icoana facatoare de minuni - ultimele știri
O icoană considerată făcătoare de minuni şi printre cele mai vechi din România, cea a Sfintei Ana, este una dintre comorile adăpostite de peste jumătare de veac la Mănătirea Bistriţa, în județul Neamţ
Mii de enoriaşi din Galaţi au participat la pelerinajul Icoanei Maicii Domnului, făcătoare de minuni, adusă de la Mănăstirea Adam. Icoana datează din 1559, iar procesiunea marchează postul Adormirii Maicii Domnului.
Procesiunea din Galați este printre cele mai ample din Biserica Ortodoxă Română și marchează postul Adormirii Maicii Domnului. Pelerinajul se va încheia pe 14 august 2023, la străvechea mănăstire de la Adam.
Biserica Banu din Buzău a împlinit 300 de ani de la ctitorire. Cu acest prilej, i-a fost atribuit și cel de-al doilea hram, închinat Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț, monah născut în Ucraina, la 1722.
Mănăstirea Dălhăuţi, aflată pe teritoriul comunei vrâncene Cîrligele, este cunoscută în ţară şi pentru icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care are o istorie de secole extrem de interesantă.
O icoană considerată de preoţi ca fiind făcătoare de minuni, despre care se spune că a aparţinut Sfântului Nichifor Leprosul, se află de câteva zile la o biserică din Sibiu, fiind dăruită parohiei de un preot bulgar.
Sfânta Liturghie este oficială joi, 15 august, la Mănăstirea Nicula de Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului şi de Înaltpreasfinţitul Părinte Innocentios, Mitropolit de Rwanda şi Burundi.
Recomandarea arhiepiscopului Argeşului şi Muscelului, Calinic Argeşeanu, pentru credincioşi de a purta spray-uri paralizante este considerată exagerată de oficiali ai Mitropoliei Clujului în contextul celui mai mare pelerinaj ortodox din Transilvania...
Secularizarea, participarea rară la slujbele biserici şi păcatele multe ale oamenilor sunt motivele care ar face Icoana făcătoare de minuni de la Nicula să „lăcrimeze” astăzi, la fel cum a făcut-o în urmă cu 320 de ani, spune ÎPS Andrei Andreicuţ, mi...
În perioada 30 aprilie-6 mai, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Izvorul Tămăduirii» al străvechiului aşezământ monahal «Sfinţii Voievozi» din Slobozia. Astfel, pentru credincioşi va...
„Icoana făcătoare de minuni din Baital, Ucraina, veche de peste 300 de ani este recunoscută pentru tămăduiri şi ajutorul în naşterea de prunci” – precizau organizatorii Târgului de Obiecte Bisericeşti care a avut loc la Cluj în 4-6 octombrie. O minun...
În inima Bărăganului, la mănăstirea Radu Negru, tihna, răcoarea şi starea de bine sunt la ele acasă. Drumul până la casa lui Dumnezeu este proaspăt asfaltat, iar recent au luat sfârşit lucrările de modernizare la DJ 310. De ani buni călugării şi pări...
Şapte secţii de votare din cartierul clujean Mărăşti au fost amenajate în aceeaşi clădire cu Târgul Internaţional de Veşminte, Icoane, Cărţi şi Obiecte Bisericeşti. La câţiva metri de Icoana făcătoare de minuni din Odessa, de clopotele cu antenă GPS ...
Paramedicii SMURD desfăşoară misiuni de protecţie a cetăţenilor la evenimentul prilejuit de aducerea în Slobozia a Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mânăstirea Secu.
Singurul lăcaş de cult închinat aviatorilor şi marinarilor din România se află în judeţul Vâlcea şi se numeşte Mănăstirea Dintr-un Lemn. Deşi aşezământul este vechi de cinci secole, de opt decenii la el se închină an de an reprezentanţi ai marinei şi...
