hibrid - ultimele știri
Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, a afirmat, marţi, cu privire la solicitările a două comisii de a lucra în sistem online sau în sistem hibrid, că asta nu înseamnă că deputații nu vor mai lucra.
Conducătorii auto constată că există o mulțime de motive pentru a renunța la mașinile electrice, de la costuri de asigurare din ce în ce mai mari până la degradarea bateriei și autonomia redusă în condiții de temperaturi scăzute, relatează inews.co.uk.
Înmatriculările de autoturisme au înregistrat, în ianuarie 2024, un volum de 12.733 unităţi, cu 8,9% mai mult decât în luna similară din 2023, reprezentând aproximativ 83% din total, potrivit APIA.
Tot mai mulți cumpărători au început să aleaga autovehiculele din gama Toyota Hibrid, din cauza îngrijorărilor referitoare la bateriile electrice.
Autorităţile dintr-un stat european vor să sprijine industria auto cu subvenţii totale în valoare de 950 de milioane de euro, pentru a-i ajuta pe automobilişti să facă trecerea la vehicule mai curate.
Programul „Rabla plus” va avea un buget record în 2024, a anunțat recent ministrul Mediului, Mircea Fechet, precizând că a luat bani de la „Rabla Clasic”.
Deși s-ar fi crezut că principalul motiv pentru care românii caută joburi remote este acela de a sta mai mult cu copiii sau diminuarea cheltuielilor de transport ori comoditatea, lucrurile nu stau așa
„Exportul de creiere” peste hotare este una din principalele probleme din piața muncii, cu 70% dintre emigranții români provenind din segmentul de populație activă, arată un studiu.
Prețurile mașinilor electrice variază între 22.000 de euro și 50.000 euro, în funcție de autonomie, cele hybrid fiind cu 30-40% mai mici decât cel al mașinilor electrice, potrivit unei analize.
Interesul românilor pentru autoturismele hibrid sau electrice este din ce în ce mai mare, după cum reiese în ultimul studiu realizat de Reveal Marketing Research.
Modificarea kilometrajului rămâne o practică comună pe piața vehiculelor second-hand, se arată într-un studiu potrivit căruia riscul de a cumpăra un vehicul cu kilometrajul manipulat este foarte mare.
Topul celor mai căutate joburi la început de an sunt agent de vânzări, junior banker, operator de colectare debite și casier în sala de jocuri, potrivit unei firme de recrutare.
Posesorii autoturismelor electrice şi hibride, înregistrate în Municipiul Bucureşti, vor putea utiliza în continuare gratuit parcările publice de utilitate generală, conform unui proiect.
AFM a anunţat, vineri, prelungirea sesiunii de înscriere în cadrul Programului privind dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare pentru vehicule electrice.
Noul model Dacia Jogger hibrid va fi prezentat pentru prima dată la Salonul Auto de la Paris la sfârșitul acestei luni.
Vânzările de maşini verzi (hibride, BEV/electrice şi PHEV/ hibrid plug-in) din Europa şi-au accelerat creşterea în primul trimestru din 2022, la 13%, de la 6% în ultimele trei luni ale anului trecut, producătorii confruntându-se în continuare cu lips...
Peste 166.000 de candidaţi au fost în căutarea unui nou loc de muncă în ianuarie, iar cei mai mulţi dintre ei şi-au depus CV-ul la câte 7-12 joburi, în funcţie de domeniul de interes, arată datele transmise de BestJobs.
Unul dintre cei mai renumiţi ingineri şi proiectanţi de autoturisme din istorie a fost austriacul Ferdinand Porsche. Era considerat genial şi înainte să pună bazele fabricii de maşini de lux, a realizat, prima maşină electrică dar şi primul model al ...
Administraţia judeţeană spune că urmează să vândă la licitaţie fostul autoturism cumpărat de Marian Oprişan, pentru că poluează şi consumă mult.
Cea mai mare piaţă auto din lume, va reduce anul viitor cu 30% subvenţiile la noile automobile electrice şi hibride,scrie Reuters.
Cea de-a 25-a ediţie a Festivalului Filmului European va avea loc, în format hibrid, cu proiecţii la Cinema „Elvire Popesco”, în perioada 10 - 12 decembrie, şi online, pe eventbook.ro, între 15 şi 17 decembrie.
articol publicitar
Până anul trecut, părea de neconceput ca educaţia să se petreacă în afara unui mediu fizic fix, o sală de clasă, într-o formulă binecunoscută, după un orar bine stabilit. Apoi a venit momentul care a adus o schimbare de paradigmă: 11 martie 2020, cân...
