jurist - ultimele știri
Talpan s-a speriat de o petardă, acum declanşează „bomba“: Armata, în mijlocul unui scandal mediatic
Locotenent-colonel în armata română, Florin Talpan s-a dezlănţuit într-un interviu incredibil, criticându-l inclusiv pe ministrul Apărării, Vasile Dâncu! Drept urmare, juristul riscă acum nişte sancţiuni, după ce a fost premiat cu ocazia aniversării ...
Un copil ai cărui părinţi au fugit din Ucraina din pricina razboiului a fost botezat, naşe fiindu-i fiicele unei consiliere locale care a oferit adăpost tinerei familii.
O angajată a Spitalului Municipal din Blaj a învins în instanţă instituţia după ce a fost mutată disciplinar la arhivă, într-un spaţiu neîncălzit, pentru că ar fi reclamat unele probleme din cadrul unităţii sanitare.
Gheorghe Cancel (59 de ani), consilier juridic la ANAF, a iniţiat un proiect unic la nivel naţional. Intitulat ”satele de vacanţă ale artiştilor”, proiectul promovează un sat din judeţul Bacău, locuit în majoritate de ceangăi, şi locurile mirifice di...
Vjosa Osmani a fost aleasă duminică, 4 aprilie, preşedinte de către majoritatea deputaţilor prezenţi în Parlamentul de la Kosovo.
O tânără juristă, fost model şi câştigătoare a mai multor concursuri de frumuseţe, a demisionat din postul de membru supleant 2, neremunerat, al Consiliului de Administraţie al unui spital din Cluj. Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe,...
Medicul Mihai Polinschi activa în această funcţie de mai bine de 18 ani. Înlocuirea acestuia s-a făcut printr-un fax trimis de Ministerul Sănătăţii, după ce ministrul Nelu Tătaru l-a lăudat pe fostul manager la ultima vizită de la Galaţi....
articol publicitar
Ghidul privind acordarea asistenţei judiciare din oficiu în România, realizat de Asociaţia pentru Implicare Socială, Educaţie şi Cultură (ASISED), se adresează tuturor cetăţenilor, dar mai ales studenţilor la drept, venind în sprijinul acestora cu ce...
Antonia Diaconu, procuror la DIICOT Piteşti şi fost prim-procuror al Parchetelor de pe lângă Judecătoria Piteşti şi Judecătoria Topoloveni, a postat pe contul personal de Facebook un text critic la adresa corpului medical din România şi a problemelor...
Dosarul privind vânzarea ilegală a unor locuinţe naţionalizate din Timişoara conţine numele celor care au girat vânzările. Unul dintre semnatarii acestor contracte este fostul căpitan de Miliţie Eugen Mişea, devenit jurist la regia care administra ca...
Un bărbat din Botoşani a încercat să se angajeze la Zona Metropolitană cu acte false. Mai precis acesta a falsficiat o diplomă de licenţă a Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. În cele din urmă falsul a fost descoperit de angajaţii Primăriei...
Noul subprefect este jurist de profesie şi a lucrat în ultimii patru ani la Consiliul Judeţean Vrancea. Ea îl înlocuieşte pe juristul George Bazilescu.
Profesia de mediator a fost aproape uitată în România după ce Curtea Constituţională a stabilit că este neconstituţională obligativitatea părţilor de a trece pe la biroul mediatorului înainte de a începe procesul. Parlamentul României a adoptat o nou...
Când l-am cunoscut pe actualul ministru Tudorel Toader, el nu era o planetă. Era un satelit care gravita în jurul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ de la Iaşi. Un om cu preocupări didactice, mult mai activ şi mai implicat decât însuşi decanul Facul...
Cristi Dinu, un tânăr de 34 de ani de profesie jurist, şi-a deschis în urmă cu trei ani o afacere cu pepeni care merge foarte bine....
În ceea ce priveşte alegerea preşedintelui Curţii Constituţionale, nu trebuie să existe grabă, consideră avocatul Promo-LEX, Vadim Vieru, care a vorbit pe această temă la „Cutia neagră” de la TV8, transmite IPN.
Poet, arheolog, jurist şi istoric, călărăşeanul Vasile Culică a fost desemnat personalitatea lunii martie la Muzeul Dunării de Jos.
O juristă de 38 de ani din Botoşani merge prin şcolile judeţului şi ţine gratuit lecţii de asistenţă juridică. Practic, fără să o plătească nimeni, îi învaţă pe copiii legile, care le sunt drepturile şi obligaţiile garantate prin lege. Se numeşte Anc...
