jo2021 - ultimele știri
După un sezon şi jumătate la formaţia din Glasgow, mijlocaşul de 22 de ani poate opta pentru a semna cu o altă formaţie. Asta deoarece o decizie luată de Rangers l-a nemulţumit profund.
Odată cu terminarea sezonului fotbalistic la nivel de cluburi, echipele naţionale vor reveni în atenţia fanilor, la începutul verii.
Naţionala olimpică a României revine la o ediţie a Jocurilor Olimpice de Vară după 57 de ani. Şi e hotărâtă să se întoarcă de la Tokyo cu o medalie.
Înotătoarea Beatrice Câşlaru a reaprins dezbaterea privind alegerea Simonei ca portdrapel al României, la Tokyo. Argumentul contestatarilor, şi anume, că fostul lider WTA n-a fost până acum la JO, nu stă însă în picioare.
Gimnasta de 24 de ani a ratat cele trei finale, la individual compus, bârnă şi sol, pentru care s-a calificat la Campionatele Europene din weekend-ul trecut. Asta după ce a fost diagnosticată cu o infecţie la nivelul rinichilor.
Jocurile Olimpice de la Tokyo s-au amânat pentru vara acestui an (23 iulie - 8 august), ceea ce prelungeşte suspansul în privinţa unui subiect controversat.
Gimnasta de 24 de ani a concurat la Europenele de la Basel, având o infecţie la nivelul rinichilor! Chiar şi aşa, a obţinut unul din cele două bilete disponibile pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo (23 iulie - 8 august), după care a ajuns la spital.
Cea mai titrată gimnastă din istoria României la Campionatele Europene, cu 16 medalii cucerite, a avut o evoluţie eroică, la Basel, în calificări.
Tricolorii au avut un noroc fantastic la tragerea la sorţi şi au cale deschisă spre sferturi, de unde mai avem nevoie de două victorii pentru un rezultat fără precedent.
FCSB a luat ultimul titlu în 2015, iar finanţatorul ei, în disperare de cauză, încearcă să-şi asigure arbitraje favorabile în play-off, ameninţând federaţia.
Antrenorul care va fi pe banca tricolorilor la Tokyo e cel care a şi obţinut calificarea la Jocurile Olimpice datorită parcursului formidabil de la Euro U21 din 2019. Atunci, generaţia lui Ianis Hagi a prins semifinalele.
Tricolorii au evitat cele două „grupe ale morţii“, C şi D, din care fac parte naţionale formidabile, precum Spania, Argentina, Brazilia şi Germania.
Naţionala olimpică, pregătită de Mirel Rădoi, a fost plasată în grupa B şi a evitat forţe ale fotbalului mondial, precum Brazilia, Argentina sau Spania.
După 57 de ani de aşteptare, România a prins, din nou, turneul de fotbal din cadrul Jocurilor Olimpice. La ultima noastră calificare, în 1964, evenimentul a fost găzduit tot de Tokyo.
Cea mai bună gimnastă din România a participat la ultima verificare înainte de Campionatul European de la Basel, competiţie care ar putea să-i asigure biletul pentru Jocurile Olimpice.
După 57 de ani, tricolorii revin la o ediţie a Jocurilor Olimpice! Iar, miercuri, 21 aprilie, Ianis Hagi şi colegii săi vor afla numele adversarilor pe care îi vor întâlni, la Tokyo.
Fostul lider WTA are cele mai grave probleme medicale din ultimii ani. Dovadă şi faptul că, după patru luni şi jumătate din noul sezon, a disputat doar nouă partide
Constănţeanca de 29 de ani speră să fie portdrapelul delegaţiei care se va afla la ceremonia de deschidere, la Tokyo.
În aşteptarea debutului ei la Miami Open, unde s-a înscris şi în proba de dublu, Simona Halep (3 WTA) a stat de vorbă cu jurnaliştii americani.
Spadasina de 36 de ani a obţinut, marţi seară, biletele pentru Tokyo, performanţa ei remarcabilă fiind salutată de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR).
La 32 de ani, interul-stânga a ratat şansa participării la evenimentul care fi găzduit de Tokyo, în această vară, între 23 iulie şi 8 august. Iar asta după ce, în 2008 şi în 2016, Neagu a prins două ediţii de JO, alături de prima reprezentativă.