Angajaţii români care au fost nevoiţi să lucreze mai mult de acasă în ultimele 18 luni din cauza pandemiei de COVID-19 doresc să revină la birou, arată studiul „Back to the Office” realizat de Cushman & Wakefield Echinox.
Autorităţile din Italia alocă fonduri suplimentare în valoare de 100 de milioane de euro pentru a subvenţiona achiziţia de vehicule mai puţin poluante, a declarat ministrul Industriei, Giancarlo Giorgetti, citat de Reuters.
Aproximativ 12.000 de autovehicule electrice şi hibrid urmează să primească finanţare prin Programul Rabla Plus din acest an, faţă de cele 3.550 de unităţi înregistrate în 2020, arată datele prezentate, joi, de vicepreşedintele Administraţiei Fondulu...
Universitatea „Gheorghe Asachi” din Iaşi anunţă un mod de desfăşurare al cursurilor în sistem hibrid, cel puţin pentru începutul noului an universitar.
Dacia a anunţat că noul model Duster poate fi comandat în reţeaua de agenţi autorizaţi din toată ţara începând de miercuri. Preţul porneşte de la 14.100 de euro, cu TVA inclusă, iar primele livrări sunt programate în cursul lunii septembrie.
Producătorul de automobile sport de lux Ferrari a prezentat joi un nou automobil hibrid de serie, 296 GTB, în cadrul strategiei sale de trecere la era vehiculelor electrice, transmite Reuters.
Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat miercuri situaţia înscrierilor persoanelor fizice şi juridice în cadrul Programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus.
Din ce în ce mai mulţi clienţi din pieţe evită să cumpere tomate ţuguiate, convinşi că moţul ar fi un indiciu al stimulării plantei cu chimicale, pentru coacere rapidă. Au dreptate doar pe jumătate, spun specialiştii, care susţin că există cel puţin ...
Cele mai multe achiziţii noi de autoturisme ecologice au fost consemnate, în intervalul ianuarie – aprilie 2021, în categoria autoturismelor full hibride, respectiv 2.203 de unităţi, în creştere cu 74,2% faţă de perioada similară din 2020, relevă dat...
În 2020, pandemia a determinat majoritatea companiilor să opteze pentru munca de la distanţă şi, apoi, pentru modelul hibrid. În 2021, este momentul ca modul de lucru hibrid să se transforme dintr-o soluţie determinată de circumstanţe într-o soluţie ...
eMAG a decis să treacă permanent la modul de lucru hibrid, în urma studiilor desfăşurate în ultimul an, astfel încât peste 3.000 de angajaţi ai companiei vor lucra fie de acasă, fie de la birou şi după pandemie.
Ford Motor a anunţat, joi, că va electrifica toată gama de maşini din Europa până în 2030, grupul american alăturându-se astfel cursei globale a producătorilor auto care dezvoltă vehicule cu emisii zero, transmit DPA şi Reuters.
Ministrul Mediului Tanczos Barna a anunţat marţi noile condiţii pentru programul RABLA, care ar urma să înceapă din luna aprilie. Potrivit ministrului, primele de casare se majorează de la 6.500 de lei la 7.500 de lei. De asemenea creşte şi valoarea ...
Primele două autobuze hibrid, din lotul de 20 achiziţionate de către Primărie, au intrat în circulaţie din weekend şi deservesc traseul 105. Până la sfârşitul lunii iulie a acestui an furnizorul va trebui să livreze întregul lot.
8 din 10 români şi-ar dori să treacă la o maşină electrică sau hibrid în viitor, însă sunt de părere că Romania nu este pregătită cu infrastructura necesară, arată studiul Reveal Marketing Research.
Primele două autobuze hibrid, din lotul de 20 achiziţionate de către Primărie, au ajuns, luni, la Galaţi. Cele două autobuze hibrid vor intra în circulaţie în curând, iar până la sfârşitul lunii iulie furnizorul va trebui să livreze întregul lot.
Cele 400 de autobuze Otokar cumpărate în 2018 de Primăria Capitalei au înregistrat de la intrarea în circulaţie peste 8.000 de defecţiuni, se arată într-un răspuns transmis de Primăria Capitalei la solicitarea HotNews.ro.
Peste 64% din totalul angajaţilor care au participat la un sondaj efectuat de platforma de recrutare BestJobs spun că şi-ar dori să continue să lucreze o parte din timp de acasă şi după ce va trece pandemia de coronavirus.
