john mccain - ultimele știri
Senatorul republican John McCain, decedat în 2018, s-a ales cu o victorie cu ocazia alegerilor prezidenţiale din acest an din Statele Unite. McCain s-a răzbunat în sfârşit pe Donald Trump, care a pierdut în faţa democratului Joe Biden....
Foştii preşedinţi americani Barack Obama şi George W. Bush, odată rivali ai senatorului John McCain, l-au omagiat pe acesta din urmă aducându-i laude, în timp ce fiica lui McCain a făcut o remarcă deloc subtilă la preşedintele Trump, relatează Reuter...
Trupul neînsufleţit al senatorului John McCain a fost adus şi expus la Capitoliul din Washington, fostul candidat la preşedinţie cu un stiil neconformist primind, astfel, un omagiu solemn şi rar, relatează AFP.
Luni dimineaţă, în Arizona, Rick Davis, purtător de cuvânt al familiei senatorului american John McCain, a citit ultima scrisoare a acestuia către publicul american....
Preşedintele american Donald Trump nu va asista la funeraliile lui John McCain, la Washington, a anunţat luni un purtător de cuvânt al senatorului republican, decedat sâmbătă la vârsta de 81 de ani, relatează AFP.
E plină lumea de politicieni răi. Dar nu toţi se prostituează. Există şi în România unii cinstiţi şi eligibili. Din păcate, puţini. Alţii, între cei mai numeroşi din SUA, îşi distrug singuri, dar eficient, reputaţia.
Fostul senator John McCain a fost „un simbol al generaţiei sale“ care a contribuit la „pansarea rănilor de război“ prin încurajarea normalizării legăturilor între Vietnam şi Statele Unite, a declarat luni şeful diplomaţiei vietnameze, citat de AFP....
Ministerul roman de Externe a transmis, duminică, pe Twitter, condoleanţe familiei senatorului John McCain, afirmând că acesta a fost un prieten constant al României şi a sprijinit rolul acesteia în promovarea stabilităţii, a securităţii şi respectă...
Politicieni, celebrităţi şi jurnalişti i-au adus un tribut lui John McCain, care a murit sâmbătă seară, după ce a suferit mai multă vreme de un cancer cerebral. Senatorul de Arizona, decorat ca erou de război, avea vârsta de 81 de ani....
Senatorul american John McCain, o figură marcantă a politicii de la Washington, a murit la vârsta de 81 de ani, în urma unei lupte cu o formă agresivă de cancer la creier, transmite CNN....
Senatorul american John McCain, o figură reprezentativă a politicii de la Washington, a decis să-şi întrerupă tratamentul pentru cancer la creier, scrie AFP....
Doi senatori americani, unul dintre aceştia fiind fostul candidat republican la preşedinţie John McCain, critică dur, într-o scrisoare transmisă premierului Viorica Dăncilă, modul cum s-a procedat pentru demiterea Laure Codruţa Kovesi, modificările a...
De o parte, niciun cuvânt critic la adresa Rusiei. De cealaltă, poziţionarea pe picior de egalitate cu SUA, ba mai mult - preluarea iniţiativei. Presa occidentală e unanimă: Putin a dominat întâlnirea de la Helsinki. O revanşă în locul simbolic al ul...
Senatorul american John McCain l-a atacat din nou pe preşedintele american Donald Trump, cu care întreţine relaţii conflictuale, ironizându-l din cauza motivului care i-a permis miliardarului să fie scutit de serviciul militar în tinereţe, relatează ...
Senatorul republican John McCain a susţinut că Statele Unite trebuie să-şi întărească poziţiile în jurul Coreei de Nord şi să-i transmită clar liderului Kim Jong-un că un act de agresiune ar conduce la anihilarea ţării sale.
Armata Statelor Unite a lansat luni dimineaţă o operaţiune de salvare după ce distrugătorul USS John S McCain a fost avariat în urma unei coliziuni cu un vas petrolier în apropiere de Singapoare, relatează The Guardian.
John McCain, diagnosticat săptămâna trecută cu cancer la creier, revine azi la Washington pentru un vot crucial privind legislaţia asigurărilor medicale, oferind un impuls emoţional şi matematic important pentru eforturile partidului său de a anula O...
Preşedintele rus, Vladimir Putin, reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea mondială decât gruparea jihadistă Statul Islamic, a afirmat senatorul republican american John McCain, citat de agenţiile internaţionale de presă.
În acest moment, trei miliarde de oameni sunt online. În ultimul minut au avut loc patru milioane de căutări pe Google. Tot în acest minut, peste 400 de ore de conţinut video a fost încărcat pe net.
Senatorul american John Maccain a fost surprins în timp ce primeşte un tricou mai puţin obişnuit de la deputatul ucrainean Svitlana Zalishchuk. Pe acesta era scris numele liderului de la Kremlin, Putin, iar în jurul numelui preşedintelui Rusiei au fo...
Senatorul american John McCain a apărat presa în faţa celui mai recent atac al preşedintelui american Donald Trump, avertizând că eliminarea presei libere este modul în care „încep dictatorii“, relatează Reuters.