Cu ocazia sărbătoririi hramului „Izvorul Tămăduirii” al străvechiului aşezământ monahal „Sfinţii Voievozi”, Episcopia Sloboziie şi Călăraşilor aduce în Bărăgan una dintre cele mai vechi icoane făcătoare de minuni din România.
În perioada 11-16 aprilie, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Izvorul Tămăduirii» al străvechiului aşezământ monahal «Sfinţii Voievozi» din Slobozia. Astfel, în Bărăgan va fi adusă c...
Sărbătoarea Intrării lui Hristos în Ierusalim, cunoscută în popor sub denumirea de Florii, a fost redată sub diferite forme artistice. Cea mai veche reprezentare se păstrează la Vatican. Pe tărâmurile noastre, de peste trei secole, o icoană cu scena ...
Schitului „Ostrov” i se mai spune „insula cu minuni” sau „mănăstirea dintre ape”, fiindcă cea mai veche mănăstire de maici din România; găzduieşte o icoană făcătoare de minuni, despre care se spune că ocroteşte sfântul lăcaş. Schitul amintit, ctitori...
Un incendiu a distrus complet marţi seara acoperişul unei chilii la Mănăstirea Nămăieşti din Argeş. Mănăstirea este renumită pentru că adăposteşte una dintre cele mai vechi icoane creştine, atribuită Apostolului şi Evanghelistului Luca. Pentru stinge...
Nu multă lume ştie că la Vâlcea există o icoană făcătoare de minuni pictată pe ambele feţe. În plus, în întreaga lume nu mai există decât trei exemplare asemănătoare şi toate în locuri celebre. Timp de două secole, a fost ferecată în argint, motiv pe...
Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, adusă de la Sfântul Munte Athos, şi care se găseşte în cadrul mănăstirii Sfânta Ana-Rohia ajunge vineri, 3 noiembrie, la Slobozia. Obiectul de cult va rămâne în Bărăgan spre închinare până miercuri, 9 noi...
Icoana Maicii Domnului de la mănăstirea Dragomirna ajunge în Bărăgan. Călărăşenii se pot închina timp de trei zile la icoana făcătoare de minuni, în perioada 8-10 septembrie, la biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena de la Volna, unde vor exis...
Pe tot parcursul zilei de 6 august, icoana făcătoare de minuni a făcut opriri la mai multe biserici din oraş. În zilele următoare, până pe 14 august pelerinajul tradiţional va continua cu opriri în satele din protopopiatele Covurlui, Tecuci şi Nicore...
O icoană a Sfintei Paracheva a început să lăcrimeze încă de ieri. Vestea s-a răspândit cu repeziciune printre credincioşi, care au venit în număr mare să vadă minunea. Preotul paroh al bisericii spune micuţa bisericuţă din centrul Târgoviştei este st...
Icoana Făcătoare de Minuni Μaica Domnului Paramythía (Mângâietoarea) de la Mănăstirea Vatopedu, Sf. Munte Athos (Grecia), va fi adusă duminică, 11 iunie, spre închinare la Mănăstirea „Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, Ciuflea” din Capitală, transmite IP...
Mănăstirea, aflată în sudul Moldovei, adăposteşte una dintre cele mai cunoscute icoane făcătoare de minuni din România, despre care se crede că reuşeşte să aducă ploaia în vremurile pârjolite de secetă. Lăcaşul este cunoscut şi pentru ţesăturile cu t...
Prima mănăstirea ortodoxă din Ardeal, cunoscută, în primul rând, pentru izvorul unic în Europa, este luată cu asalt de pelerini din toată ţara. Aceştia vin să ia apă de la izvorul cu puteri miraculoase, să se închine la un fragment din lemnul Sfinte...
Pelerinajul se va încheia în ajunul Adormirii Maicii Domnului, când icoana se va întoarce în mănăstire, unde slujba Privegherii şi Prohodul Maicii Domnului vor fi oficiate chiar de către Înaltpreasfinţitul dr Casian Crăciun, arhiepiscopul Dunării de ...
