ierusalim - ultimele știri
Mai multe rachete au fost interceptate vineri deasupra Ierusalimului, la scurt timp după declanşarea sirenelor de alarmă, au constatat jurnalişti ai agenţiei France Presse.
Confruntări cu poliţia au avut loc la începutul unui marş al israelienilor de extremă dreaptă joi seară la Ierusalim, potrivit martorilor, informează agenţia DPA.
Ierusalimul de Est se confruntă cu planuri controversate de construire a unei noi colonii israeliene
Municipalitatea din Ierusalim a emis aprobarea finală pentru construirea a 1.738 de unități locative într-un „nou cartier”, potrivit informațiilor furnizate de organizația Pacea Acum și transmise miercuri de AFP.
La 30 de zile după atacul fără precedent din 7 octombrie care a traumatizat întreaga ţară, ceremonii de comemorare a celor 1.400 de persoane ucise de gruparea islamistă Hamas au fost organizate marţi în marile oraşe din Israel, inclusiv la Tel Aviv şi Ierusalim.
O femeie-soldat israeliană a fost grav rănită luni într-un atac cu cuţitul în faţa unui post de poliţie din Ierusalimul de Est anexat, lângă Poarta Damascului, de un atacator care a fost ucis, a anunţat poliţia israeliană.
Mahmoud Abbas a legat duminică o revenire a Autorităţii Palestiniene în Fâşia Gaza după războiul actual dintre Israel şi Hamas, evocată de Washington, de o 'reglementare politică' care să înglobeze şi Cisiordania şi Ierusalimul de Est ocupate.
Poliţia israeliană a anunţat că a arestat cinci suspecţi în urma unei filmări care arată evrei ultraortodocşi scuipând spre pelerini creştini în Oraşul Vechi de la Ierusalim, transmite miercuri dpa.
O reţea veche de aproape trei milenii de canale săpate în piatră descoperite recent în Ierusalim i-a uluit pe arheologi, având în vedere absenţa unor descoperiri biblice comparabile şi legăturile evidente cu un străvechi templu şi palat evreiesc care a existat în trecut în apropiere.
Ambasada Rusiei în Israel își va deschide o filială la Ierusalim, ca parte a unui acord cu administrația oraşului.
Statele Unite au denunţat duminică "vizita provocatoare" a unui ministru israelian de extremă dreaptă pe Esplanada Moscheilor, unde se află Muntele Templului pentru evrei, în Ierusalimul de Est ocupat şi anexat de către Israel.
Ministerul de Externe marocan a remarcat că astfel de acțiuni ar putea duce la o escaladare a tensiunii în teritoriile palestiniene ocupate.
Cel puţin cinci persoane au fost rănite luni după-amiază în centrul Ierusalimului de o maşină care a intrat într-un grup de pietoni, incident pe care prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu l-a numit "atentat terorist", transmite AFP, citată de Agerpres.
Moment emoționant într-un avion care se întorcea de la Ierusalim. Toți pasagerii, printre care se afla și Dan Negru, au cântat "Hristos a Înviat din morți". Imaginile au fost postate de către realizatorul TV pe pagina sa de socializare și au devenit virale.
Dan Negru și-a petrecut sărbătorile pascale la Ierusalim. Prezentatorul TV a povestit cum a văzut miracolul Învierii în Orașul Sfânt.
Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, a ajuns, sâmbătă seară, la Bucureşti.
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, în jurul orei 18,30, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă".
Preoții de la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, locul de unde este adusă Sfânta Lumină în sâmbăta dinaintea Paștelui ortodox, au denunțat restricțiile instituite de poliția israeliană pentru slujba din noaptea Învierii.
E un loc sfânt, cu o istorie zbuciumată, disputat de-a lungul timpului de păgâni, musulmani și creștini. Biserica Sfântului Mormânt cuprinde în interiorul său unele dintre cele mai importante locuri în care a pătimit Mântuitorul Hristos, anunță doxologia.ro
Aprinderea Luminii Sfinte în ajunul Învierii Domnului a împărțit lumea în două tabere: cei care susțin că totul este o farsă și în cei care cred cu putere că Lumina Sfântă se coboară din Ceruri în Mormântul Sfânt.
Turcia a condamnat miercuri confruntările produse la moscheea Al-Aqsa din Ierusalim, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan apreciind că Israelul a depăşit "linia roşie", potrivit AFP.
Confruntarea care a avut loc miercuri (5 aprilie) în Ierusalim s-a petrecut în centrul istoric al orașului, pe un deal cu o însemnătate aparte pentru evrei, creștini și musulmani deopotrivă.