Prezent la cea de-a 27-a ediţie a Conferinţei pe probleme de securitate de la Munchen, senatorul republican John MaCain (preşedintele Comitetului senatorial pentru forţele armate), a ţinut un discurs realmente istoric....
Senatorul republican John McCain s-a distanţat vineri de mesajul liniştitor pe care au încercat să îl transmită oficialii americani în Europa, spunând că administraţia preşedintelui Donald Trump este în haos, relatează Reuters.
Pentru a doua oară în ultimii doi ani, opozantul rus Vladimir Kara-Murza, un critic înverşunat al Kremlinului, se află în stare critică la spital....
Senatorul republican John McCain, preşedintele Comisiei pentru Servicii Armate din Senatul Statelor Unite, s-a declarat îngrijorat de problemele create de adoptarea de către Guvern a OUG 13/2017 în domeniul luptei anticorupţie, conform unui comunicat...
Preşedintele american, Donald Trump, i-a atacat dur duminică noaptea pe Twitter pe senatorii republicani John McCain şi Lindsey Graham, acuzându-i că încearcă să declanşeze al Treilea Război Mondial, după ce aceştia au criticat dur ordinul executiv p...
Ordinul executiv al preşedintelui american Donald Trump de a interzice intrarea în SUA a cetăţenilor din şapte ţări majoritar musulmane este „derutant“ şi ridică câteva semne de întrebare, a declarat duminică senatorul republican John McCain, notează...
Senatorul John McCain i-a trimis luna trecută directorului FBI James Comey documente despre presupuse contacte secrete între echipa de campanie a lui Donald Trump şi Moscova şi potrivit cărora serviciile ruse de informaţii deţin materiale compromiţăt...
Statele Unite sunt dedicate asigurării securităţii regiunii baltice şi NATO, a declarat marţi senatorul republican John McCain, aflat în capitala estonă, într-o vizită considerată o tentativă de a linişti temerile legate de politica preşedintelui-ale...
Abandonat de mulţi dintre liderii Partidului Republican, candidatul la preşedinţie Donald Trump i-a atacat dur, pe Twitter, pe liderul Camerei Reprezentanţilor, Paul Ryan, şi pe alţi republicani „neloiali“ care i-au retras sprijinul.
Donald Trump este criticat în masă în Statele Unite, după publicarea înregistrării în care a fost surprins făcând remarci cu tente misogine în 2005, împreună cu prezentatorul unei emisiuni TV, inclusiv de către soţia şi opţiunea lui de vicepreşedinte...
Preşedintele american, Barack Obama, a afirmat joi, la Orlando, scena celui mai sângeros atac armat din istoria modernă a Statelor Unite, că dezbaterea privind armele de foc trebuie „să se schimbe“, relatează AFP....
Reacţia ambasadorului George Maior după declaraţiilef la adresa României ale senatorului John McCain
Ambasadorul României în Statele Unite, George Maior, reacţionează după ce senatorul republican John McCain a invocat România ca exemplu negativ în discursul său despre dezbaterile electorale americane.
„Ordinea globală pe care am construit-o, în fiecare an, inclusiv aici în Munchen, moştenirea noastră, se destramă. Nu este inevitabil acest lucru, nu apare pentru că nu avem puterea să o împiedicăm sau să o influenţăm, ea se destramă datorită acţiuni...
Preşedintele Comitetului pentru Forţele Armate din cadrul Senatului american, John McCain, a acuzat Rusia de faptul că ocupă treptat teritoriul Georgiei. Oficialul american susţine că, o dată la câteva zile, Federaţia Rusă mută cu câţiva metri gardul...
Senatorul republican american, John McCain, a postat o fotografie, pe contul său de Twitter, în care apare alături de copreşedintele PNL, Alina Gorghiu, aflată într-o vizită în SUA, despre care spune că este „un mare lider pentru următoarea generaţie...
Armata rusă ar putea ataca oraşul ucrainean Odesa, utilizând militarii staţionaţi în regiunea separatistă moldoveană Transnistria, avertizează senatorul republican american John McCain, care condamnă politica SUA de a înarma Ucraina.
După ce senatorul american John McCain l-a catalogat pe Viktor Orban drept un „dictator neo-fascist“, Ministerul de Externe al Ungariei a decis, miercuri, să îl convoace pe însărcinatul cu afaceri al SUA la Budapesta, scrie BBC.
Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Senatului, democratul Robert Menendez, a afirmat duminică faptul că Statele Unite şi NATO ar trebui să furnizeze arme Ucrainei pentru a putea face separatiştilor şi invaziei ruse, idee susţinută şi de re...
Senatorul John McCain a declarat că Rusia va plăti dacă se va demonstra că a doborât avionul Malaysia Airlines MH17, care se îndrepta spre Kuala Lumpur de la Amsterdam. Avionul s-a prăbuşit după ce a fost doborât de o baterie sol-aer în estul Ucraine...
