greva cfr - ultimele știri
Angajații Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA fac grevă, începând cu data de 27 noiembrie 2023, ca urmare a nesoluţionării revendicărilor ce formează obiectul conflictului colectiv de muncă.
Un număr de 397 de trenuri de călători au fost programate să circule la nivelul întregii reţele feroviare vineri dimineaţa, între orele 7:00 - 9:00, când a avut loc greva de avertisment, iar peste 90% dintre aceste garnituri vor înregistra întârzieri pe tot parcursul acestei zile.
Concert în Gara Barboși oferit de un grup de tineri din județele Galați și Tulcea, care trebuia să ajungă la un festival la Sibiu. Tinerii și-au luat chitarele și au început să cânte celebra melodie „Vremuri” de la Phoenix.
Preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, a oferit recomandări călătorilor care şi-au achiziţionat bilete şi, în acelaşi timp, a atras atenţia operatorului de transport vizavi de starea de igienizare a vagoanelor.
Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane şi Alianţa Sindicală a Federaţiilor "Drum de Fier - Elcatel" au declanșat vineri o grevă de avertisment, între orele 7:00 - 9:00, iar trenurile vor fi oprite în intervalul orar respectiv.
CFR Călători transmite că trenurile de călători circulă fără întreruperi, la această oră, însă 45 dintre acestea au întârzieri ca urmare a protestului spontan declanşat miercuri de salariaţi.
Pe Valea Prahovei, dar şi pe ruta Ploieşti - Buzău circulaţia este blocată, la această oră, de protestul spontan pornit în această dimneaţă de angajaţii CFR. În Prahova, până la această oră, cinci garnituri de tren au oprit în staţii încă de la ora 8...
Angajaţii CFR au intrat în grevă japoneză, marţi, şi poartă pe braţe banderole albe, nemulţumiţi că nu le-au fost soluţionate cererile, printre care majorarea cu 10 la sută a salariilor, acordarea tichetelor de masă şi a voucherelor de vacanţă....
Marţi, 15 septembrie 2015, conducerea organizaţiilor sindicale reprezentative din domeniul feroviar s-a întâlnit la sediul Ministerului Transporturilor cu reprezentanţii CN CFR, CFR Marfă şi CFR Călători, dar părţile n-au ajuns la niciun rezultat....
La mai puţin de o lună după pichetarea Ministerului Finanţelor, când sindicaliştii feroviari ameninţau cu greva generală, conducerea CFR Călători şi reprezentanţii federaţiilor sindicale feroviare au semnat un nou acord colectiv de muncă, valabil pân...
În urmă cu 82 de ani, în Bucureşti urma să se scrie o filă importantă din istoria ceferiştilor. Nemulţumiţi de condiţiile grele de muncă şi de salariile foarte mici, aceştia au decis să iasă în stradă şi să îşi strige nemulţumirile. Vasile Roaită a f...
Cele şase federaţii sindicale din activităţile de transport feroviar avertizează, într-un comunicat comun de presă, că situaţia din acest sector este tot mai gravă, autorităţile „mimează dialogul“, iar nerezolvarea problemelor de natură sindicală (şi...
Electrica a semnat vineri seară o convenţie cu CFR pentru stingerea datoriei companiei naţionale de căi ferate către furnizorul de electricitate, acesta urmând să primescă până la 15 mai o sumă de 228 milioane lei, a declarat ministrul delegat pentru...
Administraţia CFR Călători oferă creşteri de salarii de până la 5,5%, faţă de solicitarea sindicatelor de cel puţin 10%. La CFR Marfă, sindicaliştii resping programul de concedieri colective, iar ultimatumul este amânat pentru săptămâna viitoare....
Niciun tren nu a staţionat în Gara Vaslui pe durata grevei de avertisment declanşată în această dimineaţă de lucrătorii CFR. În intervalul 7.00 - 9.00, trei trenuri ar fi trebuit să sosească în Staţia Vaslui: Regio Tecuci – Iaşi, Inter Regio Iaşi - B...
Feroviarii au oprit lucrul miercuri dimineaţă şi, timp de două ore, în intervalul 7.00-9.00, circulaţia pe calea ferată a fost blocată, iar trenurile de călători au staţionat în gări sau pe traseu, protestul având loc în urma eşuării negocierilor pri...
Trenurile nu vor circula în dimineaţa zilei de miercuri, între orele 7.00 şi 9.00, pentru că sindicatele au declanşat conflictul de muncă şi au decis să facă o grevă de avertisment, au declarat pentru „Adevărul“ liderii sindicali....
Federaţiile sindicale din transporturile feroviare ar putea declanşa conflictul colectiv de muncă începând cu data de 23 aprilie, dacă până atunci nu vor fi încheiate noile contracte colective de muncă, au anunţat astăzi după-amiază, într-o conferinţ...
Peste 5.000 de sindicalişti CFR vor protesta joi, în Capitală, printr-o acţiune care va începe în faţa Ministerului Transporturilor şi va continua cu un marş de protest până la sediul Guvernului, a declarat, luni, pentru Mediafax, preşedintele Federa...
Oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că nu şi-au primit lichidarea pe luna martie. Banii trebuiau să intre în conturi în 15 aprilie. Conturile firmei sunt însă blocate de o executare silită....
Oamenii sunt supăraţi că li s-a redus programul de lucru şi salariile. Muncitorii mai spun că lucreată în condiţii grele şi fătă echipament de protecţie....
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a susţinut o conferinţă de presă în urma grevei pornită de angajaţii CFR, care sunt supăraţi că le-au fost întârziate salariile. Fenechiu a declarat că cei care sunt responsabili de întârzierea salariilor vor...
Trenul personal 4371 care circulă pe ruta Sărmăşag - Jibou a fost blocat în această dimineaţă în gara Zalău, după ce angajaţii CFR Infrastructură au decis, spontan, să protesteze faţă de nevirarea la timp a salariilor.
Mai mulţi angajaţi CFR Călători au declanşat o grevă spontană, miercuri dimineaţă, nemulţumiţi că nu şi-au primit integral salariile pe luna decembrie 2012, a anunţat directorul companiei, Ştefan Roşeanu. El a afirmat că vor fi găsite soluţii astfel ...
23 de rute din toată ţara sunt închise în aceste zile de CFR, pentru reducerea cheltuielilor, trei dintre aceste trasee fiind din Prahova. Sindicaliştii spun că, înainte de a decide închiderea, compania avea datoria să încerce măcar salvarea acestor ...