ilinca alex florea - ultimele știri
BILANŢ Ilinca Băcilă (18 ani) şi Alex Florea (25 de ani), alături de Iuliana Marciuc (49 de ani) au povestit la Adevărul Live detalii din culisele concursului Eurovision 2017, comentând câştigarea trofeului de către portughezul Salvador Sobral.
Ilinca şi Alex Florea, reprezentanţii României la Eurovision 2017, cântă, duminică, în cadrul ceremoniei de închidere a Campionatelor Europene de gimnastică artistică de la Cluj.
Filmările pentru videoclipul piesei „Yodel it!“, pe care Ilinca şi Alex Florea o vor interpreta pe scena Eurovision, la Kiev, au avut loc joi, vineri şi sâmbătă, la Cluj-Napoca, au transmis reprezentanţi ai Televiziunii Române, notează News.ro.
Ilinca şi Alex Florea, reprezentanţii României la Eurovision 2017, şi-au aflat poziţia de pe care intră în a doua semifinală în concurs. România are ca „adversari“ ţări precum Serbia, Austria, Ungaria şi Israel.
„Yodel It“ se aude în toată Europa, iar Ilinca şi Alex Florea au primit deja invitaţii la spectacolele dedicate promovării evenimentului în câteva dintre cele mai importante capitale europene. La doar o săptămână de la anunţarea câştigătorului Selecţ...
Institutul Cultural Român (ICR) va acoperi, la solicitarea Televiziunii Române, o parte din costurile de cazare ale echipei care va reprezenta România la Eurovision, potrivit unor informaţii oferite Agenţiei de presă News.ro de coordonatorul de progr...
Ilinca şi Alex Florea, artiştii care vor reprezenta România la Eurovision 2017, la Kiev, au declarat, duminică, la Constanţa că vor un show memorabil în competiţia muzicală, tânăra adăugând îşi doreşte să aibă „o mişcare care să fie amprenta piesei, ...
Compozitorul Mihai Alexandru, autorul piesei „Yodel It!“, aleasă de români să ne reprezinte ţara la Eurovision 2017, a dezvăluit că iniţial piesa nu era destinată duo-ului format din Ilinca şi Alex Florea. Melodia a fost gândită pentru o trupă care v...
Ilinca şi Alex Florea sunt câştigătorii Eurovision România 2017, publicul votându-i pentru a ne reprezenta ţara în competiţia internaţională. Cei doi cântăreţi au primit peste 10.000 de voturi pentru piesa „Yodel It!“. Podiumul a fost completat, în o...
Ilinca şi Alex Florea sunt câştigătorii Eurovision România 2017, piesa „Yodel It!“ fiind preferata telespectatorilor. Cei doi ne vor reprezenta ţara pe scena din Kiev, unde, în luna mai, se va desfăşura cea de-a 62-a ediţie a concursului internaţiona...