
Ce meciuri splendide ne aşteaptă la French Open: Semifinalele sunt fabuloase
Au rămas în competiţie doar opt sportivi. Câte patru la feminin şi la masculin. Finala feminină se va disputa sâmbătă, iar ultimul act de la masculin va avea loc duminică.
Au rămas în competiţie doar opt sportivi. Câte patru la feminin şi la masculin. Finala feminină se va disputa sâmbătă, iar ultimul act de la masculin va avea loc duminică.
Proba feminină are programată finala pentru sâmbătă, iar de acum ştim cele patru sportive care se află, în continuare, în cursă pentru trofeul de la Roland Garros.
Turneul de la Flushing Meadows s-a şi încheiat pentru ocupanta locului 73 în lume după primul meci, aşa cum s-a cam obişnuit bucureşteanca de 30 de ani.
„Western & Southern Open“, întrecerea care a fost mutată la New York în acest an, e ultima repetiţie pentru sportivi, înainte de US Open 2020 (31 august - 13 septembrie).
Simona Halep (28 de ani, 2 WTA) a jucat doar 12 partide în acest sezon, înregistrând zece victorii şi două înfrângeri.
Ziua a cincea a fost una agitată şi foarte nebună la Australian Open. Ca o sentinţă definitivă a venit ultimul meci al carierei danezei Caroline Wozniacki, iar în rest surprizele s-au ţinut lanţ, venind ca tirul de mitralieră (3 şi 1/2 la feminin, 2 la masculin). Aşa cum v-am obişnuit, „Adevărul“ vă prezintă rezultatele zilei, reperele şi poveştile de la Melbourne.
Dacă Elina Svitolina (8 WTA), deţinătoarea trofeului, şi-a asigurat prezenţa în careul de aşi încă după a doua etapă în Grupa Violet, în schimb, în Grupa Roşie, prima calificată s-a stabilit abia astăzi, după primul meci din a treia rundă.
Japoneza Naomi Osaka, locul 3 WTA, şi sportiva din Cehia Petra Kvitova, locul 6 WTA, au disputat primul meci al Turneului Campioanelor ce se desfăşoară la Shenzen.
Avem şase dintre cele opt jucătoare calificate pentru Turneul Campioanelor (27 octombrie - 3 noiembrie), iar ultimele două locuri sunt disputate de trei rivale.
Simona Halep a abordat ultimul turneu Premier Mandatory din 2019 de pe locul 5 în lume, iar apoi a urcat pe 4 în ierarhia virtuală. Românca a pierdut însă această poziţie în detrimentul Biancăi Andreescu. Iar căderea poate continua.
Pe fondul problemelor medicale, Simona Halep a intrat într-o criză de formă după ce a câştigat Wimbledon. Iar preţul pentru rezultatele slabe din ultimele săptămâni îl plăteşte acum.
Pentru Simona Halep (5 WTA), sezonul s-a cam încheiat după triumful de la Wimbledon. De atunci, românca a disputat 11 partide: 6 victorii, 5 înfrângeri.
Nici nu s-au încheiat toate partidele din turul II de la US Open, iar proba feminină a rămas deja fără şase capi de serie.
Primele două tururi de la „Western & Southern Open“ au furnizat surprize de proporţii. „Bomba“ a fost eliminarea campioanei en-titre, Kiki Bertens (5 WTA), în faţa lui Venus Williams (65 WTA) care bate spre 40 de ani.
Considerată o favorită la Roland Garros, mai ales după un bilanţ excelent în turneele pe zgură din acest an, Petra Kvitova (6 WTA) a fost obligată să ia o decizie dureroasă.
Proaspăta câştigătoate a turneului de tenis de la Stuttgart, Petra Kvitova a acordat, după terminarea competiţiei, un interviu pentru WTA Insider.
Simona Halep a lipsit de la Stuttgart, după ce s-a accidentat jucând pentru România la Fed Cup, iar imediat a fost depăşită de o rivală în ierarhia WTA.
Petra Kvitova a reusit sa se impuna in finala WTA de la Stuttgart, scor 6-3, 7-6, disputată impotriva jucătoarei din Estonia Anett Kontaveit
Simona Halep a jucat aproape 6 ore pentru România la Fed Cup şi, epuizată fizic şi mental, a fost nevoită să renunţe la „Porsche Tennis Grand Prix“.
Indiferent de ce va face în semifinalele de la Miami Open, Simona Halep şi-a asigurat revenirea pe locul 2 mondial în următorul clasament WTA.
La Miami Open, toate rezultatele par să o favorizeze pe Simona Halep (3 WTA). Naomi Osaka (1 WTA) a ieşit de mult, iar acum a fost eliminată şi Petra Kvitova (2 WTA).
Simona joacă în sferturile de la Miami Open, având, teoretic, o misiune facilă cu chinezoaica Qiang Wang (18 WTA), care a avansat până în această fază mai mult datorită conjuncturii, după retragerea Serenei Williams (10 WTA).
Radim Zondra (33 de ani) va plăti scump, după ce a fost găsit vinovat în procesul în care a fost acuzat că ar fi atacat-o pe Kvitova la ea acasă în decembrie 2016.
Pe cât de impresionantă a fost Simona Halep în „dubla“ Doha – Dubai, jucând finala în Qatar şi avansând până în sferturi în Emirate, pe atât de palidă a fost evoluţia româncei în California.
Simona Halep, deocamdată, nu străluceşte sub soarele din California, însă, spre deosebire de nume mari ale circuitului feminin, care au părăsit deja Indian Wells, românca urmează să joace în optimi.
Belinda Bencic (45 WTA) a învins-o pe Petra Kvitova (4 WTA) şi a câştigat turneul de categorie Premier 5 de la Dubai. În urma acestui rezultat, Simona Halep va rămâne numărul 2 în clasamentul WTA de luni.
Simona Halep a avut un parcurs destul de bun în ultimele două săptămâni, însă, paradoxal, poate pica pe locul 3 mondial, începând de luni.
Simona Halep a început ziua de joi, ştiind că două dintre urmăritoarele ei în clasamentul mondial o pot depăşi în ierarhia WTA în acest weekend.
Finalista de la Australian Open 2019 are evoluţii oscilante la Dubai Tennis Championship. În primele ei două meciuri, ea a pierdut câte un set.
Vedetele circuitului feminin joacă, în această săptămână, la Dubai Tennis Championship şi primele lor meciuri au fost destul de palpitante.