Juristul Liviu Pogorevici îl acuză pe primarul Cristi Valentin Misăilă că îi caută nod în papură pentru tot ceea ce face.
Primarul Cristian Mincă, juristul şi contabilul Primăriei Cosmeşti au fost trimişi în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie, acuzaţi de fapte de corupţie.
Această funcţie era vacantă din luna aprilie, de când actualul primar al municipiului Focşani, Cristi Misăilă, şi-a dat demisia.
Viorel Profiroiu, directorul CUP Salubritate Focşani, este acuzat de jurista instituţiei şi o altă juristă, căreia i s-a desfăcut contractul de muncă în urmă cu două săptămâni, de purtare abuzivă.
Andrei-Octavian Udreanu, un jurist de 39 de ani din din Arad, are o pasiune aparte. De câţiva ani acesta are ca hobby istoria şi activitatea de „reenactment“ istoric, adică reconstituirea unor evenimente militare din trecut.
Liberalul Mihai Seplecan a fost ales astăzi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean cu atribuţii de preşedinte, într-o perioadă în care instituţia se află într-o criză profundă. El are 33 de ani şi şi-a început cariera în instituţie ca şofer al fostul...
Primăria Municipiului Zalău organizează un concurs pentru ocuparea a patru posturi din aparatul propriu. Două sunt pentru jurişti, celelalte două adresându-se informaticienilor.
Înlocuirea prefectului de Vrancea a avut loc aseară şi astăzi ar urma ca decizia Guvernului să fie publicată şi în Monitorul Oficial.
Juristul social-democrat Octavian Niţu, cel care a dorit să devină candidatul PSD la prezidenţiale în locul lui Ponta vrea să dea în judecată o colegă de partid. Este vorba de senatoarea Doina Federovici cea care i-ar fi contestat statutul de membru ...
Victor Niţu, un vechi membru PSD de la Botoşani s-a decis să candideze la prezidenţiale. Acesta crede că poate să îl bată pe Victor Ponta în cursa internă a partidului pentru desemnarea candidatului la alegerile din noiembrie. Botoşăneanul susţine c...
Juristul Mihai Malaşevschi susţine într-o analiză pe blogul său că deşi Adunarea Populară a Găgăuziei cât şi Başcanul, au cunoscut despre caracterul ilicit al acestui quasi-plebiscit, totuşi au admis premeditat cheltuirea nejustificată a aproximativ ...
Considerând că nu le sunt respectate drepturile locuitorilor din Pungeşti care au decis să intre în greva foamei încă din ajunul Crăciunului, Simona Niculescu cere ajutorul tuturor avocaţilor din România să îi ajute şi să îi apere pe aceştia în insta...
Cererea depusă de jurista Simona Niculescu va fi analizată în regim de urgenţă astăzi, 11 decembrie, de către magistraţii Judecătoriei Vaslui.
Parcă s-au smintit părinţii, vremurile astea cred că le-au întunecat minţile. De dimineaţă până noaptea nu fac altceva decât să caute pe Internet, să vorbească unii cu alţii, să se uite pe forumuri, să citească broşuri şi articole, să mă sune pe mine...
Dacă civilizaţia umană ar dipărea şi un extraterestru preocupat de bizareriile oamenilor ar dori să afle cine a condus România în ultimii ani, ar fi şocat. În orice arhive naţionale rămân documente semnate de preşedinţi, prim-miniştri, secretari de ...
Şeful Casei de Asigurări de Sănătate Vrancea, juristul Mihai Copaci, îl are de o săptămână coleg în instituţia pe care o conduce pe fratele geamăn Gabriel Copaci.
Directoarea unui SRL a fost reţinută în flagrant delict de către CNA. Femeia a fost prinsă luând mită şi este suspectată de trafic de influenţă
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au admis recursul formulat de juristul Vasile Botomei faţă de decizia Curţii de Apel Bacău de arestare preventivă....
Dacă afirmi că faptele, dramele, tragediile ce formează imaginea de fundal a unui proces colectiv te lasă rece, ceea ce te interesează fiind doar interpretarea şi aplicarea legii, nu înseamnă că ai ales bine. Nu înseamnă că ai ales echitatea ce este ...
Daniel Ovidiu Vâlceanu, juristul de la Minprest condamnat la doi ani de închisoare cu executare pentru corupţie sexuală, a fost dat în urmărire naţională, pentru că este de negăsit.