Preşedintele Traian Băsescu l-a avut ca invitat, sâmbătă, la Palatul Cotroceni, pe senatorul republican John McCain, precum şi pe alţi doi politicieni americani, întrevederea celor patru fiind axată pe problemele de securitate din Europa de Est, info...
Senatorul republican american John McCain a criticat atitudinea Germaniei faţă de Rusia, în contextul în care cancelarul german Angela Merkel efectuează o vizită în Statele Unite, unde va discuta cu preşedintele Barack Obama despre criza ucraineană, ...
Senatorul republican american John McCain, fostul contracandidat al preşedintelui american Barack Obama, a avertizat, joi, că Federaţia Rusă ar putea ocupa regiunea separatistă Transnistria, având în vedere ultimele evoluţii din conflictul ucrainean....
Senatorul republican american John McCain, fostul contracandidat al preşedintelui american Barack Obama, a avertizat, joi, că Federaţia Rusă ar putea ocupa regiunea separatistă Transnistria, având în vedere ultimele evoluţii din conflictul ucrainean...
Senatorul republican american John McCain a critica reacţia conducerii de la Washington faţă de acţiunile Rusiei în Ucraina, avertizând că există riscul răspândirii crizei ucrainene în Republica Moldova şi în ţările baltice....
John McCain, la Chişinău: „Rusia e o benzinărie condusă de nişte mafioţi, care aspiră să fie o ţară“
Membrii delegaţiei Congresului SUA care se află la Chişinău, din care fac parte senatorii John McCain, Ron Johnson, John Barrasso şi John Joeven au spus că Washington-ul sprijină Moldova şi că pregăteşte un set de măsuri economice şi politice foarte ...
Senatorul republican american John McCain a exprimat preocupare pentru securitatea Republicii Moldova, pledând pentru intensificarea cooperării militare între Statele Unite şi ţările baltice....
O delegaţie a Congresului SUA va veni în Moldova pe 17 aprilie, în cadrul unei vizite regionale mai vaste, care include opriri şi în Norvegia, Estonia, Letonia şi Lituania. Din delegaţie fac parte senatorii John McCain, John Barrasso, John Hoeven şi ...
Senatorul american John McCain este aşteptat într-o vizită la Chişinău, în contextul îngrijorărilor exprimate de către oficiali de la Washington în legătură cu impactul crizei din Ucraina asupra conflictului din regiunea transnistreană, anunţă Depart...
Senatorul republican John McCain, fostul contracandidat al preşedintelui american Barack Obama, a afirmat într-un interviu pentru postul BBC că acţiunile lui Vladimir Putin din Crimeea se aseamănă cu cele făcute de Adolf Hitler în perioada anilor 193...
Senatorul republican John McCain, fostul candidat la alegerile prezidenţiale americane, a afirmat recent că Vladimir Putin ar putea desfăşura un scenariu asemănător cu cel din Crimeea în ceea ce priveşte Republica Moldova şi Letonia, informează AFP.
Congresul SUA ar trebui să pledeze pentru accelerarea admiterii Republicii Moldova şi Georgiei în NATO ca răspuns la acţiunile Rusiei în regiunea ucraineană Crimeea, propune senatorul american John McCain, citat de postul Vocea Americii.
Se ştia de foarte multă vreme că Jay Leno (63 de ani) se va retrage din cadrul emisiunii „The Tonight Show“, locul lui fiind luat de actorul de comedie Jimmy Fallon. „Au fost cei mai minunaţi 22 ani din viaţa mea. A sosit cu adevărat vremea să plec ş...
Senatorul american John McCain efectuează, sâmbătă şi duminică, o vizită la Kiev, pe fondul protestelor pro-europene din capitala ucraineană. John McCain este cel mai înalt oficial al SUA care vizitează republica fost sovietică de la declanşarea mani...
Doi influenţi senatori americani, printre care republicanul John McCain, au salutat duminică Franţa pentru că a blocat semnarea unui acord asupra programului nuclear între Teheran şi marile puteri la Geneva, relatează AFP.
Senatorul republican John McCain a fost surprins, marţi, jucând poker pe telefonul mobil în timpul audierilor din cadrul Comisiei pentru Relaţii Internaţionale din Senatul american, pe tema unei intervenţii militare a Statelor Unite în Siria, relatea...
Doi senatori americani, John McCain şi Lindsey Graham, au cerut guvernului interimar din Egipt, marţi, în timpul unei conferinţe de presă susţinute la Cairo, să elibereze toţi prizonierii politici, informează BBC....
După mai multe luni marcate de conflicte legislative, Senatul american a adoptat joi prima reformă a imigraţiei din Statele Unite în ultimul sfert de secol, care va contribui la reglementarea situaţiei a milioane de persoane fără acte de identitate....
Republicanii din Congresul american au reacţionat cu vehemenţă joi la anunţul făcut de preşedintele Barack Obama în legătură cu strategia antiteroristă americană şi, în special, la decizia sa de a relansa procedurile de închidere a închisorii militar...