, a unor politicieni „cu atitudini periculoase şi revizion...
Președintele Senatului, Vasile Blaga, a făcut, la Oradea, câteva referiri la scrisoarea trimisă preşedintelui Parlamentului ungar, Laszlo Kover. Tododată, a afirmat că la alegerile din 10 iunie PD-L va oferi o adevărată surpriză în ce priveşte scorul...
Președintele Senatului, Vasile Blaga, a făcut, la Oradea, câteva referiri la scrisoarea trimisă preşedintelui Parlamentului ungar, Laszlo Kover. Tododată, a afirmat că la alegerile din 10 iunie PD-L va oferi o adevărată surpriză în ce priveşte scorul...
Preşedintele Parlamentului Ungariei, Laszlo Kover, a ajuns în România, cu toate că luni preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului de la Bucureşti, Vasile Blaga şi Roberta Anastase, i-au cerut să îşi amâne vizita după alegerile locale....
Preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, Vasile Blaga, respectiv Roberta Anastase, i-au adresat o scrisoare preşedintelui Parlamentului ungar, Laszlo Kover, în care apreciază că ar fi „utilă" amânarea vizitei acestuia, planificată pentru azi, „...