Biserica şi Armata cinstesc împreună o figură legendară care se odihneşte în curtea mănăstirii din Vâlcea, pe care a restaurat-o: pe generalul Paul (Pavel) Teodorescu, coleg de academie cu Charles de Gaulle....
Icoana despre care angajaţii unui restaurant din Lupeni susţin că a lăcrimat de trei ori în ziua de 1 iunie a fost pusă la loc de cinste în schitul din staţiunea turistică Straja, iar preoţii au avut grijă ca, printr-un afiş, să ateste „minunea”. Ico...
A fost nevoie de un tablou cu părintele Arsenie Boca care a lăcrimat timp de zece zile pentru declanşarea unei isterii naţionale în jurul duhovnicului ridicat la ceruri în urmă cu 25 de ani. Sociologul Alfred Bulai, preotul Eugen Tănăsescu şi psiholo...
Mii de botoşăneni au venit la Biserica „Izvorul Tămăduirii” de ziua hramului, pentru a se închina la „Pantanassa“, zisă şi „Vindecătoarea cancerului”, o copie după icoana originală, aflată la o mănăstirea de la Muntele Athos. Oamenii sunt convinşi că...
O icoană veche de peste trei secole şi jumătate este stindardul speranţelor miilor de credincioşi care îşi caută vindecarea sau iertarea la Mănăstirea Strâmba din Sălaj. Icoana, considerată făcătoare de minuni, este ”sora” celei de la Nicula.
Sunt doi ani de când credincioşii Bisericii „Sfinţii Constantin şi Elena” din Ţăndărei se roagă la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adusă special pentru ei de la Sfântul Munte Athos. Legenda spune că această icoană ar fi scăpat de boli s...
„Sfânta de la Floreşti“ aşa cum este cunoscută în rândul credincioşilor icoana Maicii Domnului cu Pruncul de la Mănăstirea Floreşti (judeţul Vaslui) este una dintre puţinele icoane făcătoare de minuni recunoscute de Biserica Ortodoxă Română....
Sute de credincioşi merg la Mănăstirea Gorovei din judeţul Botoşani pentru a se ruga la icoana făcătoare de minuni a ”Sfântului Ioan Botezătorul”. Mulţi oameni dar şi ieromonahii de la Gorovei, cred că icoana veche de 400 de ani vindecă de orice boal...
Lăcaşul construit în stil bizantin are formă de cruce greacă şi a devenit loc de pelerinaj pentru credincioşii din Ialomiţa, Bucureşti şi Constanţa, care vin să se închine la icoana făcătoare de minuni, găsită intactă când se săpa o fântână. Mulţi oa...
Judeţul Constanţa nu duce lipsă de lăcaşuri sfinte, iar faptul că unele dintre ele adăpostesc adevărate minuni ale creştinismului este la fel de bine ştiut. Peştera Sfântului Andrei este apreciată prin faptul că pe acolo a trecut apostolul, dar minun...
Pentru că nu se ştie cu exactitate anul zămislirii sale, se spune că bisericuţa săpată în piatră ar data din vremea primilor daci creştinaţi – o perioadă în care această religie se propovăduia, în taină, prin peşteri. Sfântul lăcaş de la Nămăieşti, j...
Icoana pelerină a Fecioarei Maria de Guadalupe va ajunge pentru o zi şi la Parohia romano-catolică din Zărneşti. Pelerinajul va avea loc miercuri, 26 noiembrie, între orele 17.00 şi 22.00, precum şi în 27 noiembrie, între orele 8.00 şi 13.00....
Lăcaşul construit în stil bizantin are formă de cruce greacă şi a devenit loc de pelerinaj pentru credincioşii din Ialomiţa, Bucureşti şi Constanţa, reprezentând un punct de atracţie pe harta Călăraşiului. Mulţi oameni care vin la Radu Negru şi caută...
Mii de pelerini la Nicula: Premierul Victor Ponta şi soţia lui s-au închinat icoanei Maicii Domnului
Mii de credincioşi din toate colţurile ţării au venit la mănăstirea Nicula din judeţul Cluj, cel mai mare centru de pelerinaj ortodox din Transilvania, ca să se închine icoanei Maicii Domnului. Slujba a început şi este oficiată de un sobor de preoţi ...
