iarna grea - ultimele știri
Meteorologii anunţă trei zile de iarnă grea în România, cu frig, ninsori abundente și vânt puternic. Începând de joi seară, vremea se strică în majoritatea zonelor.
Criza energetică, scumpirile și apariția unor situații imprevizibile, ori pur și simplu nevoia de siguranță și lipsa unor supermarketuri în apropiere, îi fac pe tot mai mulți români să își ia măsuri de siguranță.
Autorităţile locale din Timişoara nu pot garanta că timişorenii care se încălzesc în sistem centralizat, de la Colterm, vor avea apă caldă şi căldură în această iarnă
Prima lună de iarnă pare să nu aducă fenomene severe, dar putem discuta despre scenariul ca iarna aceasta să fie cea mai grea din ultimii 30 de ani sau din ultimii 100 de ani, a declarat, marţi, Elena Mateescu, director general al Administraţiei Naţi...
Pentru 1,2 milioane de bucureşteni, cei racordaţi la RADET, intrarea regiei în faliment anunţă o iarnă cu iz siberian. Deja avariile se ţin lanţ, iar perspectivele sunt dintre cele mai pesimiste.
Păsările şi-au găsit refugiu în apropierea unui mic ochi de apă neîngheţată de lângă oraşul Galaţi, însă gheaţa şi zăpada le împiedică să-şi găsească hrana. Dacă nu ar fi fost voluntarii, ar fi murit de foame în câteva zile.
Meteorologii britanici avertizează că Regatul Unit s-ar putea confrunta în decembrie cu condiţii de vreme severă, precizând totodată că nu este exclus ca această iarnă să fie cea mai grea din ultimii opt ani, relatează „The Sun“ şi „The Daily Express...
Primele estimări ale meteorologilor arată că iarna 2018-2019 va fi lungă şi destul grea, debutând din luna noiembrie. Aceştia se aşteaptă ca în decembrie, ianuarie şi februarie să avem zăpadă fără episoade de viscol sau de ger puternic.
Avertismentele specialiştilor în meteorologie cu privire la iarna grea care se anunţă în următoarele luni devin tot mai serioase. Vom avea parte de fenomene severe, cu episoade de ger, posibile ninsori abundente şi cel puţin două viscole.
Stocurile de combustibili pe care producătorii de energie trebuie să le asigure până la data de 15 noiembrie vor fi mai mari decât cele necesare în iarna trecută, după ce Comisia Naţională de Prognoză şi Administraţia Naţională de Meteorologie au est...
Milioane de americani au aşteptat azi, de Ziua cârtiţei, să afle dacă scapă de iarna grea, iar marmota Phil, din Punxsutawney, Pennsylvania, nu i-a dezamăgit: a ieşit din muşuroi şi nu şi-a văzut umbra, ceea ce înseamnă că primăvara bate la uşă.
Coşmarul alb care s-a abătut asupra judeţului Vaslui în ultimele două zile este departe de a concura cu cele mai grele ierni cu care s-a confruntat judeţul de-a lungul anilor. 1984 este anul când în judeţul Vaslui s-a înregistrat una dintre cele mai ...
Iarna a lovit cu putere Călăraşiul anului 1954, când stratul de zăpadă a atins la Călăraşi 173 de centimetri. Şi Bucureştiul a fost troienit....
Judeţul Olt se alătură celorlalte din ţară care au avut de înfruntat ierni extrem de grele. Chiar dacă nu a cunoscut de prea multe ori ce înseamnă „cod roşu de ninsori”, precum alte judeţe care şi în aceste zile s-au aflat sub povara acestei avertiză...
De-a lungul ultimului secol, în Bucureşti au fost ierni foarte friguroase, dar şi zile în care a nins atât de mult încât oamenii au fost nevoiţi să iasă înarmaţi cu lopeţi pentru a face cărări. „Adevărul“ vă prezintă iernile memorabile din istoria Ca...
În anul 1954, România a fost lovită de cel mai aprig viscol din istorie. Bucureştiul, precum şi alte zeci de oraşe din ţară au fost pur şi simplu acoperite de zăpadă. La 100 kilometri de Capitală, în Fundata, oamenii discolaţi de regimul comunist din...
La iarnă ne aşteaptă precipitaţii abundente, sub formă de lapoviţă şi ninsoare, dar cu temperaturi apropiate de valorile normale pentru această perioadă din an, susţin specialiştii Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
Un subiect foarte serios care, în această zi de duminică, poate fi dezbătut, la alegerea dvs., pe două paliere. Primul este cel al unui umor de bună calitate, jucându-se cu previziunile de tip catastrofă iminentă, relativizându-le pe baza principiulu...
Vom avea sau nu o iarnă grea? Unii specialişti consideră că ne aşteaptă o perioadă dificilă. Roxana Bojariu, şeful secţiei de climatologie de la ANM, consideră că teoriile sunt doar nişte speculaţii momentan, care trebuie confirmate de studii numeric...
Sătenii sunt nevoiţi să facă faţă unor condiţii extrem de vitrege, cu zăpadă cât casa şi drumuri blocate de troiene uriaşe. Până şi accesul la apa potabilă este o problemă, după ce fântânile au fost acoperite de nămeţi.
Sătenii sunt nevoiţi să facă faţă unor condiţii extrem de vitrege, cu zăpadă cât casa şi drumuri blocate de troiene uriaşe. Până şi accesul la apa potabilă este o problemă, după ce fântânile au fost acoperite de nămeţi.
Ca în fiecare an, la începutul lunii februarie, cei şase urşi de la Grădina Zoologică din Târgu-Mureş devin "meteorologi" de serviciu. Anul acesta ei au prezis o iarnă lungă.