Daniel Ovidiu Vâlceanu, juristul condamnat la doi ani de închisoare pentru corupţie sexuală, este de negăsit. Poliţiştii nu au putut să pună în aplicare mandatul de executare a pedepsei.
Ovidiu-Daniel Vâlceanu, juristul de la societatea Minprest Serv care a fost prins în scara unui bloc în timp ce îşi atingea organul genital în faţa unei fetiţe de numai nouă ani, a fost condamnat de Curtea de Apel Craiova la doi ani de închisoare cu ...
Un jurist al Primăriei municipiului Chişinău a fost suspendat din funcţie după ce ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie au descins în biroul său....
Juristul Florin Diaconu a fost pedepsit de Judecătoria Iaşi pentru că a monitorizat discuţiile pe care colega lui, Maria Luiza Arsenie le avea pe calculatorul de serviciu....
Culmea, susţine el, unul dintre aceştia, nu numai că reprezintă în instanţă un client împotriva instituţiei în care a lucrat, dar în dosar a semnat şi ca reprezentant al municipalităţii, înainte de a-şi da demisia. Stan avertizează că, în mandatul s...
Procurorii Curţii de Apel Suceava l-au pus sub urmărire penală pe Cristian Popovici, fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani....
Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a decis să îl trimită în judecată pe Florin Cimpoi, juristul firmelor deţinute de omul de afaceri botoşănean, Dumitru Amişculesei....
Adjunctul Direcţiei pentru Evidenţa Populaţiei, Florin Baba, şi jurista direcţiei, Laura Cusa, au fost convocaţi pentru audieri de către procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul privind referendumul, au declarat surse j...
Concursul pentru ocuparea funcţiei de jurist va avea loc luna viitoare, pe data de 3 septembrie. Dosarele de concurs se depun până pe data de 10 august.
Procuratura Anticorupţie a înaintat justiţiei cauza penală a lui Lilian Lisnic, unul dintre juriştii Primăriei Chişinău. Acesta este învinuit că ar fi pretins mită în valoare de 15.000 de euro pentru prestarea anumitor servicii....
Instanța Judecătoriei Târgu-Jiu a decis, astăzi, înlocuirea măsurii de arestare preventivă cu aceea a „obligării de a nu părăsi localitatea în care locuieşte, respectiv municipiul Tg.-Jiu“., se precizează în instanță.
Un bărbat de 35 de ani, din Târgu Jiu, a fost surprins ieri în scara unui bloc, de către un locatar. Juristul avea pantalonii în vine şi se pregătea să agreseze sexual o fetiţă de doar 9 ani, care locuia chiar în acel bloc.
Un jurist a fost prins în flagrant în timp ce estorca bani de la agenții care doreau să procure loturi de pământ, scoase în vânzare de Primărie.
După ce în luna septembrie a anului în curs, acelaşi personaj, pe nume Cătălin Florin Sofronie era trimis în judecată pentru trafic de influenţă, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie, Biroul Judeţean Teleorman au primit o altă reclamaţie, care îl...
Un bărbat de 36 de ani a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru că a cerut 55.000 de lei de la două persoane pentru o autorizaţie de construcţie....
Chiar dacă a absolvit dreptul, are un master în domeniu şi conduce de câţiva ani serviciul administrativ din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu, marea pasiune a lui Florin Trăsnea rămâne muzica.Subjugat de n...
Edilii locali din oraşul Murgeni au decis să apeleze la un avocat particular care să reprezinte primăria într-un litigiu pe care instituţia publică îl are cu fostul vice al urbei. Asta deşi unitatea are un jurist plătit pentru astfel de situaţii....
Juristul Adrian Ion Dascălu, care anul trecut şi-a incendiat maşina , a dat foc brutăriei fostei logodince, în Calafat şi a distrus maşina poliţiei a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare.
Licenţiat în teologie şi asistenţă socială, respectiv în Drept, el are o activitate bogată atât pe plan profesional, dar şi social.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au reuşit, în premieră, instrumentarea unui dosar într-o afacere greu de agăţat şi de probat: mafia retrocedărilor condiţionate. Un jurist din Primăria Capitalei şi un angajat al unei firme care administrea...
Ziua lucrează la o fi rmă de consultanţă pentru accesare de fonduri europene, iar seara cântă alături de membrii formaţiei de muzică populară Simplu.