Sub conducerea lui Alexandru Dedu, aflat în fruntea FRH din 2014, handbalul românesc se duce în cap. Săptămână trecută, băieţii s-au făcut de râs, acasă, cu Kosovo, iar în weekend, fetele au ratat calificarea la Jocurile Olimpice.
Naţionala feminină de handbal a făcut o primă repriză eroică la Podgorica, în confruntarea cu campioana europeană en-titre. Din păcate, în partea secundă, după ce Neagu a fost luată om la om, tricolorele s-au prăbuşit. Calificarea la Jocurile Olimpic...
Din păcate, de multi ori, România e ţara în care competenţa nu contează. Contează, în schimb, pe cine cunoşti sau, în cazul de faţă, iubita cui eşti. Iar Sorana Cîrstea trăieşte o poveste de dragoste alături de fiul lui Ion Ţiriac, şeful Federaţiei R...
Norvegia nu mai pierduse un meci de la 15 decembrie 2019, de la Mondialul găzduit de Japonia! Şi avea 13 victorii la rând. Seria formidabilă a nordicelor s-a încheiat, vineri seară. Ceea ce complică mult calculele în grupa preolimpică din care face p...
În contextul pandemiei de coronavirus, cei mai mulţi japonezi nici nu vor să mai audă de un eveniment care, altă dată, aduna mii de spectatori în arene arhipline.
Jocurile Olimpice şi Paralimpice de la Tokyo se vor organiza fără spectatori din afara Japoniei. Drept urmare, economia ţării va înregistra o pierdere uriaşă, de 13 miliarde de dolari. Iar acest dezastru nu se opreşte aici.
Într-un an olimpic, CIO şi-a ales preşedintele, acesta câştigând al doilea mandat succesiv, de această dată, după nişte alegeri ciudate, online, din cauza pandemiei.
Două partide cruciale, care vor decide calificarea naţionalei feminine de handbal la Jocurile Olimpice de la Tokyo (23 iulie - 8 august), se vor vedea doar la Prima TV.
Handbalul feminin din România are o ultimă şansă de reabilitare, după două turnee finale succesive, în care rezultatele au fost catastrofale!
Sportul românesc, şi aşa la pământ, a primit, astăzi, o pedeapsă cruntă: nu vom avea niciun halterofil la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Într-un sondaj de opinie publicat în Japonia, majoritatea covârşitoare a celor chestionaţi s-au arătat sceptici că sărbătoarea sportului mondial poate avea loc la anul, între 23 iulie şi 8 august, la Tokyo.
În Europa, deocamdată, pandemia e ţinută sub control, însă pericolul răspândirii noului coronavirus n-a dispărut de tot. În plus, nu ştim când şi dacă va apărea valul doi şi cu ce intensitate.
Japonia arată cât de departe suntem de finalul coşmarului: Niponii iau în calcul un scenariu teribil
COVID-19 va face parte din vieţile noastre în următorii ani, iar cine se îndoieşte de acest lucru ar trebui să citească evaluarea unei ţări care va avea foarte mult de pierdut din cauza coronavirusului.
Tokyo 2020 a rămas doar un nume pentru un eveniment care va avea loc în... 2021. Şi, de fapt, nici atunci nu se ştie dacă vom asista la sărbătoarea sportului.
Tokyo pare a fi un oraş blestemat: în 1940, a avut o ediţie a Jocurilor anulată din cauza celui de Al Doilea Război Mondial, iar acum se confruntă cu o situaţie de-a dreptul apocaliptică.
Mereu când apar situaţii de criză sunt şi oameni, ce-i drept foarte puţini, care îşi vor freca mâinile de bucurie. Nici acum situaţia nu e diferită.
Cine şi-a pus speranţele în încheierea rapidă a coşmarului care a pus stăpânire pe planetă ar trebui să-şi revizuiască planurile. Iar când ne spun asta japonezii, înseamnă că se îngroaşă gluma.
Atleta Claudia Bobocea (27 de ani) e ferită de isteria cauzată de pandemie şi îşi vede de viaţa normală în zona Algarve, unde stă opt luni pe an.
Pandemia a „ucis“ acest an pentru sport. Campionatul European a fost mutat pentru intervalul 11 iunie - 11 iulie 2021, iar astăzi s-a aflat când va avea loc marea sărbătoare a sportului, ce va fi găzduită de Tokyo.