inflatie - ultimele știri
Prețul petrolului a crescut cu aproximativ 16% până acum în acest an, aproape de 90 de dolari pe baril, în condițiile în care îngrijorările legate de aprovizionare sunt din ce în ce mai mari.
România este, pentru a treia lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate miercuri de Eurostat.
Rata anuală a inflaţiei va continua să scadă în următoarele luni într-un ritm încetinit faţă de anul 2023 şi pe o traiectorie uşor mai ridicată decât cea anticipată în prognoza pe termen mediu din februarie 2024.
FMI: Economia mondială va creşte cu 3,2% până în 2025 însă riscurile provocate de inflaţie se menţin
Economia mondială ar urma să înregistreze încă un an de creştere lentă, dar constantă, pe fondul avansului SUA, al dificultăţilor provocate de inflaţia ridicată şi al efectelor cauzate de războaie.
O politică fiscală moderat restrictivă necesară pentru conformarea cu "frâna datoriilor" din Germania permite inflaţiei să o ia în direcţia cea bună, a afirmat luni ministrul de Finanţe.
Cifrele privind inflația din Germania și Franța au scăzut în martie, în principal din cauza scăderii prețurilor la alimente și energie, ceea ce a condus la speranțe că inflația va ajunge la 2%.
Inflaţia încetineşte mai repede decât se preconiza dar nu este încă învinsă, a declarat joi directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva.
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis, joi, să menţină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat.
Românii se numără printre europenii cu cele mai puține ore de somn dormite noaptea, respectiv 6,9 ore. Motivul: stresul și scumpirile.
Rata anuală a inflaţiei în zona euro a înregistrat o scădere peste aşteptări în luna martie, graţie acalmiei preţurilor la alimente, iar în paralel rata şomajului în zonă a rămas stabilă.
Rata anuală a inflaţiei în Turcia a continuat să crească în luna martie, pentru a cincea lună consecutivă, apropiindu-se de 70%, în pofida unui şir de majorări agresive a dobânzii de referinţă.
Anul acesta a avut un început paradoxal, desfășurându-se în contextul conflictelor din Orientul Mijlociu, Ucraina și tensiunile geopolitice din Asia, dar cu investitori optimiști.
Creşterea preţurilor produselor de pe platformele online în ultimii trei ani este mai mică decât creşterea inflaţiei, ceea ce înseamnă că acest comerţ poate să aducă un avantaj consumatorilor.
O rată a inflaţiei cu două cifre va fi greu de atins, din fericire, în perioada următoare, în prezent înregistrându-se o pantă descendentă, este de părere preşedintele INS.
Prețul ouălor a atins cote aproape istorice pentru un al doilea an la rând în multe părți ale lumii, în apropierea Sărbătorilor Pascale, reflectând o piață bulversată de boli, scumpiri și inflație.
Perspectivele economice destul de tulburi la nivel european, confirmate deja în Marea Britanie și Germania, au ridicat nivelul de alertă și în economia românească, potrivit specialiștilor.
Rata inflației în Italia a crescut la 1,3% în martie față de anul trecut, deși într-un ritm mai lent decât cel anticipat.
Adam Glapinski, Guvernatorul Băncii Naționale a Poloniei (NBP) dorește să pună capăt unei dispute cu Donald Tusk, care îl amenințase cu un potențial caz în fața Tribunalului de Stat și, astfel, cu o posibilă demitere din funcție.
Banca centrală a Rusiei a menținut vineri ratele dobânzilor neschimbate, în timp ce se confruntă cu riscurile inflaționiste care includ acum și atacurile din regiunile de la granița cu Ucraina.
Liderii UE îşi vor exprima vineri sprijinul pentru o politică fiscală uşor mai strictă în zona euro în 2025, în ideea de a ajuta la reducerea inflaţiei şi la stabilizarea finanţelor publice.
Banca Centrală a Turciei a majorat neaşteptat dobânda de politică monetară pe fondul unei deteriorări a perspectivelor inflaţioniste şi s-a angajat să menţină înăsprirea politicii monetare.
Economia României își va menține trendul de creștere în 2024, însă cu un ritm mai moderat, investițiile publice și consumul privat putând contribui la o majorare a PIB-ului de aproximativ 2,7%.
Comerțul cu amănuntul dă primele semne de criză, pe fondul efectelor inflației și a creșterii taxelor, se arată într-o analiză realizată de Frames.
Bulgaria este în grafic în privinţa îndeplinirii până în septembrie a criteriului referitor la rata inflaţiei, necesar pentru intrarea în zona euro, a afirmat ministrul de Finanţe, Asen Vassilev.
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a scăzut în luna februarie până la 2,8%, însă România este, pentru a doua lună consecutiv, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar.
O perioadă prelungită de inflație ridicată i-a făcut pe consumatori să fie irascibili și dornici să dea vina pe marile companii, care au luat măsuri împotriva combaterii creșterilor de prețuri.
Este necesară ca înăsprirea politicii monetare de către băncile centrale din Europa Centrală și de Est să fie menținută mai mult decât o face BCE, susține şeful Departamentului European al FMI.
Adrian Vasilescu, consultant strategie în BNR, afirmă că din februarie am intrat din nou într-o zonă de dezinflaţie, ceea ce înseamnă o creştere încetinită a preţurilor.
Politica fiscală reprezintă principalul risc asupra inflaţiei, nu numai anul acesta, ci mai ales anul viitor, când este de aşteptat o creştere a taxelor, a declarat, joi, Adrian Codirlaşu.
Banca Centrală Europeană (BCE) a decis joi menţinerea nemodificată a dobânzilor, pentru a patra oară consecutiv, în linie cu aşteptările analiştilor.