Regele Iordaniei Abdullah al II-lea a subliniat duminică angajamentul său de a "proteja" locurile sfinte din Ierusalim, în cursul unei reuniuni la Amman cu liderii religioşi musulmani şi creştini ai oraşului, notează AFP.
Un tânăr arabo-israelian a fost ucis, cu sânge rece, de forțele de ordine din Israel. Bărbatul, fost student la medicină în România, a fost împușcat mortal în Oraşul Vechi din Ierusalim.
Ungaria urmează să îşi mute ambasada din Israel la Ierusalim luna viitoare, într-un gest de sprijin din partea prim-ministrului Viktor Orban faţă de omologul său Benjamin Netahyahu.
Atentatul s-a produs la Ramot, un cartier de coloniști evrei din Ierusalimul de Est. Un individ a intra cu mașina într-o stație de autobuz, rănind cinci persoane și ucigând două.
Cel puțin opt persoane au fost ucise și alte 10 au fost rănite, vineri seară, într-un atac terorist la o sinagogă din cartierul Neve Yaakov din Ierusalimul de Est, conform The Jerusalem Post.
Persoane neidentificate au vandalizat un cimitir protestant din Ierusalim, deteriorând un număr de peste 30 de morminte, transmit DPA şi AFP, citând relatări din media israeliană şi responsabili ai comunităţii creştine locale.
Autoritățile israeliene susțin că au fost atacuri cu bombă în două stații de autobuz, la intervale de jumătate de oră și presupun că la originea atacurilor se află palestinienii.
Predecesoarea lui Sunak, Liz Truss, ordonase o revizuire a posibilităţii de mutare la Ierusalim a ambasadei Regatului Unit.
Israelul a criticat marţi decizia Australiei de a nu mai recunoaşte Ierusalimul de Vest drept capitală a sa, şi l-a convocat de urgenţă pe ambasadorul australian pentru explicaţii, în vreme ce Autoritatea Naţională Palestiniană a salutat anunţul guvernului de la Canberra.
Prim-ministrul britanic Liz Truss i-a spus omologului său israelian că analizează mutarea ambasadei britanice de la Tel Aviv în contestatul oraş sfânt Ierusalim, informează joi DPA.
Israel: Numărul persoanelor rănite în atacul de la Ierusalim a crescut la 8. Atacatorul a fost prins
Opt persoane au fost rănite, dintre care două grav, într-un atac armat asupra unui autobuz duminică dimineaţa la Ierusalim, au declarat poliţia israeliană şi paramedicii, după ce iniţial se anunţase un număr de şapte răniţi.
Duminică dimineaţă a avut loc un atac armat asupra unui autobuz în Ierusalim, Israel. Şapte persoane au fost rănite dintre care două se află în stare gravă.
Sirenele de alarmă au răsunat duminică în zona Ierusalimului, pentru prima oară de la începutul escaladării armate în curs cu gruparea Jihadul Islamic în Fâşia Gaza, a anunţat armata israeliană, citată de France Presse.
Autorităţile israeliene au avizat, marţi, un plan privind construirea a mii de locuinţe într-o zonă disputată situată la periferia sudică a oraşului Ierusalim, informează cotidianul The Times of Israel.
Forţele extremiste israeliene creează tensiuni în oraşul vechi al Ierusalimului, punând presiuni pe viaţa de zi cu zi şi dăunând credincioşilor creştini, a avertizat Teofil al III-lea al Ierusalimului, actualul patriarh al Bisericii Ortodoxe din Ieru...
Israelul ”nu va schimba” statu-quoul Esplanadei Moscheilor, la Ierusalim, potrivit căruia musulmanii se pot ruga în acest loc sfânt, însă nu şi credincioşi de alte religii, anunţă duminică şeful diplomaţiei israeliene Yair Lapid, relatează AFP.
Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns şi în acest an în Republica Moldova. Este pentru al 20-lea an consecutiv când Focul Haric, minunea care se petrece în fiecare an de Paşte, ajunge în ţara noastră. Toate cheltuielile pentru transportare au fost su...
Sfânta Lumină a fost adusă de la Ierusalim, sâmbătă seară, şi a fost oferită delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenţi la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”.
Planurile ca Papa Francisc să se întâlnească în iunie cu patriarhul Kirill, care a susţinut războiul din Ucraina, au fost anulate, a afirmat Papa Francisc unui ziar din Argentina, relatează Reuters.
ÎPS Petru, mitropolitul Basarabiei, arhiepiscopul Chişinăului şi exarhul Plaiurilor, va aduce sâmbătă, 23 aprilie, Sfânta Lumină de la Ierusalim de la Aeroportul Internaţional din Iaşi, unde aceasta va sosi cu o aeronavă de la Ierusalim, transmite IP...
Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut ca Biserica Aleksandr Nevski din Oraşul Vechi al Ierusalimului să intre în proprietatea Rusiei, într-o scrisoare adresată premierului israelian Naftali Bennett, adăugând că o promisiune în acest sens a fost for...
António Guterres a cerut şi menţinerea status quo-ului în zonele locurilor sfinte ale oraşului. Vineri au izbucnit violenţe în incinta şi în vecinătatea moscheii Al-Aqsa.
Secretarul general al Ligii Arabe Ahmed Abu al-Gheith a acuzat, de asemenea, forţele de securitate israeliene de „acţiuni agresive împotriva poporului palestinian” care s-a adunat pe terenul Moscheei Al-Aqsa din Ierusalimul de Est în timpul lunii sfi...
Foarte rar cad principalele sărbători ale creştinilor, evreilor şi musulmanilor în acelaşi timp ca în acest an. De ce?
Cel puţin 152 de palestinieni au fost răniţi în ciocnirile cu organele de poliţie israeliene pe Esplanada Moscheilor din Ierusalim, vineri dimineaţa, potrivit Semilunii Roşii din Palestina. Poliţia israeliană a precizat că sute de palestinieni au aru...
Pe 21 martie, în faţa catedralei ortodoxe ruseşti „Sfânta Treime“ din Ierusalim a avut loc un eveniment de susţinere a Ucrainei: au participat reprezentanţi principalii lideri politici şi religioşi ai organizaţiilor reprezentate pe Pământul Sfânt, re...
Asta anunţa ieri întregii lumi Preafericitul Teofil al III-lea, Patriarh al Sfintei Cetăţi a Ierusalimului şi al întregii Palestine, al Siriei, Arabiei şi ţinuturilor de dincolo de Iordan, al Canei Galileii şi al Sfântului Sion....
Patriarhul ortodox grec al Ierusalimului a acuzat grupuri radicale israeliene că ameninţă prezenţa creştinilor în oraşul sfânt, în remarci pe care oficialii israelieni le-au respins ca fiind lipsite de temei, transmite Reuters.
O persoană a fost ucisă şi cel puţin trei rănite într-un atac cu armă de foc, duminică, în partea veche a Ierusalimului, potrivit presei locale citate de BBC.
În luna iulie a anului 1099 a avut loc unul dintre cele mai cumplite masacre din istorie, pe criterii etnice şi religioase. Zeci de mii de oameni, inclusiv femei şi copii au fost ucişi fără milă de o armată dezlănţuită care, culmea, lupta în numele C...
Un băiat care a comis un atac cu cuţitul vizând forţe israeliene, soldat cu doi răniţi la Ierusalim, în Oraşul Vechi, a fost ucis prin împuşcare, anunţă poliţia israeliană, relatează AFP....
Doi membri ai forţelor de ordine israeliene au fost răniţi cu un cuţit într-un atac care a avut loc miercuri seară, în Oraşul Vechi din Ierusalim. Atacatorul a fost împuşcat mortal, a declarat poliţia israeliană, conform AFP.
Avioane ale forţelor aeriene din Israel şi Germania au survolat împreună duminică Ierusalimul, pentru a arăta legăturile strânse dintre cele două ţări, înainte de un exerciţiu militar internaţional cu o participare mai largă, relatează dpa, citat de ...
Noul guvern israelian este supus, astăzi, la primul test, cel al marşului activiştilor evrei de extremă dreapta în zona deja tensionată a Ierusalimului de Est, ceea ce riscă să aprindă tensiunile cu palestinienii.
Luni după-amiază, o groapă imensă care s-a format în asfalt, în parcarea Centrului Medical Shaare Zedek din Ierusalim, a înhjiţit mai multe maşini şi a determinat serviciile de urgenţă să trimită unităţi în zonă, anunţă Times of Israel.
Laburistul israelian Isaac Herzog, în vârstă de 60 de ani, a fost ales miercuri, de către deputaţi, în funcţia de preşedinte al Israelului, un vot survenit în plină criză politică, cu doar câteva ore înaintea expirării unui termen-limită în vederea f...
Israelienii şi palestinienii traversează un nou episod de violenţe tragice. În timp ce mişcarea islamistă Hamas atacă aleatoriu statul evreu cu rachete, armata israeliană răspunde cu bombardamente ţintite. Aproape 200 de persoane au fost ucise în con...
Toată lumea aştepta minunea pentru a reabilita poziţia politică a premierului Benjamin Netanyahu, confruntat de două săptămâni cu situaţia inedită de a nu mai deţine mandatul de premier desemnat pentru a forma guvernul şi în faţa perspectivei de a av...