ion tudor - ultimele știri
Ion Tudor nu mai ocupă funcţia de şef al Secţiei Drumurilor Naţionale Târgu Jiu. Acesta a solicitat transferul, care i-a fost aprobat, la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova, unde îşi va desfăşura activitatea la Departamentul Juridic.
O femeie din Drobeta Turnu Severin a primit acasă un colet neobişnuit în care se găsea gunoiul pe care-l aruncase pe marginea unei şosele din Gorj atunci când a tranzitat judeţul.
Lucrătorii Secţiei Drumurilor Naţionale (SDN) Târgu-Jiu au început să facă pe detectivii, pentru a stopa aruncarea gunoaielor pe marginea şoselelor sau chiar în parcările amenajate.
Ministerul Energiei acuză administratorul judiciar desemnat să administreze insolvenţa Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN), Tudor&Asociaţii, că nu a denunţat contractele păguboase încheiate de regie în ultimii ani şi că nu a intervenit ...
Cel mai înalt drum din ţară nu a fost deschis niic până acum circulaţiei din cauză că zăpada nu s-a topit nici până acum la înălţimi de peste 2000 de metri. Drumarii ar putea interveni de mâine ca să cureţe drumul, dar susţin că abia spre sfârşitul l...
Ion Tudor rămâne în fruntea Secţiei Drumurilor Naţionale Târgu Jiu, după ce mandatul acestuia a fost prelungit pe perioada în care titularul de drept, Dumitru Leuştean este suspendat din funcţie, acesta fiind primarul oraşului Novaci.
Autorităţile statului au reuşit, in extremis, suspendarea temporară a lichidării Regiei Autonome de Activităţi Nucleare (RAAN), după ce Tribunalul Mehedinţi a decis în data de 28 ianuarie ca aceasta să intre în faliment. Victoria vine după ce primaru...
Tribunalul Mehedinţi a declarat joi falimentul Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN), unitate deţinută de stat prin Ministerul Energiei şi aflată în insolvenţă din 2013.
Mandatul pe care Ion Tudor îl are în fruntea Secţiei Drumurilor Naţionale (SDN) Târgu Jiu se apropie de final. Acesta va expira în luna februarie, iar Ion Tudor a depus o cerere de prelungire a mandatului.
Curtea de Apel Bucureşti a prelungit cu încă 30 de zile mandatul de arestare a fostului judecător Nicuşor Maldea, de la Tribunalul Caraş-Severin, în dosarul în care este acuzat că a primit 80.000 de euro pentru a admite cererile de intrare în falimen...
Ion Tudor, şeful Secţiei Drumurilor Naţionale (SDN) Târgu Jiu, se declară surprins de sentinţa Judecătoriei Târgu Jiu, prin care s-a admisă cererea unui expropriat de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale de încetare a lucrărilor în zona terenului d...
Lucrările de modernizare a Drumului Naţional 66 Rovinari – Bumbeşti Jiu – Petroşani vor fi reluate după data de 15 martie.
Mai multe gospodării din comuna Drăguţeşti au fost inundate, astăzi, din cauza lucrărilor de modernizare a Drumului Naţional 66.
Pe Transalpina, porţiunea cuprinsă între Novaci şi Rânca, deschisă circulaţiei şi pe perioada de iarnă, se circulă cu dificultate din cauza poleiului.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a reziliat contractul cu firma omului de afaceri gorjean Nicolae Sarcină, care trebuia să asigure deszăpezirea în această iarnă în judeţul Gorj.
Administratorul judiciar al Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare, Ion Tudor, dezminte acuzaţiile pe care i le-a dus ministrul Energiilor la Drobeta Turnu Severin, atunci când a declarat că acesta face jocuri politice şi economice „profund incor...
După ce într-un interval de numai 12 ore au avut loc două proteste ale angajaţilor de la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile la timp, ministrul Energiei, Răzvan Nicolescu a venit vineri la Drobeta Turnu...
Adunarea creditorilor Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN) a aprobat planurile de reorganizare a acestei companii, a declarat Ion Tudor, administratorul societăţii Tudor&Asociaţii, administratorul judiciar al regiei de stat.
Familia şi apropiaţii afaceristului din Râmnicu Sărat care a murit strivit de şenilata pe care abia o cumpărase sunt dărâmaţi după pierderea suferită. Alexandru, fiul bărbatului care a murit la numai 40 de ani, îşi împărtăşeşte durerea pe un site de ...
Administratorul judiciar care se ocupă de insolvenţa Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare are la dispoziţie doar un an, potrivit noului cod al insolvenţei, pentru redresarea activităţii şi, implicit, împiedicarea intrării în faliment al acestui...
Comisarii Gărzii de Mediu Gorj vor să elimine comercianții ambulanți de pe Transalpina care îții comercializează produsele în locuri neautorizate....
Societatea LCC Compania Cărbunelui, cu punct de lucru în localitatea Coroiești, din Valea Jiului, a fost sancţionată de Garda Naţională de Mediu, pentru poluarea Jiului cu praf de cărbune, care a afectat, în special, cursul râului de pe teritoriul ju...
Două aparate inteligente de emitere pe loc de procese verbale și de chitanțe au intrat și în dotarea Poliției Locale Târgu-Jiu, dar acestea nu pot fi folosite deocamdată la aplicarea de amenzi....
Polițiștii locali din Târgu-Jiu ridică mașinile parcate regulamentar pentru a face loc mașinilor de deszăpezire.
În această dimineață, polițiștii locali au pus mâinile pe lopeți și au îndepărtat zapada din fața unităților de învățământ din Târgu-Jiu, care bloca intrarea elevilor....
Incidentul a avut loc în jurul orei 10,30, în centrul municipiului Târgu-Jiu, chiar în faţa Parcului Central....
Două sisteme electronice de constare şi aplicare a amenzilor vor fi puse gratuit la dispoziţia Poliţiei Locale Târgu-Jiu pe o perioadă de două luni. Principalul avantaj constă în reducerea timpului de aplicare a amenzilor şi înregistrarea concomitent...
Magazinul care a fost închis de Poliţia Locală Târgu-Jiu s-a redeschis de curând cu un alt domeniu de activitate. Societatea care administreazămagazinul a acţionat în instanţa de judecată amenzile şi măsura închiderii luate de către Poliţia Locală.
Poliţiştii locali au oprit o tânără de 24 de ani, din Târgu-Jiu, să recurgă la un gest necugetat....
Patronii magazinului de vise din Târgu-Jiu, Get High, care a fost închis de Poliţia Locală în urmă cu aproximativ patru luni, contestă decizia autorităţilor locale.
Poliţiştii locali din Târgu-Jiu au amendat, astăzi, patru comerciante de etnie romă care vindeau haine şi încălţăminte second-hand în Piaţa Centrală.
Directorul Poliţiei Comunitare şi al firmei Polaris au o sarcină grea de îndeplinit pentru depistarea celor care aruncă gunoiul la întâmplare. O chitanţă sau orice alt act găsit în gunoaie ar putea duce la depistarea celor care atuncă ilegal deşeuril...