Volumul global al fuziunilor şi achiziţiilor ar urma să crească cu 50% în acest an comparativ cu 2023, pe măsură ce se reduc îngrijorările cu privire la costurile de finanţare.
Creșterea taxelor, blocajul financiar și efectele inflației creează mari probleme în mediul de business, acolo unde peste o treime din companiile românești au deficiențe masive de capitalizare.
hristine Lagarde, a spus că încetinirea inflaţiei în zona euro va continua, dar a adăugat că trebuie să vadă mai multe dovezi că ritmul de creştere a preţurilor revine în apropiere de nivelul ţintă.
România a avut cea mai mare rată a inflație din UE, de două ori mai mare decât media din blocul comunitar şi în creştere faţă de luna decembrie a anului trecut, arată datele publicate de Eurostat.
Creșterea necontenită a prețurilor îi obligă pe oameni să găsească soluții pentru a face față, iar unii dintre ei chiar găsesc modalități de a se descurca. În mediul online, pe tot mai multe grupuri, oamenii discută și își împărtășesc astfel de idei
Conform estimărilor CE, creșterea economică a încetinit la 1,8 % în 2023 iar inflația ridicată și creșterea anemică a creditelor private au limitat cererea internă în 2023.
Un raport ACCA privind perspectivele economice pentru 2024 analizează tendințele și riscurile majore pentru economia mondială și cele mai importante țări.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a afirmat joi că România are o problemă fiscală grea, cu deficite gemene, dar calibrarea adecvată a politicii monetare ne-a ajutat să evităm recesiunea.
Rata anuală a inflaţiei a urcat în luna ianuarie la 7,41%, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,64%, cele nealimentare cu 7,36%, iar serviciile cu 10,91%, potrivit INS.
Prognoza actualizată a Băncii Naţionale a României reconfirmă perspectiva creşterii ratei anuale a inflaţiei în debutul anului curent, sub impactul majorării şi introducerii unor taxe şi impozite.
Banca Centrală Europeană trebuie să înregistreze progrese suplimentare în ceea ce privește atenuarea presiunilor inflaționiste, au declarat miercuri responsabilii politici ai BCE.
Ţinerea sub control a inflaţiei în Turcia - în special prin intermediul dobânzilor - va continua „cu determinare”, a dat asigurări joi noul noul guvernator al Băncii Centrale a Turciei, Fatih Karahan.
În ianuarie, inflația lunară din Turcia a înregistrat probabil cel mai mare salt din vară încoace, o accelerare care ar putea pune la încercare hotărârea noului șef al băncii centrale.
Inflația globală din zona euro a scăzut ușor în ianuarie, conform datelor provizorii publicate joi de agenția de statistică a Uniunii Europene.
În urma întâlnirii cu oficialii români, care a avut loc la București, FMI estimează un deficit de peste 6% din cauza costurilor fiscale ale noii legi a pensiilor.
În ciuda instabilității geopolitice în creștere, un conflict internațional nu se află printre primele trei motive de îngrijorare pentru investitori, puncteayă analistul Etoro Bogdan Maioreanu.
Deși perspectivele pentru lucrătorii cu salariul minim la începutul anului 2023 păreau sumbre, noul an aduce vești mai bune, arată o analiză publicată de Eurofound.
Perspectiva apropiată a inflaţiei este atribuibilă tot factorilor pe partea ofertei în cea mai mare parte, în condiţiile în care creşterea din ianuarie este antrenată de majorarea, arată datele BNR.
Pentru toate dimensiunile majore ale relațiilor de muncă (ocupare și șomaj, salarizare, negocieri colective și dialog social), anul 2023 a fost unul neobișnuit de complex, consideră Ștefan Guga.
Romanii se așteaptă ca anul 2024 să fie unul mai bun decât cel precedent, arată un studiu Ipsos. De altfel, aceasta este o tendință la nivel global.
Oana Roman, s-a arătat revoltată pe rețelele sociale, din cauza prețurilor la alimente din România. Vedeta și-a prezentat lista de cumpărături, pe care le-a făcut la un hipermarket local și a evidențiat discrepanțele de cost, comparativ cu alte țări europene.
Cehia și România sunt statele europene care au înregistrat în decembrie cele mai mari rate ale inflației, potrivit datelor Oficiului European de Statistică Eurostat.
Aşteptările pieţelor privind reducerile de dobânzi sunt puţin premature, deoarece lupta contra inflaţiei nu s-a încheiat încă, a afirmat Gita Gopinath, prim adjunct al directorului general al FMI.
Comisarul european pentru afaceri economice, Paolo Gentiloni, a menționat că creșterea prețurilor la energie trebuie monitorizată cu foarte multă atenție.
Guvernul a dat cu o mână și a luat cu două prin așa-zisa plafonare a prețurilor la alimentele de bază. Analistul economic Adrian Negrescu explică pentru „Adevărul” de ce măsura nu dă rezultate, ba chiar mâncarea a continuat să se scumpească.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, susține că plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază a dat rezultate, inflaţia la finalul anului scăzând la 6,6% şi puterea de cumpărare a românilor îmbunătăţindu-se.
Rata anuală a inflaţiei se va mări în prima lună a anului curent şi îşi va relua apoi descreşterea graduală, pe o traiectorie mai joasă decât cea evidenţiată în prognoza pe termen mediu din noiembrie.
Sărăcia și inflația, alături de scăderea creșterii economice, a producției industriale și a consumului, vor marca anul 2024, anunță analistul economic Adrian Negrescu, într-o analiză pentru „Adevărul”. Și tot el spune că în ultimii trei ani românii au sărăcit cu aproape 40%