Peste 3000 de pelerini, veniţi din toate colţurile Bărăganului au mers în procesiune pe străzile Sloboziei pentru a se închina Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, adusă tocmai de la mânăstirea Durău....
Joi, 21 martie, Icoana Maicii Domnului cu pruncul de la Mănăstiurea Nămăieşti, din judeţul Argeş, va fi adusă în Capitală, la Biserica Icoanei, pentru a fi purtată în procesiunea de Duminica Ortodoxiei, se arată într-un comunicat al Patriarhiei Român...
Zeci de mii de credincioşi ortodocşi sunt aşteptaţi, marţi şi miercuri, să se închine la icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria de la Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj, în cadrul pelerinajului prilejuit de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
În mai multe localităţi din Vrancea au avut loc ieri procesiuni religioase prin care preoţii s-au rugat la Dumnezeu să stingă seceta
Credincioşii se pot ruga la Sfânta de la Trifești (județul Neamț), icoana care aduce ploaia, în Biserica "Lazaret" din cartierul Nord al municipiului Bacău. Ea va rămâne în lăcașul sfânt până miercuri, ora 16.00....
De câteva zile, la Catedrala Episcopală din municipiu se află o copie după icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la mănăstirea clujeană Nicula....
Procesiunea religioasă care a început ieri în Grădina Icoanei va continua şi azi. Ieri, peste 80 de preoţi de la cele peste 40 de biserici din sectorul 2 şi mii de credincioşi au participat la evenimentul religios „Lumina ortodoxiei”....
Peste 10.000 de credincioşi sunt aşteptaţi mâine pentru a participa la slujba religioasă de la ora 10.00 urmată de procesiunea cu icoane ce va avea loc la ora 13.30 la Biserica Icoanei cu ocazia sărbătorii religioase dedicată Duminicii Ortodoxiei....
O delegaţie de clerici condusă de primarul sectorului 2, Neculai Onţanu, şi preacuviosul părinte Ioan Rădulescu protoiereul Protoieriei 2 Capitală a întâmpinat azi, în comuna Afumaţi, sosirea în Bucureşti a Icoanei Maicii Domnului cu trei mâini (Trih...
Icoana este adusă tocmai din Rusia şi va fi dusă la biserica ortodoxă pe stil vechi, din strada Rovine, aflată în spatele Cimitirului Nordic....
Icoana făcătoare de minuni cu chipul Maicii Domnului „Odighitria", numită şi Îndrumătoarea din Baital, a fost adusă în municiupiul Chişinău la 11 noiembrie....
Minuni pentru bolnavi! Patriarhul Kiril a dăruit Institutului Oncologic o icoană ce învinge cancerul
Întâistătătorul Bisericii Ruse i-a vizitat astăzi pe copilașii bolnavi de leucemie de la Institutul Oncologic de la Chișinău și le-a adus cadouri. Cel mai de preț dar a fost copia icoanei Pantanassa (Atotîmparateasa) vindecătoare de cancer....
PELERINAJ. Sâmbătă va fi adusă la Râmnicu Vâlcea icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Ostrov. Icoana va fi închiriată bisericii de pe Dealul Cetăţuia din Râmnic, situată la ieşirea din oraş, în partea de Nord a municpiului, ...
Cinci elevi ieşeni de-a XII-a au fost delegaţi de colegii de clasă să pună un pomelnic în preajma icoanelor făcătoare de minuni în speranţa că vor primi ajutor divin pentru promovarea „examenului de maturitate"....
fără imagine
Sute de giurgiuveni sunt aşteptaţi în această după-amiază la Biserica „Buna-Vestire” din municipiu pentru a participa la o slujbă specială premergătoare sărbătorii Bunei-Vestiri, ocazie cu care, vineri 25 martie, are loc şi hramul lăcaşului de cult c...