izvin - ultimele știri
Criminalul care l-a ucis cu două focuri de armă pe un poliţist din Recaş i-a îngrozit pe locuitorii comunelor şi oraşelor din jur şi nu numai. Tocmai din acest motiv, oamenii au aşteptat nerăbdători ca ucigaşul să fie capturat.
Şeful Poliţiei Române, chestorul Ioan Buda, a ajuns în judeţul Timiş, judeţ în care un poliţist aflat în misiune a fost ucis de un urmărit internaţional.
Cei din familia Toma, care au încercat să-i acorde duminică ajutor poliţistului împuşcat, i-au servit azi cu langoşi şi sandwici pe poliţiştii aflaţi în căutarea criminalului.
Femeia din Izvin care i-a acordat primul ajutor poliţistului împuşcat spune că a trăit clipe groaznice. Angelica Toma povesteşte că atât ambulanţa, cât şi forţele de intervenţie au venit abia după o oră în sprijinul poliţiştilor din Recaş....
Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP) Timiş, printr-o postare pe Facebook, cere demisia ministrului Carmen Dan.
La mai bine de 12 ore de la crima în care un poliţist din Timiş a fost împuşcat mortal, ucigaşul, rănit şi înarmat, este încă liber. Căutările sistate pe timpul nopţii au fost reluate luni dimineaţa.
Inspectoratul General al Poliţiei Române a trimis în judeţul Timiş specialişti pentru a ajuta la capturarea fugarului Marcel Ionel Lepa, acuzat că l-a ucis pe un poliţist aflat în misiune. Totodată, IGPR anunţă că s-a declanşat o anchetă la nivelul I...
Traian Berbeceanu a reacţionat după ce Cristian Amariei, un poliţist de 44 de ani din Timiş a fost ucis în misiune de un fugar dat în urmărire internaţională. Berbeceanu o avertizează pe Carmen Dan, ministru al MAI, că poliţistul ucis în misiune nu e...
Marcel Ionel Lepa, principalul suspect din cazul poliţistului împuşcat mortal în Timiş, era dat în urmărire pentru executarea unei pedepse de patru ani şi opt luni pentru tentativă de tâlhărie. Lepa, recidivist eliberat condiţionat în 2005 după ce fu...
Poliţiştii din Timiş sunt în alertă după ce un poliţist care urmărea un bărbat dat în urmărire a fost împuşcat mortal, iar un alt poliţist care a participat la acţiune a fost rănit.
Nefericitul eveniment s-a petrecut marţi dimineaţa, pe Drumul Naţional 6, care leagă Timişoara de Lugoj. Maşina şoferului care a adormit a acroşat un taxi care circula regulamentar din sens opus şi l-a trimis în afara carosabilului....
Un timişean în vârstă de 68 de ani din Izvin şi-a pierdut viaţa, ieri, în urma unui accident petrecut pe Drumul Naţional 6, care leagă Timişoara de Lugoj....
Un accident de circulaţie spectaculos a avut loc în această dimineaţă pe DN 6, care leagă Timişoara de Lugoj. Un TIR plin cu bere s-a răsturnat în centrul localităţii Izvin. Din fericire nu au fost victime....
Poliţiştii l-au prezentat astăzi pe şoferul care a călcat patru pietoni în faţa instanţei cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile, întrucât tânărul avea permisul de conduceresuspendat, pentru că s-a sustras de la recoltarea probelor bi...
Oamenii legii nu au ce să îi facă şoferului întrucât legea este de partea lui, cu toate că are cazier penal. În plus, situaţia creată este cu atât mai ciudată cu cât rudele băiatului i-au agresat pe poliţişti.
Mulţi tineri timişoreni recurg la gesturi extreme doar ca să se facă observaţi. Drama prin care a trecut copilul de 13 ani din Izvin, care s-a spânzurat pentru că nu se simţea înţeles, nu este un caz izolat....
Frica de profesori şi neadaptarea l-au împins pe Dorin Crişan spre o moarte sigură. Elevul şi-a ameninţat părinţii, de mai multe ori, că vrea să moară pentru că e nefericit, dar gândurile lui nu au fost băgate în seamă. Băiatul a fost diagnosticat cu...