Programul Rabla pentru autovehicule ar putea fi modificat în acest an, după cum a sugerat ministrul Mediului, Tancsoz Barna, care a spus ce noi mijloace de deplasare ar putea fi achiziţionate cu voucherul obţinut în schimbul maşinii vechi.
În cadrul unor proiecte pe care Primăria Municipiului Focşani le are în implementare, municipalitatea va realiza 9 staţii de încărcare electrice distribuite în tot oraşul.
Pandemia de COVID-19 a determinat jumătate dintre şoferii români (50,7%) să îşi modifice planurile de achiziţie a unei maşini şi să aleagă o maşină mai ieftină sau să amâne luarea unei astfel de decizii, potrivit unui studiu realizat de EY.
Volkswagen AG şi trei societăţi mixte locale intenţionează să investească în China aproximativ 15 miliarde de euro (17,44 miliarde de dolari) în mobilitatea electrică, în perioada 2020 - 2024, a anunţat Stephan Woellenstein, şeful subsidiarei chineze...
Creşte numărul buzoienilor care vor putea ajunge din localităţile judeţului până în municipiul Buzău cu mijloacele de transport public în comun ale societăţii Trans Bus. În acest scop, transportul public în comun din municipiul Buzău se modernizează.
Luni, au intrat pe traseu cele 20 de autobuze Volvo hibrid care au fost achiziţionate luna trecută de Trans Bus SA Buzău. Duminică, maşinile au ieşit pentru prima dată prin oraş, într-o cursă de probă.
Rectorul Universităţii "Ştefan cel Mare" din Suceava, Valentin Popa, atrage atenţia că şcolile mari şi universităţile sunt dezavantajate de legislaţia pentru prevenirea infecţiilor cu SARS-COV-2. Şi asta pentru că toate unităţile de învăţământ din Ro...
Hotărârile CJSU Vrancea privind scenariul de funcţionare pe parcursul anului şcolar se vor actualiza săptămânal sau ori de câte ori este nevoie.
Unităţile şcolare din Alba Iulia vor începe anul şcolar 2020 - 2021 în scenariul hibrid, ceea ce înseamnă cu jumătate dintre elevii aflaţi într-o clasă vor fi prezenţi fizic la cursuri, iar cealală jumătate vor participa în sistem online.
Primarul Emil Boc a explicat cum se va începe şcoala la Cluj-Napoca: „clasele 0-4 merg la şcoală în fiecare zi, clasele a 8-a şi a 12-a merg la şcoală în fiecare zi. Restul claselor au învăţământ hibrid”.
Începând de vineri, 28 august, în Târgovişte sunt funcţionale 4 staţii electrice de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-în. Investiţia, realizată cu bani de la stat, este prima demarată de un municipiu reşedinţă de judeţ di...
Primarul General, Gabriela Firea, a prezentat, vineri, primul autobuz Mercedes-Benz Citaro Hybrid, care a fost scos pe traseu pentru probele tehnice. Acesta va circulă momentan fără călători, iar după încheierea probelor pe linia 131. Autorităţile au...
Administraţia municipiului Târgovişte, judeţul Dâmboviţa a câştigat două proiecte europene de peste 163 mil. lei pentru achiziţia de autobuze hibrid. Printre altele se vor construi trei staţii de capăt de linie, dar se vor moderniza şi 28 de staţii.
Un model care pune accent pe eficienţă dar propune un design care musteşte de testosteron. Se împacă cele două concepte? Un test scurt cu Lexus ES300h.
articol publicitar
În conformitate cu planurile de a reduce şi mai mult emisiile de CO2 şi de a îmbunătăţi consumul de combustibil în gama sa, Suzuki Romania anunţă introducerea, începând cu luna martie 2020, a trei noi versiuni hibride cu sistem de 48 V Self-Charging,...
Noua gamă Renault Megane va fi disponibilă în România în a doua parte a anului acesta. Un facelift al gamei Megane care aaduce în gamă şi o versiunea plug-in hibrid cu o autonomie electrică de până la 65 km.
Este vorba despre o nouă instalaţie de desprăfuire pe fluxul primar, respectiv un filtru hibrid care deserveşte Maşina de Aglomerare nr. 5. Compania şi-a propus ca până în 2030 să ajungă „neutră de carbon”.
Renault are o politică bine definită privind electrificarea. Avem gama Z.E. care include Twizy, Zoe, Kangoo şi Master. Noua generaţie Clio şi Captur marchează debutul versiunilor hibrid şi plug-in hibrid în gama modelelor cu propulsoare termice.